Dentons, alaturi de fondul de investitii P3 in prima sa achizitie in Romania

Firma de avocatura Dentons a acordat consultanta juridica fondului de investitii P3, dezvoltator si administrator al unor parcuri logistice din Europa, intr-o importanta tranzactie din sectorul logistic cu componenta si in Romania.

Tranzactia a vizat achizitionarea, de la CA Immobilien Anlagen AG, a unui portofoliu format din trei parcuri logistice, dintre care doua aflate in Polonia si unul in Romania – Europolis Logistics Park, situat langa Bucuresti. Portofoliul insumeaza 467,000 mp spatiu de inchiriat. Tranzactia a inclus, de asemenea, achizitionarea a aproximativ 165 hectare de teren, in principal in Polonia si Romania.

Parcul logistic din Bucuresti este cel mai mare dintre cele trei active dobandite de P3 si consta in 215,000 mp de spatiu de inchiriat ocupat aproape in totalitate si 40 de hectare teren. Acesta reprezinta un centru important pentru furnizorii de servicii logistice, datorita accesului direct la autostrada A1 si a facilitatilor de manipulare marfa, ca parte a coridorului feroviar pan-european care leaga Dresda si Nuremberg de Istanbul. Pozitia parcului logistic, pe principalul inel rutier si proximitatea fata de Bucuresti, atrage atat chiriasi din zona comertului online, cat si retaileri de talie internationala, precum Carrefour.

Echipa Dentons a fost alcatuita din avocati specializati in tranzactii imobiliare si finantari, fiind coordonata de Perry Zizzi, partener si coordonator al practicii de finantari, Laura Tiuca, partener local si unul din cei doi coordonatori ai practicii de imobiliare, si Raul Mihu, partener si coordonator al practicii de dreptul concurentei.

Suntem incantati ca am avut posibilitatea de a asista P3 in prima sa achizitie in Romania. Aceasta tranzactie este inca un semn pozitiv ca piata imobiliara din Romania incepe sa isi revina. Dentons continua sa se plaseze intr-o pozitie unica pentru a oferi expertiza fara egal sustinuta de o abordare comerciala pragmatica ce reprezinta cartea de vizita a firmei noastre”, a spus Perry Zizzi.