Articol redactat de către: Paul Ghiban, Partener Iordachescu & Asociații
Prin intermediul Legii nr. 201 din 5 iulie 2023, (publicată în Monitorul Oficial nr. 618 din 6 iulie 2023, în vigoare din 9 iulie 2023), Codului de procedură penală i-au fost aduse o serie de completări și modificări substanțiale, majoritatea avându-și originea în deciziile mai mult sau mai puțin recente ale Curții Constituționale.
Prezentul articol urmează să trateze modificările aduse dispozițiilor art. 539 C.p.p., care reglementează condițiile în care poate fi exercitat dreptul la repararea pagubei în cazul privării nelegale sau injuste de libertate precum și nou introdusele dispoziții ale art. 5391 C.p.p., care reglementează dreptul la repararea pagubei în cazul măsurilor de supraveghere tehnică ori al activităţilor specifice culegerii de informaţii dispuse în mod nelegal, fără a avea pretenția unei analize exhaustive a celor două instituții.
1. Dreptul la repararea pagubei în cazul privării nelegale sau injuste de libertate
În forma anterioară, dispozițiile art. 539 alin. (1) C.p.p. prevedeau că are dreptul la repararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate.
Alineatul (2) al aceluiași articol stabilea că privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară, precum şi prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanţei de judecată învestită cu judecarea cauzei.
În forma actuală, dispozițiile art. 539 alin. (1) C.p.p. prevăd că are dreptul la repararea pagubei şi persoana faţă de care, în cursul procesului penal, s-a dispus o măsură preventivă privativă de libertate, dacă: a)măsura a fost constatată ca nelegală; sau b)pentru infracţiunea care a justificat luarea măsurii s-a dispus în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a)-d) clasarea sau achitarea, cu excepţia cazului în care soluţia s-a dispus ca urmare a dezincriminării faptei săvârşite.
De asemenea, prin alineatul (2) al aceluiași articol se arată că situaţiile prevăzute la alin. (1) se dovedesc prin ordonanţa procurorului de revocare a măsurii reţinerii ori de clasare, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară ori a instanţei de judecată de revocare a măsurii preventive privative de libertate ori prin care s-a constatat încetarea de drept a acesteia sau, după caz, prin hotărârea definitivă de achitare.
O primă modificare de substanță constă în detalierea noțiunii de privare nelegală sau injustă de libertate, prin stabilirea a două situații alternative în care persoanei față de care s-a dispus o măsură preventivă privativă de libertate, îi este recunoscut dreptul la repararea pagubei. Cu toate că legiuitorul nu o prevede în mod expres, apreciem că privarea nelegală de libertate se încadrează în dispozițiile art. 539 alin. (1) lit. a C.p.p., pe când privarea injustă de libertate de încadrează în dispozițiile art. 539 alin. (1) lit. b C.p.p.
Spre deosebire de vechea reglementare care făcea referire în mod generic la privarea nelegală de libertate, noua reglementare distinge în mod clar între privarea nelegală de libertate (pe care o echivalează cu o măsură preventivă privativă de libertate luată/prelungită/menținută în mod nelegal) și privarea injustă de libertate, care se naște la momentul soluționării definitive a cauzei, în privința infracțiunii care a determinat luarea măsurii preventive, prin dispunerea unei soluții de clasare/achitare, în baza dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a)-d) C.p.p.
Pe această cale, merită amintit că dispozițiile art. 539 alin. (1) lit. b C.p.p. își au originea în Decizia nr. 136/2021 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat că „soluţia legislativă din cuprinsul art. 539 din Codul de procedură penală care exclude dreptul la repararea pagubei în cazul privării de libertate dispuse în cursul procesului penal soluţionat prin clasare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală sau achitare este neconstituţională.”
O altă modificare substanțială constă în modalitatea de dovedire a situațiilor care justifică apariția dreptului la repararea pagubei. Dacă în vechea lor formă, dispozițiile art. 539 alin. (2) C.p.p. impuneau „stabilirea” expressis verbis a caracterului nelegal al privării de libertate, prin intermediul actelor emise de către organele judiciare competente (ordonanțe sau hotărâri definitive), în prezent, dispozițiile art. 539 alin. (2) C.p.p. stabilesc că situațiile prevăzute la primul alineat al aceluiași articol, „se dovedesc prin” actele organelor judiciare competente (ordonanțe sau hotărâri judecătorești definitive).
