De multa vreme doresc sa scriu despre prostie, formele si mai ales, consecintele acesteia. Apreciez ca aceasta se manifesta in mod plenar in multe domenii, contexte sau situatii, dar parca nicaieri nu este mai bine subliniata ca in avocatura. In primul rand trebuie facute cateva demarcatii metodologice cu privire la aceasta institutie: Prostia este diferita de ignoranta, greseala sau naivitate. In schimb, prostia este echipolenta cu infatuarea, ipocrizia, suficienta, obtuzitatea, respectiv rezoneaza cu amoralitatea si imoralitatea.
Prostia este reprezentata de acea conduita, intentionat asumata, care are la baza demersul de pervertire a realitatii inconjuratoare, atat pentru titularul acestei institutii/calitati cat si pentru tertii din vecinatatea sa.
Intrucat aceasta profesie este prezumata in mod relativ ca fiind exercitata de persoane cu un grad de educatie medie, ignoranta, gresala si naivitatea sunt diferite fundamental de infatuare, suficienta, obtuzitate, amoralitate si imoralitate. Prima categorie are in vedere situatii neculpabile in mod absolut, in timp ce cea de-a doua categorie are in vedere atitudini intentionate; prima categorie are in vedere faptul ca nu stii ceva in timp ce cea de-a doua categorie are in vedere faptul ca vrei ceva. Una este despre atitudini negative, in timp ce cealalta este despre conduite pozitive. Primele sunt temporare in timp ce cele din urma sunt definitive. Uitati-va la avocati si vedeti cati au scapat de ignoranta si cati au scapat de obtuzitate si infatuare.
Sa le luam in ordine.
In nobila noastra profesie, prostia se manifesta in multe forme culpabile, dar cele mai relevante sunt acestea: suficienta, obtuzitatea, infatuarea, amoralitatea si imoralitatea.
Suficienta: din ce in ce mai putini sunt avocatii care inteleg faptul ca atat practica profesiei cat si stiinta acesteia sunt infinite si nu pot fi insusite cu titlu de proprietate. Asezati doi avocati cu interese contrarii in aceeasi camera, eventual si cu clientii langa ei si veti vedea rezultatul. Nu se negociaza ci se demonstreaza suficienta; nu se dialogheaza ci fiecare tine cate un monolog; nu se conciliaza interesele ci se antagonizeaza. Toate aceste stari sunt datorate credintei ca fiecare avocat in parte este cel mai tare, cel mai citit, cel mai informat, etc. Prefer ignorantul cu bun simt decat suficientul cu credinta. Doamne, cati avocati care cred ca orice vorba a lor este vorba de duh, cati avocati care cred ca trecerea vremii sau vremurilor le confera intelepciune, cati avocati care cred ca doar ei stiu de ce lucrurile se intampla intr-un anumit sens, am intalnit.
Obtuzitatea: in Jurnalul Fericirii, Nicolae Steinhardt vorbeste despre pacate de stanga si pacate de dreapta. Pacatele de stanga sunt cele clasice (sa minti, sa furi, etc.) iar cele de dreapta sunt cele atipice, adica sa-ti pui principiile fundamentale de viata in lucruri marunte si nesemnificative. Profesia noastra sufera de acest pacat de dreapta caci oameni care sa se ia mai in serios ca aici nu am intalnit; aici am intalnit oameni care nu inteleg faptul ca exista mai multe solutii decat probleme, ca exista mai multe abordari si intelegeri pentru acelasi lucru. Incrancenarea si categorisirea sunt pacatele noastre fundamentale intrucat sunt asumate cu intentie in conditiile in care nu se face distinctie intre fermitate, convingere, intelegere corecta si fundamentalism, obtuzitate sau fuga de rigoare principiala. Dincolo de orice defect de caracter, aceasta forma a prostiei este accentuata de fuga dupa bani, de dorinta de a parveni, de a fi in mass-media, etc. Probabil ca acesta-i motivul pentru care justitiabilii nu-si mai gasesc dreptatea – avocatii au luat-o in proprietate!
