EY România lansează un instrument de analiză sectorială pentru estimarea valorii de piață a companiilor

EY România lansează un instrument de analiză sectorială cu ajutorul căruia poate fi estimată valoarea de piață a companiilor din 10 sectoare de pe piața din România. Inițiativa „Perspective de Evaluare”/ “Valuation Insights” este dedicată investitorilor, antreprenorilor, participanților la piață în general, dar și tuturor părților interesate de valoarea relativă a companiilor din următoarele sectoare: bunuri de consum și de larg consum, energie, servicii financiare, servicii medicale, produse industriale, tehnologia informației, materii prime, proprietăți imobiliare, servicii de telecomunicații și utilități.

Florin Vasilică, Partener, Lider al departamentului de Strategie și Tranzacții, EY România: “Piața de fuziuni și achiziții începe să se dezghețe treptat, ne așteptăm să aibă loc tranzacții și, în acest context, companiile să își dorească o evaluare la zi a valorii lor de piață. Instrumentul dezvoltat de echipa EY oferă estimări utile atât investitorilor interesați, cât și reprezentaților companiilor pentru dezvoltarea și convertirea viziunii strategice ale acestora în planuri concrete.”

Dezvoltat de Echipa de evaluare, analiză economică și modelare financiară (Valuation, Modeling and Economics – VME) din cadrul departamentului de Strategie și Tranzacții al EY România, acesta poate fi accesat în secțiunea site-ului EY “Valuation Insights”/”Perspective de Evaluare.

Instrumentul oferă estimări despre evoluția randamentului, dar și despre valoarea relativă în 10 sectoare, pe baza datelor înregistrate începând cu 30 septembrie 2015 până în prezent. Randamentul fiecărui sector a fost estimat prin determinarea costului capitalului propriu (pentru sectorul de servicii financiare) și al costului mediu ponderat al capitalului (pentru celelalte sectoare analizate). Mai multe detalii referitoare la metodologia de calcul sunt disponibile aici.

Valoarea relativă a fiecăruia dintre sectoarele analizate a fost estimată prin cuantificarea multiplicatorilor financiari, care reprezintă indicatori de evaluare folosiți pe scară largă pentru evaluarea companiilor.

Conform principiului că active similare sunt vândute pe piață la prețuri similare, prin utilizarea unor multiplicatori rezultați dintr-o analiză a unui grup de companii comparabile și aplicarea asupra unor indicatori specifici companiei subiect, se poate obține valoarea acesteia, dintr-o perspectivă de piață.

Datele care stau la baza acestor analize vor fi actualizate trimestrial pentru a oferi o perspectivă cât mai recentă asupra evoluțiilor din sectoarelor vizate.

Analiza este fundamentată pe prelucrări de date generate de baza de date S&P Capital IQ și are în vedere un eșantion de companii listate reprezentative din Europa (inclusiv România), aferente fiecărui sector analizat, așa cum sunt acestea clasificate de către sursă. Mai multe detalii despre sectoarele analizate și principalii jucători din cadrul fiecăruia sunt disponibile aici.

Principalele concluzii ale analizei Perspective de evaluare, disponibilă pentru trimestrul al III-lea al anului 2020:

  • Costul capitalului a înregistrat valori maxime (sau aproape de maxim) în prima jumătate a anului 2020 pentru majoritatea sectoarelor analizate

Ileana Guțu, Partener Asociat, Evaluare, analiză economică și modelare financiară, EY România: “Pe fondul incertitudinii cauzate de criza Covid-19, sectoarele analizate au înregistrat valori maxime ale costului capitalului, prin comparație cu ultimii 5 ani acoperiți de analiza noastră. Anterior anului 2018, evoluția randamentelor a fost una stabilă, fiind urmată de un vârf spre sfârșitul anului 2018 și o scădere aproape de minimul istoric pe parcursul anului 2019. Valorile ridicate observate la finalul anului 2018 au apărut și pe fondul tensiunilor aferente cadrului macroeconomic și a lipsei predictibilității legislative (de ex. OUG 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare).”

După fluctuațiile înregistrate în prima parte a anului curent, în trimestrul al III-lea se observă o tendință descrescătoare pentru costul capitalului înregistrat de majoritatea industriilor, probabil și pe fondul reluării activității economice.

Sectorul bunurilor de consum, al proprietăților imobiliare și al materialelor, precum și serviciile financiare au înregistrat cea mai accelerată creștere a costului capitalului în 2020.

Atât în trimestru al III-lea 2020, cât și pe toată perioada analizată (5 ani), randamentele cele mai scăzute au fost înregistrate pe piață de sectorul materiilor prime, sector care a prezentat și cele mai mici fluctuații de-a lungul timpului.

  • Valori minime istorice ale multiplicatorilor financiari pentru toate industriile

Incertitudinea de la finalul primului trimestru al anului 2020 a generat valori minime istorice ale multiplicatorilor financiari pentru toate industriile. Scăderea a putut fi observată la nivelul fiecărei categorii de multiplicator analizat, din fiecare sector și se datorează faptului că așteptările investitorilor erau foarte reduse în perioada menționată.

Începând cu trimestrul al II-lea 2020 și continuând cu trimestrul al III-lea, piața reflectă o revenire, multiplicatorii de piață apropiindu-se de valorile anterioare crizei generate de Covid-19.

Pentru sectorul serviciilor medicale și cel al proprietăților imobiliare, revenirea din trimestrul al III-lea 2020 generează valori apropiate de maximul înregistrat în 2017, surprinzând gradul de oportunitate și atractivitatea acestor piețe.

De avut în vedere:

  • Prezentul exercițiu nu a inclus o analiză de lichiditate și nici o analiză privind caracteristicile individuale (ex: mărimea companiei, nivelul veniturilor) ale fiecărei companii din grupul de comparabile utilizat. Criteriile pe baza cărora a fost realizată selecția au în vedere regiunea geografică și încadrarea sectorială, așa cum este aceasta prezentată în baza de date utilizată (S&P Capital IQ).
  • Ratele de actualizare fundamentate nu cuprind prime specifice (de ex. prima pentru mărimea companiei subiect), întrucât prezenta analiză este sectorială și nu o analiză individuală, specifică unei companii specifice. Această primă poate fi aplicată, dacă este cazul.
  • Ratele de actualizare prezentate sunt exprimate în euro. Pentru a asigura o comparabilitate a datelor, cât și corectitudinea calculului, acestea ar trebui aplicate unor fluxuri de numerar exprimate în aceeași monedă.
  • În aplicarea multiplicatorilor trebuie luat în considerare faptul că nu există două companii identice, acestea fiind diferențiate de multiple caracteristici individuale. Astfel, abordarea ar trebui aplicată ținând cont de acest aspect și aplicând ajustările necesare, dacă este cazul. De asemenea, în aplicarea multiplicatorilor este foarte relevant indicatorul financiar al companiei la care se aplică (de ex. venituri, EBITDA). Pentru a avea o perspectivă clară și cât mai aproape de realitate, indicatorul ar trebui să fie unul normalizat, adică să reflecte un nivel pe care compania se așteaptă să îl poată realiza în mod constant.