Primul presedinte al Romaniei democratice a implinit recent 85 de ani. De aici mica gluma din titlu, a propos de pronuntia lui 85 in engleza fostului presedinte, care a nascut intotdeauna bancuri. Presedintele, nu engleza… E de discutat daca pe vremea mandatelor lui (doua dupa unii, trei dupa altii, cate a poftit el dupa cei mai multi), Romania era o tara democratica. Multe dintre tarele acestei tari de astazi s-au perpetuat din acele mandate si au radacinile adanc ingropate in mentalul colectiv inca de atunci. E parerea tot mai multor sociologi ca, daca in 1990 – 1996 se puneau bazele reale ale unei atitudini de munca si implicare, Romania ar fi aratat altfel.
Autor: Andrei Cristea (foto), director Intelligent Life Romania. Articol aparut in numarul 8 al revistei.
Definitorie pentru socialismul cu fata umana a ramas in folclorul urban expresia “sarac si cinstit”, rostita la finalul primului mandat. Poate daca Romania ar fi avut in zorii democratiei un presedinte care sa isi propuna si altceva decat…sa nu iasa in evidenta, am fi fost departe. Ca perceptie publica, in exterior, dar si ca exemplu de urmat pe plan intern.
Iliescu a fost mai degraba un stalinist. Ultimul dintre ei, asa cum il numea recent Vladimir Tismaneanu. Un om cu un rol de neinteles pentru marea masa, acei 85% cu care a iesit presedinte in mai 1990. Rolul sau a fost total nedemocratic, anti-revolutionar. Dovada stau mineriadele, inabusirea Pietei Universitatii, martie la Targu-Mures. Venit din valul doi al nomenclaturii comuniste, pregatit sa preia fraiele sociale si mai ales militare ale Romaniei intr-un moment de cumpana, in decembrie 1989, Iliescu nu a insemnat nicio clipa garantul inscrierii tarii pe fagasul pe care, de bine de rau si cvasi-ireversibil, este astazi: orientarea nord-atlantica, partener strategic al SUA. Cu siguranta ca acestea sunt cosmarurile cu care fostul presedintele trebuie sa se culce si sa se trezeasca. Ca orice partitura bine invatata, discursul neo-comunist al lui Iliescu a avut si scapari. Pana la urma, e si el om. Celebra a ramas “Mai, animalule!”, rostita la adresa unui jurnalist constantean.
Au fost multi care au spus ca acela era contextul international pe care trebuia sa-l acceptam ca intr-un fatalism mioritic. Nimic mai fals, cred eu. In jurul nostru, intr-o tara mai mica si pe care deseori o blamam din preconceptie, Bulgaria, cu un traseu aproape tras la indigo cu al nostru, aparea exact in acelasi moment, iunie 1990, Jelio Jelev. Comparatiile dintre Jelev, mort acum cateva luni, in ianuarie acest an (o stire trecuta aproape neobservata in presa romaneasca), si Ion Iliescu sunt toate in favoarea primului. Liberalismul incipient, onest, cu accente de protectie sociala promovat de Jelev a ramas fara ecou mai sus de Dunare, unde Iliescu a fost orice, numai dizident al regimului communist nu. Jelev, profesor si filosof, autor al unei carti care a circulat pe sub mana in Bulgaria in 1981, “Fascismul”. Iliescu, prezent doar in “Omagiul” lui Nicolae Ceausescu. Fireste, pentru ca asa “erau vremurile”, cum avea sa se disculpe, in goana dupa voturi, cativa ani mai tarziu.
Acest editorial este departe de a se dori un vot de blam. 85 ani este o aniversare la care fiecare dintre cei care o ating ar trebui sa fie linistit si impacat cu sine insusi (a propos, Institutul National de Statistica a publicat recent cifrele demografice ale Romaniei si pentru prima oara in ultimii 17 ani, speranta de viata scade).
Iliescu a fost cel care a acceptat probabil prima mare companie americana strategica pe teritoriul Romaniei. Lockheed Martin a instalat in 1995 un sistem de radare (detalii, pentru pasionatii de tehnologie si intelligence, AICI).
In fapt, cunoscute ca “radarele anti-grindina”, statiile Lockheed urmaresc traficul aerian pana dupa granitele Republicii Moldova, la aproximativ 320 km distanta de frontiera, in inima Ucrainei, pe vremea aceea foarte apropiata de Rusia. Daca puterile occidentale ar fi avut cea mai mica temere ca acele radare puteau ajunge pa mana rusilor, nu le-ar fi instalat. Deveselu opereaza astazi pe o cartografie aeriana realizata atunci, nu fara stirea mai-marilor vremii.
Si tot la capitolul bile albe, adaug lipsa de ipocrizie. O calitate rara a politicineilor (am scris corect) de astazi din Romania, multi dintre ei traseisti notorii. Ion Iliescu a fost “sarac si cinstit” pana la capat, nu a schimbat barca, macazul, nu a tras sirena in alta parte, nimic din toate acestea. A ramas consecvent doctrinei comuniste, cand i s-a cerut doar a bagat capul la cutie, nu a facut declaratii nuantate, pentru ca nuantele nu au fost niciodata punctul lui forte, dar macar nu a gafat.
Citatul de final apartine lui Alberto Korda. Ca sa pastram spiritul articolului. Korda (Alberto Diaz Gutierrez pe numele sau adevarat) este un fotograf cubanez, autorul celebrei poze in care “El Comandante” Che Guevara apare cu boneta (mai adecvat era “bereta”, dar ma gandesc ca as fi fost prea aproape sa incalc regimul armelor si munitiilor) cu steaua Jose Marti, fotografie care a facut inconjurul lumii, a fost grevata pe sticle de vodka, de Havana Club, de rom, a inspirat melodii:
“Hemingway zambea in timp ce il pozam, Che zambea intotdeauna inainte. La un moment dat l-am intrebat de ce nu vrea sa il fotografiez zambind si mi-a spus ca nu cunoaste nimic mai fals decat zambetul care nu vine din suflet”.
