Chiar dacă ești unul dintre acei antreprenori cu bugete generoase, atunci când vei avea o problemă juridică și vei fi nevoit să apelezi la serviciile unei societăți de avocatură, informează-te despre practicile de facturare ale acesteia. Altfel vei păți precum Victor Adam, un mogul din industria energiei care a apelat la serviciile avocaților DLA Piper și s-a trezit cu averea diminuată din cauza onorariilor gonflate cu multa lăcomie.
Conform New York Times, in anul 2010, omul de afaceri Victor Adam, a apelat la casa de avocatură DLA Piper cu scopul de a pregăti o cerere de faliment pentru una din companiile sale. La o lună după ce documentul a fost depus, Adam a primit o factură cu cifre amețitoare pe care, ulterior, a refuzat să o platească. DLA Piper și-a actionat în judecată propriul client reclamând neplata facturii și pretinzând suma de $675,000. La rândul sau, Victor Adam a chemat în judecată DLA Piper acuzând-o de practici de suprafacturare.
În cadrul procesului s-au facut publice e-mail-uri interne ale casei de avocatură DLA Piper din care reieșea clar faptul că avocații piperau intenționat facturile:
“I hear we are already 200k over our estimate—that’s Team DLA Piper!”
“Now Vince has random people working full time on random research projects in standard ‘churn that bill, baby!’ mode,”
“That bill shall know no limits.”
Practica lipsită de etică a fost sancționată și de comunitatea academică a unor prestigioase universități de drept din New York. Profesorii Stephen Gillers, Universitatea de Drept din New York și William G Ross, Cumberland School of Law, Samford University atrag atenția asupra acestui tip de cultură organizațională practicată de DLA Piper, care poate fi etichetată drept greedy-lawyer culture organisation.
Într-o declarație pentru New York Times, Victor Adam spune că, adeseori, pe factura trimisă de DLA Piper apăreau numeroși avocați pe care nu ii cunoscuse. Mai mult, se dovedeau a fi junior lawyers iar acest aspect era reflectat în calitatea scăzută a serviciilor prestate. Dincolo de întârzieri frecvente, de nerespectarea deadline-urilor, juniorii trebuiau să soluționeze probleme complicate care erau, mai degrabă, specifice pregătirii unor Senior Partners sau Managing Partners.
Cultura lăcomiei este specifică firmei DLA Piper iar în episodul doi vom afla cum societatea de avocatură a încercat, prin intermediul unui client, să pună la punct o stratagemă de mai multe miliarde de dolari pentru a înșela Facebook.
Contactați de redacția LegalMarketing, societatea de avocatură DLA Piper a precizat că va reveni cu un răspuns pe acest subiect însă acesta nu a fost primit până la ora publicării articolului.