De ce uram Franta

Pai, in primul rand, pentru ca putem. Suntem egali in NATO, in UE si daca nu era Olanda – nu Hollande – eram si-n Schengen. Domnul Hollande cu prenume de domnisoara, Francois, are sanse mari, daca nu fluiera in biserica in cele cateva zile ramase pana la turul 2 al prezidentialelor din 6 mai sa devina primul presedinte socialist al Frantei din 1988 incoace. Iar contracandidatul Sarkozy, al doilea presedinte de la constituirea celei de-a cincea Republici, dupa Valery Giscard d`Estaign, care pierde re-alegerea.

Erodat de criza si de aura de bling-bling fara consistenta,”Sarko” ar putea vaduvi Franta nu doar de o prima doamna ravissanta, care de multe ori a intors privirile…de la realitatile dure economice si sociale, dar si de alianta decisiva cu Germania. Merkel ii face cu ochiul lui Monti in detrimentul Hexagon-ului, astfel incat Franta poate ramane izolata economic in inima Europei. „Merkozy”, cum alinta francezii parteneriatul cu germanii cultiva accentele xenofobe si nationaliste ale celor care spun ca tara trebuie sa se descurce singura si sa fie un exemplu pentru batrana Europa. Extrema franceza a obtinut un neverosimil 32% la recentele alegeri, ceea ce inseamna ca problemele se acutizeaza si nu mai pot fi doar fardate. Fie si cu cosmetice L`Oreal, acuzata ca a pompat milioane de euro in campaniile electorale; actiunile gigantului farma la bursa scad in ultimele zile generand riduri pe care nicio crèma-minune cu vreo coenzima nu le poate trata.

Uram Franta pentru ca de fapt, nu ne place ce vedem in oglinda.

Nu degeaba Bucurestiul a fost etichetat „micul Paris”. Secrets d`alcove, o meserie draga francezilor, agita deopotriva apele Dambovitei, nu doar ale Senei. Femei influente fac si desfac jocurile politice si de lobby care altadata erau apanajul barbatilor. Marine Le Pen si-a depasit tatal si lucreaza cu cei mai renumiti stilisti, de la moda pana la limbaj non-verbal ai Frantei, pentru a seduce. Extremele esichierului francez, cu greutatea unei treimi din electorat, vor decide cine guverneaza, iar glasul lor va trebui sa se faca auzit. De la o „Franta a francezilor”si inchiderea granitelor cum cere Le Pen, pana la revizuirea pactului fiscal si chiar parasirea zonei Euro cum insinueaza Melenchon si Bayrou, se joaca acum nu numai viitorul politic al Frantei, dar si al Europei. Lipsa de charisma a lui Hollande, predilectia pentru mersul pe burta ca sa conserve scorul din primul tur, rusinea ca a aparut in lumina reflectoarelor doar pentru ca Dominique Strauss Kahn nu si-a tinut pantalonii pe el, toate fac din viitorul presedinte al Frantei un personaj necredibil pentru aliati si popor. Vocatia de  natiune intre natiuni a Frantei,  in con de umbra de zeci de ani, poate intra definitiv in bezna nivelarii valorilor sau non-valorilor noii Europe. Francezul de rand a sesizat pericolul:  procentul de 80% prezenta la urne acum doua saptamani este stupefiant de mare, in apatia general-continentala si lipsa de solutii economice  si el spune ca oamenilor le e teama. De pierderea constintei nationale a Frantei, care a facut din ea cheia de bolta a Europei secole de-a randul.

Diferenta, unica, uriasa dintre Romania si Franta este existenta elitelor, proces dobandit prin EDUCATIE. In Hexagon, daca nu ai trecut pe la Grandes Ecoles, nu faci pasul inspre politica si business. Acum 20 de ani, mult mai actuali decat celebrii „dupa 20 de ani” ai lui Dumas, revolutia manageriala a adus in birourile de decizie ale marilor banci, retaileri, concerne auto, de utilitati, toate detinute majoritar de stat la acea vreme, manageri privati. Si rezultatele economice ale Frantei de azi se vad:  a doua economie a Europei, PIB in crestere, dobanda scazuta la imprumuturi, toate inseamna ca pietele au incredere in brand-ul economic al Frantei. Tara intelege ca forta viitorului ei ar putea sa nu mai insemne cultura, care se vinde greu astazi chiar si la bouqinistii din Saint Germain des Pres, ci apetitul pentru expansiune al noii clase de manageri. Numele de Francois Fillon va spune ceva? Probabil nu. Este prim-ministru de aproape 5 ani. Fost ministru al educatiei nationale, Fillon este considerat strategul viziunii manageriale si educationale a republicii. Nu apare decat foarte rar in presa, tine conferinte la Sorbona, are timp sa mai scrie si carti.

Franta refuza sa creada in neputinta. Mandria si nationalismul rasar la orice pas, de la vanzatorul de la Starbucks care nu iti da lapte la cafea decat daca ii spui „lait”, nu „milk”, pana la biletele la jumatate de pret  la filmele frantuzesti in reteaua de conematografe Gaumont si la cartile autorilor nationali la FNAC. Francezii practica protectionismul si niciun consiliu al concurentei nu se va sesiza, pentru ca asta inseamna „interes national”.

Se spunea ca limba oficiala a culturii si a modei este franceza. E mai mult o amagire, o poza veche careia oficialii francezi ii mai schimba din cand in cand rama si o trag in Photoshop, ca sa para actuala. In Silicon Valley, cel mai cunoscut cluster IT al lumii, toate inscriptiile sunt bilingve: engleza – franceza. Semn ca un numar semnificativ de programatori de varf sunt francezi. Turcia si Brazilia, doua dintre economiile „noului val”,  cu crestere indecenta in contextul austeritatii mondiale, au cele mai importante schimburi educationale si de pregatire de manageri cu Franta.

La Pont de l`Alma, florile sunt zilnic proaspete. Pe 31 august 1997 aici a murit Lady Di. Printesa de Wales nu e a Frantei, dar prin vocatia deschisa de Charles Perrault in ale sale „povesti cu zane”, poporul a adoptat-o si o venereaza. Chiar daca langa ea si-a gasit sfarsitul un tanar mostenitor egiptean al imperiului Harrods, Dodi Fayed.

In 2035, daca actualul ritm si structura demografica a migratiei dinspre Maghrebsi lumea araba catre Franta se pastreaza, 56% din populatia republicii va fi islamista! Foarte important: in acel moment Franta, cvasi-musulmana, va avea cea mai tinara populatie din Europa! Putin probabil ca noii francezi vor pune „Micul Print”, cea mai publicata carte pentru copii – oare? – din istorie langa Coran in ghiozdan…