Drepturile consumatorilor în raport cu finanțatorii, din perspectiva noilor reglementari ale contractelor de leasing prevăzute de Legea nr. 83/2021

Modificările legislative nu contenesc să apară, iar contextul economic, financiar și legislativ în care ne aflăm a devenit ofertant pentru legiuitor în ceea ce privește updatarea, modificarea parțială ori chiar anularea anumitor acte normative existente.

Domeniul financiar nebancar a suportat un seism legislativ în ceea ce privește finanțarea consumatorilor în baza contractelor de leasing, prin aducerea unor modificări ale căror consecințe, în opinia noastră, nu au fost pe deplin anticipate din perspectiva tuturor participaților la raportul contractual.

Potrivit legii nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, publicată în data de 16.04.2021 în Monitorul Oficial, se prevede eliminarea contractelor de leasing, încheiate cu consumatorii, din categoria titlurilor executorii. O a doua modificare importantă adusă prin acest act normativ, tot pentru consumatori, este extinderea cu o lună a termenului după care societățile de leasing au dreptul să ceară rezilierea contractului, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de plată a ratelor de leasing, respectiv trei luni de la scadența acestor obligații financiare, în loc de două, cum prevedea OG nr. 51/1997 până la modificare.

Legea nr. 83/2021 include o definiție a noțiunii de consumator, similară celei deja existente în legislație. Conform actului normativ, prin consumator se înțelege “orice persoana fizică sau grup de persoane fizice care are calitatea de utilizator/locatar într-un contract de leasing și care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale. Calitatea de consumator care acționează în scopuri personale sau familiale se prezumă și se analizează în raport cu contractul care intră sub incidența prezentei ordonanțe, și nu cu întreaga activitate a debitorului.”

De asemenea, legiuitorul, detaliază sumele ce intră în sarcina utilizatorilor care returnează bunul de bună voie, la termenul stabilit în contract. Utilizatorul va trebui să suporte ”diferența între totalul sumelor datorate conform contractului, diminuată cu valoarea obținută prin valorificare, exclusiv TVA sau, după caz, cu valoarea stabilită printr-un raport de evaluare a bunului emis de către un evaluator autorizat, conform legii. Sumele datorate potrivit contractului de leasing, se constituie din facturile emise și neachitate, valoarea de intrare rămasă de achitat până la finele perioadei de leasing, inclusiv valoarea reziduală, cheltuielile cu asigurările bunului, respectiv polița de asigurare obligatorie și/sau polița de asigurare facultativă, amenzi de circulație și amenzi pentru neplata rovinietei, precum și taxe/impozite aferente bunului.”

Art. 15 aduce în reglementarea sa și un drept prioritar la cumpărarea bunului, recunoscut numai utilizatorilor – consumatori, atunci când aceștia restituie, în termenul prevăzut de contract, bunul de leasing, ca urmare a rezilierii contractelor. Acest drept prioritar poate fi exercitat în termen de 30 de zile de la predarea bunului, atât de utilizator, cât și de un terț indicat de acesta, pentru un preț egal cu contravaloarea tuturor sumelor datorate conform contractului.  În situația în care terțul propus plătește o sumă mai mică decât sumele datorate în baza contractului, utilizatorul are obligația de a plăti diferența finanțatorului, în termenul de exercitare a dreptului prioritar la achiziționare, transferul dreptului de proprietate asupra bunului de leasing neputând opera decât la data încasării integrale a tuturor sumelor prevăzute de contract, de către societatea de leasing.

Modificarea ce stârnește cele mai multe controverse, rezidă în eliminarea caracterului executoriu al contractelor de leasing.

Deși aparent, prin eliminarea caracterului executoriu al contractelor de leasing se urmărește protecția, exagerată în opinia noastră, a consumatorului, în realitate consumatorul locatar/utilizator de bună credință, nu are nevoie de această protecție. Utilizatorul de bună credință are un rol activ în relația contractuală cu finanțatorul și în situația în care se află în dificultate financiară, beneficiază de oportunitatea de a apela la soluții alternative, menite să îl ajute să ducă la îndeplinire contractul încheiat cu finanțatorul. Consumatorul de bună credință beneficiază de perioade de grație sau rescadențări, având în permanență sprijinul finanțatorului.

