Dentons anunță numirea lui Szilard Ioo în funcția de IT manager al companiei

Dentons, cea mai mare firmă de avocatură din lume, anunță că a desemnat un nou IT manager, după ce Cătălin Ruxanda, care a ocupat anterior această funcție și a activat 24 de ani in cadrul organizației, a decis să se pensioneze. Astfel, la conducerea departamentului de IT a fost numit Szilard Ioo, care s-a alăturat Dentons în urmă cu cinci luni.

În cei 24 de ani de activitate ca IT manager, Cătălin Ruxanda a supravegheat operațiunile și procesele critice de management al tehnologiei informației în cadrul Dentons. Pe parcursul mandatului său, acesta a jucat un rol esențial în sprijinirea companiei să se adapteze la schimbări semnificative pe segmentul IT și a servit ca lider în implementarea de noi soluții, contribuind semnificativ la cultura Dentons de conformitate cu reglementările din domeniul tehnologiei informației în vigoare.

Cătălin a contribuit cu aproape un sfert de secol de experiență in cadrul departamentului IT al Dentons, iar realizările sale vor fi mereu apreciate. Am încredere că și Szilard Ioo, care preia conducerea departamentului de IT, va avea performanțe excelente”, a declarat Perry Zizzi, Managing Partner al Dentons România.

Rolul de IT Manager în cadrul Dentons va fi ocupat de Szilard Ioo, care s-a alăturat departamentului de profil în urma cu cinci luni și care a demarat deja procesul de recrutare de personal pentru postul de Junior IT Specialist. Printre calificările necesare pentru această poziție se numără calități excelente de customer service, fluență în limba engleză, abilități de lucru în echipă, de prioritizare, evaluare și înțelegere a impactului situațiilor tehnice asupra businessului.