În prezent, simpla existență a uneia dintre soluțiile prevăzute de textul de lege, cuprinsă într-unul dintre actele expres indicate de dispozițiile art. 539 alin. (2) C.p.p., dă dreptul persoanei față de care, în cursul procesului penal, s-a dispus o măsură preventivă privativă de libertate, să ceară repararea pagubei astfel produse. Apreciem că în mod corect legiuitorul a ales să renunțe la analiza, în cuprinsul actului procedural emis în cadrul procesului penal, a împrejurărilor din care rezultă nelegalitatea sau caracterul injust al măsurii preventive, degrevând astfel organul judiciar de o obligație suplimentară care în practică arareori era îndeplinită și simplificând totodată procesul de analiză pe care trebuie să îl îndeplinească instanța civilă învestită cu soluționarea acțiunii.
Cu titlu particular, este totuși important de precizat că în lipsa unei hotărâri definitive de achitare sau a unei ordonanțe de clasare a cauzei, întemeiate pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a-d C.p.p., nu orice soluție de revocare a măsurii preventive privative de libertate dă dreptul la repararea pagubei. Astfel, dacă potrivit dispozițiilor art. 242 C.p.p. revocarea măsurii preventive privative de libertate se dispune ca urmare a încetării temeiurilor care au determinat-o, persoana vizată nu va avea dreptul la repararea pagubei, întrucât, în lipsa dovedirii altor împrejurări prevăzute de dispozițiile art. 539 C.p.p., măsura preventivă inițial dispusă este prezumată a fi fost legală. Prin urmare, constatăm că soluția de revocare vizată de legiuitor prin dispozițiile art. 539 C.p.p. este cea dispusă ca urmare a apariției unor împrejurări noi din care să rezulte nelegalitatea măsurii preventive.
Nu în ultimul rând, tot prin intermediul Legii nr. 201 din 5 iulie 2023, au fost reglementate și dispozițiile art. 539 alin. (3) C.p.p., potrivit cărora: „În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. b), persoana nu este îndreptăţită să ceară repararea de către stat a pagubei suferite dacă, prin declaraţii mincinoase sau în orice alt fel, a determinat luarea măsurii preventive privative de libertate, în afara cazurilor în care a fost obligată să procedeze astfel.”
Considerăm soluția aleasă de legiuitor ca fiind regretabilă din mai multe perspective. În primul rând, poziția subiectului procesual exprimată prin intermediul unei declarații în cadrul procesului penal nu poate conduce decât în situații limitate[1] și, nici atunci în mod autonom, la luarea unei măsuri preventive privative de libertate. Acceptând ipoteza impusă de dispozițiile art. 539 alin. (3) C.p.p., ar trebui să acceptăm și reglementarea, pe cale indirectă, a „declarației mincinoase” ca reprezentând una dintre situațiile care poate justifica luarea unei măsuri preventive privative de libertate, ceea ce este, în mod evident, greșit.
În al doilea rând, chiar și fără o analiză amănunțită, putem constata că sintagma „în orice alt fel” prezintă un puternic iz de imprevizibilitate, care o face vulnerabilă din perspectivă constituțională. Apreciem că la fel cum s-a aventurat în a indica „declarațiile mincinoase” ca motiv de excludere a răspunderii statului, legiuitorul ar fi trebuit să enumere și celelalte situații imputabile subiectului procesual care ar putea conduce la dispunerea unei măsuri preventive privative de libertate și, implicit, la negarea dreptului de reparare a pagubei suferite.
Nu în ultimul rând, nu putem să nu ne întrebăm dacă este echitabil și eficient ca instanța civilă să aprecieze asupra caracterului mincinos al declarațiilor sau asupra existenței împrejurărilor care au condus la luarea măsurii preventive privative de libertate, în condițiile în care obligația unor astfel de constatări nu incumbă nici măcar organelor judiciare din cadrul procesului penal.
În final, constatăm și o serie de omisiuni de reglementare, despre care apreciem că pot face obiectul unor viitoare modificări legislative sau, de ce nu, chiar obiectul unor viitoare excepții de neconstituționalitate. Astfel, constat că printre actele procedurale enumerate de dispozițiile art. 539 alin. (2) C.p.p. – care stau la baza dreptului de reparare a pagubei – nu se numără încheierea judecătorului de cameră preliminară prin care se dispune o soluție de admitere a plângerii și de schimbare a temeiului de drept al soluției de clasare (întemeiată pe dispozițiile art. 341 alin. (6) pct. c C.p.p. sau, după caz, pe dispozițiile art. 341 alin. (7) pct. d C.p.p.), bineînțeles, în măsura în noua soluție de clasare este întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a-d C.p.p. În aceeași notă a fost omisă și introducerea printre actele prevăzute de dispozițiile art. 539 alin. (2) C.p.p. a încheierii judecătorului de cameră preliminară întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (15) C.p.p., prin care, cu prilejul examenului de legalitate și temeinicie a soluției de renunțare la urmărirea penală, dispune respingerea cererii de confirmare, desființează soluția dispusă de procuror și dispune clasarea (cu condiția ca soluția de clasare să fie întemeiată de dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a-d C.p.p.