Contractul de leasing, privit din perspectiva de titlu executoriu, produce efecte în următoarele condiții:

– utilizatorul nu își îndeplinește obligațiile contractuale timp de 3 luni consecutive de la scadență,

– ca urmare a rezilierii contractului de leasing, utilizatorul nu își îndeplinește obligația de a preda bunul ce a făcut obiectul contractului de leasing,

– finanțatorul se află în imposibilitatea de a intra în posesia bunului ce a făcut obiectul contractului de leasing și se simte nevoit să apeleze la forța coercitivă a statului, prin intermediul executorului judecătoresc.

La o privire analitică referitoare la consecințele produse de eliminarea caracterului executoriu al contractului de leasing, observăm că finanțatorul este condiționat să parcurgă o etapă procesuală suplimentară, prin care obține executorialitatea contractului de leasing, etapă ce ar îngreuna și ar întârzia procesul de recuperare a creanței și a bunului ce face obiectul contractului de leasing, precum și la suplimentarea considerabilă a costurilor de recuperare. O etapă procesuală suplimentară va avea ca efect încărcarea excesivă a instanțelor de judecată, deja sufocate de numărul mare de dosare aflate pe rol, și se va solda cu o prelungire a termenelor în care aceste cauze vor putea fi soluționate.

Putem observa, dincolo de aceste aspecte de ordin procedural, că dreptul de proprietate al finanțatorului asupra bunului se află într-un real pericol, cauzat de eliminarea acestui caracter executoriu al contractului de leasing, mai exact sunt vădit afectate atributele posesiei și folosinței, ce sunt transferate utilizatorului prin contractul de leasing încheiat.

Aceste consecințe se răsfrâng și asupra bunului ce face obiectul contractului de leasing, întrucât suferă la rândul lui o devalorizare generată de parcursul unei proceduri suplimentare de obținere a titlului executoriu, aspect ce aduce cu sine un prejudiciu mai mare finanțatorului și un debit mai consistent pentru consumator. Acest fenomen se produce ca urmare a valorificării întârziate a bunului, în cazul în care acesta se recuperează, iar finanțatorul va fi nevoit să scadă, din valoare totală finanțată, o sumă mult mai mică obținută din valorificarea bunului afectat de devalorizare.

Din aceste considerente, apreciem că o astfel de modificare legislativă nu se află nici în beneficiul consumatorului și nici al finanțatorului, ba mai mult, lipsa caracterului executoriu al contractului de leasing va încuraja o conduită abuzivă din partea unor consumatori care, deși nu își îndeplinesc obligațiile contractuale de plată, utilizează în continuare bunul proprietatea finanțatorului, în mod fraudulos, până la obținerea titlului executoriu și punerea acestuia în executare.

Dispozițiile Legii nr. 83/2021 sunt extrem de neclare chiar și cu privire la aplicabicabilitatea categoriilor de utilizatori și a diferitelor tipuri de contracte de leasing, în ceea ce privește consecințele rezilierii, prevăzute de art. 15 din OG nr. 51/1997, astfel cum a fost recent modificat:

“(1) În cazul în care locatarul/utilizatorul, care are calitatea de consumator, nu acoperă rata de leasing timp de 3 luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing.

(2) În cazul în care locatarul/utilizatorul restituie bunul în termenul prevăzut în contract, eventualele despăgubiri nu pot cuprinde decât diferența între totalul sumelor datorate conform contractului, diminuată cu valoarea obținută prin valorificare, exclusiv TVA sau, după caz, cu valoarea stabilită printr-un raport de evaluare a bunului emis de un evaluator autorizat conform legii. Sumele datorate conform contractului de leasing se constituie din facturile emise și neachitate, valoarea de intrare rămasă de achitat până la finele perioadei de leasing, inclusiv valoarea reziduală, cheltuieli cu asigurările bunului, reprezentate de polița de asigurare obligatorie și/sau polița de asigurare facultativă, amenzi de circulație și amenzi pentru neplata rovinietei, precum și taxe/impozite aferente bunului.