Infatuarea: Multa vreme am crezut ca aceasta calitate este un pacat al tineretii dar dupa cativa ani in profesia de avocat mi-am dat seama ca trecerea vremurilor peste unii dintre noi accentueaza aceasta stare. Infatuarea este rezultatul invecinarii obtuzitatii cu suficienta, respectiv a nuantei dialogului cu absolutismul si fundamentalismul parerilor. Oameni care nu au mai citit de ani de zile o carte buna, oameni care nu au mai scris de ani buni o scrisoare sau o idee pe hartie, se considera detinatorii adevarului si dreptatii absolute si fundamentale. Suntem atat de oficiali si de birocrati cu gandurile noastre, mereu duplicitari si paraleli cu realitatea substantiala incat uneori suntem ingamfati inclusiv cu parerile, gandurile sau ideile noastre. Prefer un naiv si un incult in locul unui infatuat sau ipocrit, intrucat lipsa educatiei sau a culturii nu totdeauna este vatamatoare pentru cei din jur.
Ipocrizia: nu exista calitate care sa poata reproduce mai bine substanta prostiei. Foarte multi dintre noi isi creeaza propria realitate, aceea in care nimeni in afara de noi nu are dreptate, aceea in care totul se intampla pentru ca asa vrem noi, aceea in care credem ca lumea se invarte in jurul nostru. Apreciez ca dedublarea realitatii si trairea in aceste realitati nu face bine in niciun fel profesiei si activitatii noastre, in conditiile in care obiectivitatea si rigoarea stiintifica sunt serios subtiate de balansul intre cele doua sau trei realitati. Aneta Bogdan, in Branding pe frontul de Est identifica una dintre cauzele declinului brandingului in Romania si prin aceea ca latura interna a acestei activitati – brandingul – nu este sustinuta de proprietarii brandului; nici managing parteneri sau avocatii coordonatori nu cred in valorile clamate ale brandului. La alta scara aceasta este forma suprema a ipocriziei, sa creezi valori nu pentru brand ci pentru advertising, adica sa faci publicitate si nu sa creezi branduri. Prefer oamenii care gresesc in detrimentul celor ipocriti intrucat primii sunt rezolvabili, spre deosbire de cei din urma.
Amoralitatea si imoralitatea: combinatia aproape perfecta de reguli si incalcari ale acestora creeaza un joc foarte interesant intre cele doua calitati. Suntem imorali si amorali in acelasi timp si uneori fata de aceeasi situatie, ceea ce este greu de explicat logic. Amoralitatea este accentuata de ipocrizie in timp ce imoralitatea este subliniata cu rosu de infatuare. Putini sunt oamenii care sa aiba o vocatie atat de mare fata de cele doua stari sufletesti, adica sa se imprieteneasca atat cu regula imoralitatii dar si cu fuga de reguli a amoralitatii. Superficialitatea, ipocrizia si infatuarea contribuie in mod semnificativ la invecinarea celor doua. Sa creezi si sa intretii ierarhii pe care la un moment dat le abandonezi pentru ca nu-ti convine ordinea constituie o modalitate de imprietenire pentru cele doua situatii.
Dupa cum se poate observa, toate formele prostiei au doua caracteristici importante: sunt demersuri cognitive asumate cu intentie respectiv sunt demersuri rationale insusite intr-un scop anume – crearea unei realitati deformate moral si temporal. Si pentru ca aceste calitati sunt autoreferentiale, nu este suficient sa fii intr-un anumit fel la tine acasa, ci mai si platesti articole si publicitate pentru a arata lumii inconjuratoare cum esti tu cu adevarat. Marketingul excerbat este forma clasica de manifestare a prostiei in avocatura intrucat creeaza mai bine ca orice altceva realitati paralele si deformate, forme fara fond.
Mai este un aspect care trebuie subliniat, acela ca spre deosebire de prostia umana, prostia profesionala, adica prostia manifestata la avocati, poate fi sanctionata de lege, in conditiile in care exista atatea texte legale care sa sanctioneze si marketingul exagerat, si concurenta neloiala, si publicitatea dusa dincolo de limite.
Un avocat.
Madalin Niculeasa este Avocat Fondator al Niculeasa. Tax Regulatory Litigators
