Autor: Av. Luminița Sima, Junior Associate GMCID Legal
Potrivit Deciziei nr. 108 din 31.03.2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial în data de 17.09.2025, s-a stabilit cu caracter obligatoriu faptul că administratorii societăților cu răspundere limitată (SRL) nu sunt supuși interdicției de a fi creditați de către societate cu sume ce depășesc 5.000 euro. Decizia ICCJ este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial.
În concret, potrivit Deciziei ICCJ nr. 108/2025 s-a stabilit faptul că interdicția de a credita administratorii cu sume mai mari de 5.000 euro vizează exclusiv societățile pe acțiuni (SA) dar nu și societățile cu răspundere limitată (SRL).
Problema de drept ce a format obiectul analizei ICCJ constă în stabilirea următoarei chestiuni – administratorul unei societăţi cu răspundere limitată poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990?
Opiniile divergente au fost create de conţinutul normei de incriminare, care nu face nicio distincţie cu privire la tipul de societate căreia îi este aplicabilă respectiva dispoziție legală.
Potrivit dispoziţiilor art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, constituie infracţiune şi se pedepseşte fondatorul, administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal al societăţii care se împrumută, sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă, de la societatea pe care el o administrează, de la o societate controlată de acesta ori de la o societate care controlează societatea pe care el o administrează, suma împrumutată fiind superioară limitei de 5.000 euro[1], sau face ca una dintre aceste societăţi să îi acorde vreo garanţie pentru datorii proprii.
Analiza ICCJ a pornit de la principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei, consacrat de art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale[2] şi de art. 23 alin. (12) din Constituţia României[3] – potrivit cărora legea penală nu se aplică în acele situaţii în care angajarea răspunderii penale nu este consecinţa încălcării unei acţiuni sau inacţiuni care să fi fost prevăzută în sarcina persoanei căreia i se impută ulterior nerespectarea dispoziției legale.
În concret, unicul temei al răspunderii penale îl constituie încălcarea unei reguli de conduită, a cărei respectare să fie prevăzută şi în privinţa persoanei căreia i se impută. Premisa infracţiunii stă tocmai în interdicţia sau impunerea de către lege a unei anumite conduite, care trebuie să fie cunoscută de destinatarul său.[4]
Prin raportare la normele de drept penal, ICCJ a analizat dispozițiile art. 1444 coroborate cu dispozițiile art. 197 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.
Potrivit dispozițiilor art. 1444 din Legea nr. 31/1990 este interzisă creditarea/garantarea de către societate a administratorilor acesteia/obţinerea de împrumuturi sau garanţii de către administratori peste limita echivalentului în lei al sumei de 5.000 euro – acest articol este prevăzut în capitolul al IV-lea „Societăţile pe acţiuni”, secțiunea a III-a „Despre administraţia societăţii”. Astfel, norma legală prevăzută de art. 1444 din Legea nr. 31/1990 se aplică exclusiv societăților pe acțiuni.
Potrivit dispozițiilor art. 197 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 – precizările privitoare la administrarea societăţilor pe acţiuni nu sunt aplicabile societăţilor cu răspundere limitată, indiferent dacă sunt sau nu supuse obligaţiei de auditare.
Astfel, din analiza efectuată a reieșit faptul că interdicția de creditare este reglementată în mod expres pentru administratorii societăților pe acțiuni iar regulile privind administrarea societăților pe acțiuni nu se aplică societăților cu răspundere limitată, fapta prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 nefiind astfel imputabilă administratorului unei societăți cu răspundere limitată.
[1] A se vedea art. 1444 alin. (3) lit. a) din Legea 31/1990
[2] A se vedea art. 7 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale – Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul săvârșirii, nu constituia o infracțiune potrivit dreptului național sau internațional.
[3] A se vedea art. 23 alin. (12) din Constituția României – Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii.
[4] A se vedea Decizia ICCJ nr. 108/2025