(3) În situațiile în care bunul a fost restituit în termenul prevăzut în contract, locatarul/utilizatorul consumator sau un terț cumpărător propus de acesta în termen de 5 zile de la îndeplinirea obligației de predare beneficiază de dreptul prioritar la cumpărarea bunului, valabil timp de 30 de zile de la data predării, timp în care poate fi emisă acceptarea fermă și irevocabilă de cumparare la un preț cel putin egal cu contravaloarea tuturor sumelor datorate conform contractului, iar locatarul/utilizatorul consumator are obligația de a credita contul finanțatorului cu diferența necesară până la concurența sumelor datorate conform contractului de leasing, inclusiv valoarea reziduală la care se adaugă TVA, potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

(4) În cazul în care acceptarea de cumpărare emisă de terțul cumpărător propus este inferioarăcuantumului sumelor datorate conform contractului, locatarul/utilizatorul consumator are obligația de a credita contul finanțatorului, cu diferența necesară până la concurența sumelor datorate conform contractului, cel mai târziu la data încasării de către locator/finanțator a prețului de vânzare aferent transferului bunului, cu respectarea termenului de 30 de zile de mai sus. Transferul dreptului de proprietate asupra bunului va opera la data încasării integrale a sumelor datorate conform contractului, care nu va putea fi ulterioară datei de expirare a dreptului prioritar.

(5) În cazul în care locatarul/utilizatorul consumator sau terțul cumpărător propus nu respectăprevederile alin. (1) și (2), locatorul/finanțatorul poate dispune în mod liber de bun, iar locatarul/utilizatorul este obligat să plătească locatorului/finanțatorului sumele stabilite potrivit prevederilor alin. (2).

(6) În cazul în care locatarul/utilizatorul nu restituie bunul în termenul prevăzut de contract, acesta va achita locatorului/finanțatorului, pe lângă sumele datorate conform contractului de leasing, și cheltuielile pentru recuperarea bunului.”

Noile dispoziții legale mai sus citate sunt criticabile pentru motive de neclaritate, deoarece legiuitorul nu a detaliat suficient dacă articolul 15 din OG nr. 51/1997, astfel cum a fost modificat de Legea nr. 83/2021, se aplică numai utilizatorilor consumatori, în integralitatea sa. Textual, noțiunea de consumator este inclusă la alin. (1) ce reglementează condițiile în care pot fi reziliate contractele de leasing încheiate cu utilizatorii consumatori, fiind prelungit, în esență, de la două luni la trei luni consecutive de neplată a ratelor de leasing, termen ce reprezintă elementul declanșator al dreptului finanțatorului de a rezilia contractul. De asemenea, noțiunea de utilizator – consumator se mai regăsește în redactarea alin. (3), (4) și (5) ale art. 15, ce reglementează dreptul de preemțiune al utilizatorului – consumator, respectiv al unui terț indicat de acesta, la achiziționarea bunului de leasing ulterior rezilierii contractului și restituirii bunului către finanțator, precum și a condițiilor în care poate fi exercitat acest drept.

Ne punem, însă, întrebarea dacă alin. (2) si (6) ale art. 15 din OG nr. 51/1997, astfel cum au fost modificate de Legea nr. 83/2021, se aplică tuturor utilizatorilor, inclusiv utilizatorilor – profesioniști (societăți comerciale, întreprinderi individuale etc.). De vreme ce alin. (1) al art. 15 din OG nr. 51/1997 reglementează numai condițiile rezilierii contractelor de leasing încheiate cu utilizatorii – consumatori, ne întrebăm care sunt condițiile în care se pot rezilia contractele de leasing încheiate cu utilizatorii – neconsumatori, cu profesioniștii (societăți, întreprinderi individuale, PFA-uri etc.)? Va interveni opțiunea arbitrală a părților de a reglementa contractual aceste condiții?

Anterior adoptării Legii nr. 83/2021, din punctul de vedere exprimat de Guvern, publicat pe web-site-ul Camerei Deputaților (adresa nr. 5461/2020 emisă de Secretariatul General al Guvernului – Serviciul Relația cu Parlamentul), se desprinde interpretarea potrivit căreia se dorește limitarea consecințelor rezilierii contractelor de leasing, numai în ceea ce îi privește pe utilizatorii – consumatori, indicând mai exact consecințele pecuniare de la alin. (2) si (6) ale art. 15. Avizul Guvernului a fost negativ, propunerea legislativă fiind criticată atât pentru neclaritate, cât și pentru o analizare superficială și inconsistentă a impactului pe care noile prevederi îl vor avea.

