Un articol de Radu Chiran, Partner Suciu Popa
Modificarea CASS pentru cei care obțin venituri din activități independente vizează eliminarea din încadrarea în plafonul aplicabil prevăzut de lege, caz în care CASS va fi determinat prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului ne plafonat anual realizat (pct. 84 din proiectul Ordonanței Guvernului pentru modificarea și completrea Legii nr. 227/2016 privind Codul fiscal și alte măsuri financiar – fiscale).
Este suficientă o analiză sumară a noii reglementări pentru identificarea unor evidente discriminări care operează pe cel puțin două paliere.
O primă discriminare este legată de tratamentul diferențiat al persoanelor care obțin venituri din activități independente (art. 155 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal) în raport cu restul persoanelor care realizează venituri din alte activități (art. 155 alin. (1) lit. c) – h) din Codul fiscal).
În timp ce persoanele (i.e. avocatii) care obțin venituri din activități independente ar datora CASS în cuantum de 10% din veniturile realizate, neplafonat, restul categoriilor de persoane care obțin venituri din alte tipuri de activități vor continua să plătească CASS în cuantum de 10% din plafonul aplicabil (ex: venituri din drepturi de proprietate intelectuale, venituri din asocierea cu o persoană juridică, venituri din cedarea folosinței bunurilor, etc., inclusiv persoanele fizice care obțin „venituri din alte surse”, categorie reglementată de Codul fiscal în mod nelimitativ).
A doua discriminare intervine în cadrul categoriei persoanelor care obțin venituri din activități independente și este in mod specific legată de avocați, având în vedere impunerea unui tratement fiscal egal pentru situații care nu sunt diferite.
Astfel, spre deosebire de restul persoanelor fizice care obțin venituri din activități independente, care au posibilitatea suplimentării veniturilor prin obținerea de venituri din mai multe surse (conform art. 67 din Codul fiscal, veniturile din activităţi independente cuprind veniturile din orice activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii), avocaților le este limitată această posibilitate in mod expres prin normele specifice profesiei.
Conform Legii nr. 51/1995 privind profesia de avocat și Statutului profesiei de avocat, avocații sunt incompatibili cu a) activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat b) exercitarea nemijlocită de fapte materiale de comerț c) calitatea de adminstrator unic, de președinte al consiliului de administrație sau de supraveghere, membru în comitetul al directoratului unei societăți pe acțiuni, etc.)
Astfel de masiri ar presupune validarea unor situații discriminatorii, încălcându-se prevederile art. 16 din Constituția României privind respectarea principiului egalității în drepturi.
Eliminarea si/sau prevenirea acestor discriminări flagrante se poate realiza prin neadoptarea acestor norme profund discriminatorii si abuzive, dar si prin actiuni in contencios administrativ, insotite de cereri de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate.
