Doamnă judecător Alina Corbu, președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție,
Domnule procuror Marius Ionuț Voineag, procuror-șef Direcția Națională Anticorupție,
Domnule profesor Ioan Chelaru, președinte al Uniunii Juriștilor din România, gazda noastră de astăzi,
Domnilor procurori, notari, avocați, profesori,
Doamnelor și Domnilor,
Iată-mă în fața dumneavoastră, urmând să prezint, în încheierea programului, un discurs cu privire la Ziua Justiției.
Am ascultat tot ceea ce s-a spus până acum cu foarte mare atenție și cred că nu vă voi putea atrage atenția cu un discurs mai aplicat, mai critic sau mai corect și util contextualizat decât au făcut-o antevorbitorii mei de la înălțimea experienței pe care o au și care nu poate fi contestată. Așa că voi încerca pe scurt să vă prezint o temă care mă preocupă de mai multă vreme și pe care am lansat-o cu titlu de semnal într-un articol din ultimul număr al Palatului de Justiție.
Domnul profesor Chelaru a vorbit despre omul politic și despre absența omului de stat.
Dna președinte a ÎCCJ și dl procuror-șef DNA au vorbit despre omul profesional, implicat și pasionat de ceea ce face.
În acest context, doamnelor și domnilor, dați-mi voie să vă prezint două personaje filosofice, conceptuale: omul recent și omul etern.
Omul recent este omul care ne face foarte des în ziua de astăzi să exclamăm – „În ce lume trăim!” sau „Lumea s-a schimbat!”, „Vremurile s-au schimbat!”. Este cel care nu este preocupat de trecut, are un obiectiv foarte precis și imediat, neagă orice regulă, nu se lasă supus nici unor norme de conduită și care face din lipsa unor constante valorice, o valoare în sine.
Poate că totuși cel mai bine ni-l prezintă Horia Roman Patapievici, domnia sa fiind autorul lucrării cu titlul „Omul Recent” – o critică a modernității din perspectiva întrebării „Ce se pierde atunci când ceva se câștigă?”. Această lucrare a apărut la editura Humanitas, cred că prin 2006, și a fost deja reeditată în șase ediții, citez: „Omul recent este o meditație despre lumea de azi a unui modern nesatisfăcut de propria sa modernitate, când ne închinăm bigot la minunile modernității, cum ne îndeamnă zelatorii modernității și delatorii tradiției, în sufletele noastre se tânguiesc toate bogățiile pe care le-am pierdut înlăuntru atunci când trupurile noastre au progresat în afară”, am încheiat citatul.
În antiteză cu omul recent, se află omul etern. De data aceasta am luat cunoștință cu omul etern la nivel conceptual, întâlnind o carte intitulată „Omul Etern”, semnată de un autor englez, Chesterton, și care, excelent tradusă, a apărut în editura ALL, cu ceva vreme în urmă. Omul etern, așa cum intuiți este omul preocupat de trecut, de valorile trecutului, cel care simte că are rădăcini într-un sistem valoric spiritual, social, profesional, familial și care este preocupat de trecut pentru a ști să construiască viitorul fără greșelile care s-au consumat cândva.
Privindu-i pe cei doi, încercând să-i cântăresc, m-am întrebat firesc în care tabără mă aflu? Pentru că îmi declar apropierea, dacă vreți, sau admirația, față de omul recent, dar modern, m-am întrebat cu ce-l pot ajuta sau cum poate fi ajutat să iasă învingător omul etern din încleștarea cu omul recent. După ceva frământări m-am liniștit, am crezut eu, identificând soluția în educație!
Educația confesională, educația din familie, educația din sistemul de educație consacrat. Liniștea mea n-a durat prea mult pentru că am realizat că toate aceste sisteme educaționale sunt populate și cu oameni eterni și cu oameni recenți. Și pentru că eu cred sincer că înainte de a aștepta ca cineva să rezolve această problemă cel mai sănătos lucru este să văd ce pot să fac eu în această direcție, m-am gândit că alegerile pe care le facem în fiecare clipă sunt importante, că aceste alegeri și evaluări pe care ni le facem vor trebui făcute începând de astăzi și nu de mâine. Asta pentru că așa cum spunea Maica Thereza, „Ziua de ieri nu mai e, mâine încă nu a sosit, nu avem decât ziua de astăzi, deci să începem”.
Doamnelor și Domnilor,
Mă simt obligat să vă prezint o explicație privind motivul pentru care astăzi, de ziua justiției, vorbesc despre omul recent și omul etern. Cred ca justiția autentică are rădăcini și influențe Divine. Cred în acele norme valorice eterne, care străbat veacurile și care ne determină, în fiecare clipă, să facem alegerile corecte.
Omul etern și omul recent produc norme eterne sau recente în sensul conceptual descris deja, iar aceste valori sau acest set de norme eterne, care s-au validat în timp, se intersectează de multe ori cu acele constante ale dreptului despre care s-a scris mult, s-a vorbit mult și care sunt atât de necesare.
În final, dați-mi voie să revin la Horia Roman Patapievici și să-i cer ajutorul pentru a încheia, citându-l: „Omul recent încearcă să sugereze că prin ceea ce îi lipsește, modernitatea oferă ceea ce o poate încă salva, cu o condiție însă, dacă vom avea inteligența să putem regăsi în neghiobia trufașă a timpului pe care-l trăim, întreg, viu, bun și frumos, creștinismul tuturor începuturilor. Să fim moderni, dar nihil sine Deo”!
Vă mulțumesc!