Decizie de referință în domeniul energiei regenerabile: Curtea Constituțională admite sesizarea de neconstituționalitate referitoare la supraimpozitarea producătorilor de energie din surse regenerabile

Soluția pronunțată de Curtea Constituțională reprezintă o confirmare a argumentelor susținute prin două Memorii Amicus Curiae, formulate de către echipa mixtă alcătuită din avocați și consultanți fiscali din cadrul Țuca Zbârcea & Asociații, în numele celor mai importanți actori din piață.

Curtea Constituțională a României a declarat neconstituționale prevederile cuprinse în OUG nr. 27/2022 cu privire la supraimpozitarea producției de energie din surse regenerabile. Decizia survine în condițiile în care impunerea criticată generase un amplu val de litigii pe rolul instanțelor de contencios administrativ, prin care operatorii economici vizați au criticat (ne)legalitatea suprataxării veniturilor, invocând argumente de neconstituționalitate.

În contextul expus, unii dintre cei mai importanți producători de pe piața de energie regenerabilă din România au apelat la Țuca Zbârcea & Asociații pentru servicii de asistență și reprezentare juridică în litigii cu o valoare cumulată de peste 100 milioane de euro. Grupul de avocați de litigii cu o bogată experiență în dreptul fiscal, precum și de consultanți fiscali din cadrul diviziei de fiscalitate Țuca Zbârcea & Asociații Tax au colaborat cu succes, obținând admiterea sesizărilor de neconstituționalitate formulate în fața instanțelor de judecată.

Echipele au fost coordonate de Christina Vlădescu, Partener al Țuca Zbârcea & Asociații și Alexandru Cristea, Tax Partner în cadrul Țuca Zbârcea & Asociații Tax, cărora li s-au mai alăturat Luciana Duțu, avocat senior și Andrei Băeșu, avocat la Țuca Zbârcea & Asociații.

Prin decizia pronunțată asupra primelor sesizări formulate de către alți producători de energie, Curtea Constituțională a valorificat aportul juridic semnificativ adus prin două Memorii Amicus Curiae și argumentele expuse în sprijinul excepției de neconstituționalitate,  formulate de către echipa mixtă din cadrul Țuca Zbârcea & Asociații.

Decizia Curții Constituționale reflectă abordarea integrată și colaborarea echipei noastre multidisciplinare și, totodată, reprezintă un precedent important, în contextul în care supraimpozitarea are influențe majore de ordin economic și financiar în domeniul energetic, a declarat Christina Vlădescu.

Țuca Zbârcea & Asociaţii și Țuca Zbârcea & Asociații Tax dispun de avocați și consultanți fiscali specializați în asistarea și reprezentarea clienților în proceduri complexe în fața organelor fiscale, vamale și a instanțelor de judecată.

De asemenea, echipa de litigii și arbitraje a Țuca Zbârcea & Asociații este una dintre cele mai titrate din România, potrivit ghidurilor juridice internaționale – Chambers & Partners, Legal 500 și Global Arbitration Review (GAR), care plasează Țuca Zbârcea & Asociații în fruntea plutonului firmelor de avocatură specializate în soluționarea diferendelor.