2. Dreptul la repararea pagubei în cazul în cazul măsurilor de supraveghere tehnică ori al activităţilor specifice culegerii de informaţii dispuse în mod nelegal
Dispozițiile art. 5391 C.p.p. introduc, cu titlu de noutate, instituția reparării pagubei în cazul măsurilor de supraveghere tehnică ori al activităților specifice culegerii de informații, dispuse în mod nelegal.
Potrivit dispozițiilor art. 5391 alin. (1) C.p.p., persoana faţă de care s-a dispus, confirmat, prelungit ori s-a pus în executare în mod nelegal o măsură de supraveghere tehnică are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul produs prin această măsură. De acest drept beneficiază, în aceleaşi condiţii, şi persoana faţă de care s-a autorizat ori pus în executare o activitate specifică culegerii de informaţii care presupune restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului.
Pe scurt, este vorba fie despre activități de supraveghere tehnică autorizate prin mandate de supraveghere tehnică emise de către judecători de drepturi și libertăți în baza dispozițiilor Codului de procedură penală, fie de activități specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului[2], autorizate prin încheieri și mandate de securitate națională emise de judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza Legii 51/1991.
În continuare, potrivit dispozițiilor art. 5391 alin. (2) C.p.p., caracterul nelegal al măsurii de supraveghere tehnică se stabileşte prin încheierea prevăzută la art. 1451 alin. (8) lit. b) sau, după caz, prin încheierea definitivă a judecătorului de cameră preliminară pronunţată în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 sau al art. 345 alin. (2)”, iar potrivit dispozițiilor art. 5391 alin. (3) C.p.p., „caracterul nelegal al activităţii specifice culegerii de informaţii se stabileşte prin încheierea definitivă pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în procedura prevăzută la art. 1391 sau, după caz, la art. 1392.
3. Dispoziții comune și dispoziții tranzitorii
În acord cu dispozițiile art. 541 alin. (1) C.p.p., acţiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptăţită, potrivit art. 538-5391, iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreţinerea sa la data decesului, instanța civilă competentă fiind tribunalul din circumscripția localității de domiciliu a petentului.
În continuare, potrivit dispozițiilor art. 541 alin. (2) C.p.p. termenul în care poate fi introdusă acțiunea este de 6 luni, iar acesta se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de judecată, a ordonanţei sau, după caz, a încheierilor organelor judiciare prin care s-a constatat eroarea judiciară, privarea nelegală sau injustă de libertate, respectiv caracterul nelegal al măsurii de supraveghere tehnică.
Nota bene, atât în privința situațiilor reglementate de art. 539 C.p.p. cât și în privința situațiilor reglementate de art. 5391 C.p.p., au fost reglementate o serie de dispoziții tranzitorii, care profită persoanelor păgubite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 201/2023.
Astfel, potrivit art. IV alin. (1) din Legea nr. 201/2023, au dreptul la despăgubiri în temeiul art. 539 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele care la data de 12 mai 2021, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 136/2021, se aflau în executarea unei măsuri preventive privative de libertate sau faţă de care s-a dispus o astfel de măsură după această dată.
Potrivit art. IV alin. (2) din Legea nr. 201/2023, în cazul persoanelor prevăzute la alin. (1), dacă soluţia clasării sau a achitării a rămas definitivă anterior intrării în vigoare a prezentei legi, acțiunea pentru repararea pagubei poate fi introdusă în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a acesteia, adică, de la data de 09 iulie 2023.
În continuare, potrivit art. III alin. (1) din Legea nr. 201/2023, persoanele faţă de care, începând cu data de 6 iulie 2017, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 244/2017, s-au pus în executare măsuri de supraveghere tehnică, constatate ca nelegale prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive anterior intrării în vigoare a prezentei legi, pot exercita acţiunea în despăgubiri prevăzută la art. 5391 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, adică, de la data de 09 iulie 2023.
În acest sens, potrivit art. III alin. (2) din Legea nr. 201/2023, caracterul nelegal al măsurilor de supraveghere tehnică prevăzute la alin. (1) se dovedeşte prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau, după caz, prin hotărârea definitivă a instanţei de judecată.