Legea de modificare a O.G. nr. 51/1997, în integralitatea ei, a format obiectul ce a fundamentat sesizarea de neconstituționalitate a normei legale, adusă de deputații Grupului Parlamentar al Partidului Național Liberal, ce a fost respinsă prin Decizia Curții Constituționale nr. 59/26.01.2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 368/09.04.2021 și ne-am aplecat pentru o interpretare lămuritoare și oficială asupra considerentelor acestei decizii, din care cităm:

“116. În ceea ce privește lipsa de corelare dintre noile alineate ale art. 15 din OG nr. 51/1997, astfel cum au fost modificate prin legea criticată, precum și pretinsa încălcare a libertății contractuale, Curtea reține că respectiva critică vizează caracterul eterogen al normelor de la art. 15, care se aplică, în parte, consumatorilor și, în parte, profesioniștilor. Chiar dacă art. 15 din OG nr. 51/1997 în forma în vigoare (care are un singur alineat) se referă atât la consumatori, cât și la profesioniști, faptul că legiuitorul a introdus mai multe alineate care au destinatari diferiți nu transformă primul alineat într-unul neclar și, în consecință, neconstituțional.

  1. Art. 15 din O.G. nr. 51/1997, în forma în vigoare, are următorul conținut: “Dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatorul / utilizatorul nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadența prevazută în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul / utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing.
  2. Așadar, chiar dacă art. 15 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 51/1997, astfel cum a fost modificată prin legea criticată, se referă doar la contractele de leasing încheiate cu consumatorii, acest lucru nu înseamnă că, în ipoteza în care profesioniștii nu execută obligația de plată a ratei de leasing, locatorul nu are la îndemână instrumentele juridice prevăzute chiar în textul legii. Astfel, art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 51/1997 prevede că “În cadrul operațiunilor de leasing drepturile și obligațiile părților vor fi stipulate în contract și nu vor fi limitate la prevederile art. 9 și 10. Cu alte cuvinte, aspectele legate de ipoteza menționată pot fi reglementate prin legea părților, adică prin contract.”

Curtea Constituțională a admis faptul că dispozițiile art. 15 din OG nr. 51/1997 au destinatari diferiți, fără să adâncească analiza consecințelor rezilierii contractelor de leasing în ceea ce îi privește pe utilizatorii consumatori și pe cei profesioniști, specificând doar că, in raporturile dintre profesioniști, condițiile și consecințele rezilierii se vor reglementa contractual.

Concluzionând aceste aspecte, putem accepta că legiuitorul a înțeles să reglementeze contractual condițiile pecuniare ale rezilierii contractelor de leasing în ceea ce îi privește pe toți utilizatorii, în scopul de a uniformiza cumva disciplina contractuală a societăților de leasing. Aceste consecințe, reglementate la nivel de lege, nu sunt o noutate în sistemul nostru de drept, în Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență fiind specificat modul de calcul al creanțelor rezultate din contractele de leasing, în vederea înscrierii acestora la masa credală, inclusiv în privința celor deja reziliate (art. 123 alin. 11 din Legea nr 85/2014).

Cu toate acestea, considerăm că noile reglementari sunt lapidare și vor da naștere unei jurisprudențe neunitare.

De asemenea, precizăm că nu este prevăzută distinct situația contractelor de leasing operațional, care se apropie mai mult ca natură juridică de locațiune, utilizatorul neavând dreptul de a achiziționa bunul de leasing la sfârșitul perioadei contractuale. Contractele de leasing operațional sunt foarte uzitate de utilizatorii profesioniști datorită regimului fiscal distinct de cel al contractelor de leasing financiar, iar la sfârșitul perioadei contractuale bunurile sunt încredințate altor utilizatori, în același sistem, nefiind obligatorie valorificarea lor. În practică, de multe ori, în asemenea tipuri de contracte, nu se specifică faptul că, ulterior rezilierii, societățile de leasing vor valorifica bunurile, răspunderea utilizatorilor fiind limitată până la momentul restituirii, uneori cu daune – interese reglementate contractual. Așadar, din punct de vedere practic, nu putem clarifica aplicabilitatea dispozițiilor alin. (2) și (6) ale art. 15 din OG nr. 51/1997, în ceea ce privește contractele de leasing operațional.

Practica contractuală și jurisprudența se vor adapta noilor reglementări, însă rezultatele vor întârzia să apară, deoarece Legea nr. 83/2021 se va aplica numai în cazul  contractelor ce se vor încheia după recenta sa intrare în vigoare, iar până la eventualele rezilieri ale acestor noi contracte și a pronunțării unor soluții asupra litigiilor născute ulterior rezilierii vor trece, probabil, câțiva ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here