Dentons, cea mai mare firmă de avocatură din lume, a oferit consultanță UniCredit S.p.A., UniCredit Bank Serbia JSC Belgrade, Erste Group Bank AG, Erste Bank a.d. Novi Sad și Raiffeisen Bank International AG în calitate de aranjori principali în contractarea unor facilități de credit la termen și revolving în valoare de 673.7 milioane de euro de către Telekom Srbija a.d. Beograd, o companie de telecomunicații de stat și cel mai mare operator de servicii de telefonie fixă și mobilă din Serbia.
Această facilitate de credit, care va fi folosită pentru refinanțare, capital rulant și investiții, a reprezentat o nouă structură de finanțare pentru piața din Serbia, sub forma unei facilități de credit revolving care a combinat atât lichidități locale, cât și internaționale, care pot fi accesate fie împreună, fie separat, în funcție de necesitățile împrumutatului. Sindicalizarea s-a încheiat cu o supra-subscriere solidă, cu alte opt bănci care s-au alăturat tranzacției, ceea ce a permis ca valoarea facilității să fie majorată.
Mark Segall partener (Varșovia) a coordonat echipa internațională Dentons care a participat în tranzacție, fiind asistat de Stefi Ionescu și Lawrence Florescu, asociați seniori în cadrul biroului Dentons din București.
Mark Segall a declarat, “Este o tranzacție fantastică pentru toate părțile implicate, care susține traiectoria pozitivă a activității Telekom Srbija, așa cum o demonstrează apetitul puternic al pieței de împrumuturi. Această tranzacție ilustrează de asemenea capacitatea Dentons de a-și sprijini clienții în structurarea și implementarea unor soluții inovative de finanțare.”