Economia Europei se afla inca in scadere, in pofida semnalelor pozitive

Economia Europei se afla inca in scadere, situatie care face necesar ca statele din zona euro sa continue reformele, a declarat economistul sef al Bancii Centrale Europene (BCE), Peter Praet, citat de Mediafax.

Praet, membru in conisliul guvernatorilor BCE, a respins, totodata, temerile ca dobanzile scazute vor alimenta accelerarea inflatiei in Germania.

Pietele financiare s-au mai linistit in ultima perioada, insa este prea devreme pentru a spune ca s-a incheiat criza din zona euro. Uniunea monetara nu ar trebui sa se bazeze doar pe BCE pentru rezolvarea crizei, a spus el.

„Din pacate, ne aflam inca intr-o faza in care economia se contracta. Exista unele semne pozitive, dar nu este clar daca ne aflam intr-un moment de schimbare radicala a situatiei. Marele pericol este ca guvernele sa devina prea multumite si sa nu faca nimic. Ar fi o greseala tragica si ar anula toata evolutia pozitiva”, a afirmat Praet.

Reformele se deruleaza in directia potrivita, a mai spus Praet, iar primele rezultate au putut fi observate deja in Irlanda, Grecia si Portugalia, tari care au reusit sa-si reduca costurile salariale.

BCE estimeaza, totusi, ca economia zonei euro ar trebui sa inceapa sa-si revina treptat din recesiune pe parcursul acestui an, ca urmare a efectelor dobanzilor mai reduse si calmarii pietelor financiare.

BCE a mentinut in ianuarie dobanda de politica monetara la minimul record de 0,75%, iar programul de achizitie de obligatiuni si operatiunile de sustinere a lichiditatii pe termen lung au ajutat la restabilirea unui calm relativ pe pietele financiare.