Cupru Min cere ajutorul caselor de avocatura in procesul de privatizare. Depunerea ofertelor, prelungita cu doua saptamani

Compania are nevoie de asistenta juridica pentru a dobandi in instanta actul de proprietate de mii de hectare de pamant.

Compania Cupru Min detine 60% din rezervele de cupru ale Romaniei, concentrate in judetul Alba, la exploatarea de la Rosia Poieni. Statul a incercat privatizarea ei in doua randuri, prima data in 2012, cand a cerut un pret de 57,3 milioane de euro. Desi a avut o oferta de la investitor canadian, in final nu s-a ajuns la un numitor comun. O a doua incercare de privatizare a implicat si o schimbare de strategie, statul cautand, de data aceasta, gasirea unui partener dispus sa investeasca cateva zeci de milioane de euro. Fara sorti de izbanda. O ultima zbatere, la fel de nereusita, a fost stinsa in decembrie 2014 atunci cand statul a abandonat ideea de a lista la” bursa societatea”.

In vara acestui an, s-a anuntat o noua intentie de privatizare a societatii. Ministerul Economiei, care detine Cupru Min, a anuntat ca firma este cuprinsa in strategia de restructurare, reorganizare, atragere de investitii si privatizare a unor operatori economici aflati sub autoritatea Ministerului Economiei, Comertu­lui si Turismului.

In acest cadru, trebuie inteles demersul Cupru Min de a scoate la licitatie servicii de asistenta juridica si de reprezentare in instanta in vederea dobandirii actelor de proprietate pe o suprafata de 1.100 de hectare de teren.

In scopul efectuarii inventarierii tuturor suprafetelor de teren aflate in administrarea societatii si intocmirii documentatiilor cadastrale in vederea obtinerii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor si, subsecvent, majorarii capitalului social al societatii cu valoarea acestora, va rugam sa ne transmiteţi ofertele dvs. financiare cu privire la asistenta juridica, masuratori topografice si reprezentarea in instanta a CUPRU MIN SA, in fata tuturor organelor/institutiilor competente, pe intreaga durata a derularii acestui proces de obtinere a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate, apoi de intabulare a terenurilor aflate in administrarea societatii, pana la obţinerea extrasului/lor de carte funciara doveditoare a dreptului de proprietate”, se arata in caietul de sarcini.

Cupru Min a avut in anul 2014, un profit de 1,2 milioane de euro si un numar de 500 de salariati.

 

petre.banica@lhm.ro