În acest an, Danone România sărbătorește 25 de ani de producție pe piața locală. Acest parcurs a fost definit de investiții constante, inovație continuă, preocupare, calitatea produselor și pentru comunitățile în care activează. Aniversarea acestei etape importante subliniază contribuția semnificativă a companiei la dezvoltarea economică și socială a României. De asemenea, evidențiază succesul său în adaptarea la preferințele consumatorilor și la schimbările dinamice ale industriei.
Ediția cu care aproape vom încheia acest sezon îl aduce în fața telespectatorilor pe singurul român din boardul regional Danone: “Avem misiuni ale companiei pe zona de sustenabilitate, ca până în 2030 să avem zero emisii de carbon şi până în 2025 să ne certificăm B Corp la nivel global.” Una dintre cele mai importante responsabilităţi ale echipei sale aceea de a proteja businessul, inclusiv reputaţia companiei, jucând cumva rolul unor „guardian angels pentru buna dezvoltare a businessului şi implicit a rezultatelor companiei”. Despre reputaţia unei companii, deşi consideră că cea pentru care lucrează şi-a construit-o deja şi acum important e să o menţină, Cosmin Vînătoru consideră că aceasta se construieşte și menţine printr-un mix de acţiuni, de la a sta aproape de consumator, menţinându-l informat cu privire la inovaţiile şi investiţiile pe care le face compania, la a-l informa permanent cu privire la calitatea şi siguranţa produselor, dându-i totodată „un hint cu privire la ceea ce dorim să facem în viitor”.
Din postura de General Secretary Director pe cinci juristicții (Central Eastern Europe), Cosmin Vînătoru confirmă faptul că provocările sunt aceleași: “Targetul nostru comun este de a aduce alimentația sănătoasă la cât mai mulți consumatori cu putință”.
Povestea Danone în România a început în 1996, odată cu preluarea și modernizarea fabricii de lactate Miorița din București. În 1997, Danone România a adus pe piața românească o noutate: iaurturile cu fructe importate din Polonia și Ungaria, deschizând astfel consumatorilor poarta către o categorie de produse până atunci necunoscută. În 1999, Danone și-a consolidat prezența pe piața locală prin introducerea primelor iaurturi produse în fabrica din București – „Natural”, „Delicios” şi „Natural de baut”.
De-a lungul celor 25 de ani, Danone România a investit peste 100 de milioane de euro în modernizarea și extinderea capacităților de producție ale fabricii din București, transformând-o într-un hub regional de producție pentru România și alte 14 țări: Moldova, Țările Adriatice, Ungaria, Grecia, Bulgaria, Cehia, Spania, Franța, Belgia, Marea Britanie, Italia, Slovacia, Polonia.
Investițiile constante în fabrica din București au transformat-o în cea mai performantă unitate Danone din Europa, cu o capacitate de producție de 75.000 de tone de iaurt anual. Zilnic, fabrica produce 1 milion de iaurturi pe zi, destinate atât pieței interne cât și exportului.