Departe de mine gândul de a-mi declara imparțialitatea atunci când prin minte mi se scurg idei în care cred realmente. În jurul meu identific adesea încercări limitate de a schimba- o dogmă, o teorie sau chiar o mentalitate. Dreptul, înțeles în deplinătatea conceptului filosofic, este maniera în care societatea se asigură că echitatea și egalitatea- binele- sunt precepte morale incontestabile și că cei care nu le respectă sunt înlăturați din viața socială. Desigur, e ușor contestabilă orice poziție ai asuma într-un asemenea dialog.
Valorile fundamentale ale unei lumi aflate în evoluție sunt puse sub lupă atunci când evenimente semnificative rup cursul monoton al istoriei. Aici se afirmă mai mult decât oricând nevoia de drept și extensiile sale. Indignarea acută și încercarea de răsturnare a unei ordini lumești care nu mai funcționează este explicabilă când indivizii sunt supuși anomiei. Întrebarea care apare este: încotro se în(dreaptă) societatea? Putem anticipa oare următoare mișcare a entităților angrenate în acest proces al dezvoltării?
Făcând un periplu istoric ajungem la Hegel care ilustrează conceptul de drept mai degrabă prin uneltele sale, aplicabilitatea sa, decât prin materia abstractă din spatele narațiunii. Un aspect important este voința individuală care se manifestă datorită primatului libertății. Constrângerea de orice natură trebuie categoric contestată în așa fel încât individul să fie responsabil pentru statutul de cetățean pe care îl are. Deși pare un ideal democratic, realitatea secolului XXI ne-a arătat o fațetă diferită a supremației legii.
Motivată ca necesitate evidentă în vremuri chestionabile, privarea de anumite libertăți este penalizată la nivelul simțului comun. Pare-se că oamenii simt o profundă lipsă de echitate în ceea ce privește aria lor de acțiune.
Așadar, cred că dreptul trebuie să coboare printre muritori, să se înarmeze cu balanța și sabia zeiței Themis și să poarte un dialog deschis cu umanitatea.
