Echipa integrată KPMG Legal – Toncescu și Asociații, KPMG Advisory și KPMG Tax, consultant al Pavăl Holding în achiziția unui pachet minoritar în Farmacia Tei și Bebe Tei

KPMG Legal – Toncescu și Asociații a asistat Pavăl Holding, vehiculul de investiții al familiei Pavăl, cel mai mare grup antreprenorial local, care deține Dedeman și multiple alte investiții de mare profil în România, în achiziția a 30% din acționariatul Farmacia Tei și Bebe Tei.

Înființată în anul 1992, Farmacia Tei este specializată în vânzarea cu amănuntul a produselor farmaceutice, fiind un etalon în acest domeniu datorită modelului său de business orientat spre client. Politica de produs, consultanța oferită clienților, precum și extinderea în noi locații, au ajutat la poziționarea brandului Tei pe un nivel ce a permis dezvoltarea uneia din cele mai cunoscute farmacii din România.

Magazinul Bebe Tei a luat naștere în 2011 ca inovație a Farmaciei Tei, urmând ca din anul 2014 să opereze ca entitate separată. Misiunea pe care a urmat-o Bebe Tei încă de la deschidere a fost să aducă părinților un concept original de magazine care să răspundă nevoilor întregii familii, adaptând sortimentele și oferind o gamă variată de peste 60.000 de produse.

Tranzacția este în curs de derulare, după semnare fiind necesară îndeplinirea unor condiții (inclusiv aprobarea Consiliului Concurenței) până la implementarea efectivă a tranzacției, echipa KPMG Legal oferind asistenta juridică pe întreg parcursul procesului de redactare, negociere și semnare a documentelor tranzacției și, mai departe, până la implementarea efectivă a tranzacției.

Laura Toncescu, Head of KPMG Legal și Dragoș Iamandoiu, Senior Managing Associate, au coordonat asistența juridică privind realizarea tranzacției, acționând pentru Pavăl Holding cu suportul semnificativ al colegelor Corina Roman (Managing Associate), Andreea Liviță (Senior Associate) și  Ruxandra Petcu (Senior Associate).

KPMG Legal a lucrat în echipe integrate de avocați și consultanți, împreună cu echipa KPMG Advisory, coordonată de Bogdan Văduva, Advisory Partner, Head of Deal Advisory și Elena Surdeanu, precum și KPMG Tax, coordonat de René Schöb – Partener, Head of Tax and Legal, toți experții unindu-și forțele pentru a oferi soluții integrate pe tot parcursul tranzacției.

Laura Toncescu, Avocat Coordonator KPMG Legal – Toncescu și Asociații: „Dorim să mulțumim Pavăl Holding și Karinei Pavăl pentru încrederea acordată în furnizarea de servicii complexe pentru o tranzacție atât de importantă și de referință pentru piața locală de retail de produse farmaceutice și pentru copii. Pentru mine, pentru Dragoș și pentru întreaga echipa a fost o reală plăcere și o împlinire profesională importantă să asistăm în această tranzacție, care reprezintă momentul de început al unui parteneriat transformațional al Farmaciei Tei și Bebe Tei, cu efecte pozitive pentru întreaga piață.”

Karina Pavăl, reprezentant Pavăl Holding: „Suntem bucuroși să avem ocazia să ne unim forțele cu Roxana și Irina. Vom oferi sprijinul nostru deplin pentru consolidarea în continuare a poziției Farmaciei Tei și Bebe Tei în piață. Dorim să mulțumim KPMG și KPMG Legal – Toncescu și Asociații pentru sprijinul acordat și pentru coordonarea unui proces fără probleme până la semnare.”

KPMG Legal – Toncescu și Asociații, societatea de avocatură afiliată KPMG în România, este o societate de avocatură care se diferențiază în piață prin capacitatea de a oferi servicii juridice ca parte a unor soluții complete oferite alături de specialiștii KPMG. Aceste servicii sunt prestate prin utilizarea tehnologiei pentru a asigura eficiența și accesul la cele mai noi și inovatoare soluții, echipa fiind cunoscuta pentru calitatea serviciilor sale, asigurate de o echipă de avocați experimentați și specializați.