Facultatea de Drept, Universitatea din București – Desfășurarea activității didactice începând cu data de 1 octombrie 2020

În ședința online a Consiliului Facultății de Drept din 09.09.2020 a fost adoptată opțiunea Facultății de Drept privind modul de desfășurare a activității didactice începând cu 1 octombrie 2020, după cum urmează:
– studii universitare de licență (învățământ cu frecvență și învățământ la distanță) și studii universitare de master – desfășurarea activităților didactice în sistem online, cu exceptia programului de master „Dreptul și guvernanța afacerilor europene și internaționale”;
– masterul Dreptul și guvernanța afacerilor europene și internaționale (în limba franceză) – desfășurarea activităților didactice prin prezență faţă în faţă;
– Colegiul juridic franco-român, programul Licence și Master 1, – desfășurarea activității didactice conform convenției cu partenerii din Consorțiu, adică desfășurarea față în față a unor seminare, în medie la nivelul programului un seminar/săptămână/grupă; restul activității didactice se va desfășura online.
– Școala Doctorală – desfășurarea cursurilor interactive ale Școlii Doctorale faţă în faţă.