Recunosc. Nu mi-a plăcut niciodată matematica și asta pentru că nu calculez succesul total în cifre, ci mai degrabă în transformările care au loc odată cu acestea. Nu pot decât să-l amintesc pe Blaga –„matematica e limbă și știință”. Este prima dată limbă, o limbă universală a căror dialecte dictează clasele de apartenență, natural create, ale mediului vocațional.
Cu toate acestea, performanța obținerii câtorva zerouri în conturile bancare nu înseamnă aproape nimic. Nu e ciudat că nulul este perceput drept etalon de reușită? Provocarea din spatele câștigului dosarelor grele la propriu și figurat pe care le duc avocații, e aproape ceva. Cu un soi de orgoliu aplicat strategic și abilitatea permanentă de repliere, aproape că putem contura formula de calcul a succesului.
În avocatură, ego-ul este cel care dă rezonanță câștigurilor perpetue. E totul despre ce rămâne în memoria colectivă, deloc plastică și chiar amendabilă, despre pledoariile sonore rostite în fața instanțelor de judecată și despre coeficientul de încredere care însoțește speranța celor care își aleg reprezentanții. E despre legătura nodulară, reprezentant-client, greu de deznodat cu care pășesc în casă, la finalul unei zile grele, cei mai empatici dintre avocați.
O bună parte dintre aceștia acționează cu discernământ și recunosc la orice pas că cifrele nu atestă valoarea. Însă, de partea cealaltă a baricadei, clienții se împiedică constant de paternul proiectării succesului în cifre și își aleg reprezentativitatea în baza cifrelor de afaceri, din perspectiva business-ului, ci nu a abilitățior pretabile pe specificul speței cu care deschid ușile caselor de avocatură să solicite ajutor. Și nu îi judecați, insist! Nu e loc nici de dreptate, nici de ură.
Aceștia citesc cu simț de răspundere documentele oficiale și, de cele mai multe ori, aleg să nu ia poziție. Permiteți-mi să amendez evoluția societății și faptul că nu ne întălnim prea des cu oameni educați juridic. Ca reprezentant al generației Z, pot să spun că m-am bucurat de un e-learning juridic timpuriu, minim. Mi-ar plăcea să cred că acest lucru se datorează rolului pe care îl are avocatul în societate, dacă tot ne raportăm consensual la etică.
La granița creată între cele două profile convergente de criză despre care îmi-place-să cred că au repozițiinat avântul de a merge mai departe, fie al vocațiilor, fie al business-urilor, se află ecranizarea premium, chiar futuristă, a mitului Arca lui Noe. Se salvează cine poate!
Poate că asta demonstrează dinamica mediului concurențial cu toate că paleta publicitară e îngustată de etica profesională. E o luptă permanentă, ingenioasă, chiar creativă pe care aceștia trebuie să o poarte la braț cu un set de reglementări dure. Or, ca să i se permită avocatului luxul să performeze creativ, e nevoie de orientarea către o abordare educațională, timpurie a clienților. Nu doar de o tehnologie pusă la punct. Clienții nu mai solicită doar asistență juridică, ci au nevoie și de o consultanță strategică. Oamenii au nevoie de oameni. Înseamnă ore, minute, secunde. Altele decât cele de muncă.
Chiar și un eșec poate scrie povestea și aș prefera să fie așa! Pentru că povestea din spatele cifrelor trebuie să definească renumele!
LORENA ȚUICAN
