Autori: Marius Ezer (Partener NNDKP) și Elena Triscariu (Asociat Senior NNDKP)
Modalitatea de adoptare a hotărârilor în cadrul societăților cu răspundere limitată (denumite în continuare „SRL”) cu asociat unic – persoană juridică a cunoscut în practică viziuni neunitareși a scos în evidență o serie de probleme juridice relevante. Vom analiza în cele ce urmează câteva dintre acestea.
1. Adoptarea hotărârilor prin raportare la prevederile din actele constitutive ale celor două societăți – societatea unic deținută și asociatul unic – persoană juridică
Ca o observație prealabilă, într-un SRL cu asociat unic nu discutăm despre o „adunare generală”, asociatul unic este cel care exercită atribuțiile adunării generale a asociaților societății, deciziile adoptându-se în forma deciziei asociatului unic.
În practică, s-a ridicat o problemă legată de aplicarea actelor constitutive ale celor două societăți în discuție – societatea unic deținută (în continuare „societatea unic deținută” sau „societatea–fiică”) și asociatul unic – societatea deținătoare a primei (în continuare „asociatul unic” sau „societatea–mamă”) format/ă la rândul său din mai mulți asociați.
În ceea ce privește actul constitutiv care dictează regulile în adoptarea deciziilor în SRL-ul cu asociat unic, dacă este cel al societății – fiică sau cel al societății–mamă, instanțele au exprimat opinii neunitare.
Ne exprimăm anumite rezerve despre opiniile izolate ale unor instanțe privind posibilitatea ca deciziile în societatea-fiică să fie adoptate, de fapt, conform prevederilor actului constitutiv al societății–mamă, printr-o hotărâre a asociaților acesteia din urmă.
Aceste rezerve sunt determinate de faptul că o asemenea variantă face ca societatea–fiică să fie la „mâna” adunării generale a asociaților societății–mamă, iar dacă aceasta din urmă este afectată de situația unor asociați abuzivi, cum adesea se poate observa în practică, se poate ajunge la un real blocaj al activității societare în ambele societăți.
De aceea, în acord cu cele reținute de o parte importantă a instanțelor de judecată, considerăm că actul constitutiv al societății unic deținute reprezintă pilonul de bază în emiterea deciziei asociatului unic,aplicarea prevederilor actului constitutiv al asociatului unic făcându-se în mod corespunzător prin raportare la primul indicat.
2. Emiterea deciziei asociatului unic chiar de către administrator
În măsura în care agreăm că în societatea unic deținută se aplică prevederile actului său constitutiv la adoptarea hotărârilor,în practică se pun mai multe probleme juridice, din care amintim următoarele:
- dacă decizia asociatului unic (a societății–mamă) poate fi emisă de către administratorul acesteia sau doar de către adunarea generală a asociaților a societății-mamă; și
- dacă este necesară, suplimentar, pentru emiterea deciziei asociatului unic prin administrator, o hotărâre a adunării asociaților societății–mamă.
În practica instanțelor de judecată s-au observat opinii divergente și pe acest subiect.
Conform Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale (în continuare „Legea societăților”), decizia asociatului unic se poate adopta de asociatul unic, chiar prin administrator, care are competențe atât în privința actelor de gestiune internă, cât și în privința reprezentării unei societăți cu răspundere limitată, și, în raport de care, poate emite/semna în numele acesteia o serie de decizii.
În plus, Legea societăților stabilește că, în raporturile juridice cu terții, societatea este reprezentată prin administrator, iar actele de dispoziție asupra bunurilor unei societăți pot fi încheiate în temeiul puterilor conferite reprezentanților legali ai societății, după caz, prin lege sau actul constitutiv, nefiind necesară o procură specială și în formă autentică în acest scop, chiar daca actele de dispoziție trebuie încheiate în formă autentică.
Cu alte cuvinte, administratorul asociatului unic ar putea emite decizia asociatului unic fără a fi necesar un alt mandat suplimentar, dar, în orice caz, în limitele prevăzute de lege sau de actul constitutiv. O eventuală depășire a acestor limite ar atrage, în cele din urmă, răspunderea administratorului.
În acest context, o altă problemă juridică care ar putea fi adresată este legată de posibilitatea administratorului de a nu ține cont de o hotărâre a asociaților.
Un asemenea caz îl întâlnim adesea în societățile care traversează probleme importante în activitatea societară, mai cu seamă afectate de asociați de rea-credință, cu impact, în cascadă, asupra deciziilor ce se adoptă în cadrul asociatului unic. Acesta este contextul în care administratorul asociatului unic ar putea juca un rol esențial pentru a debloca situații critice în societatea unic deținută, putând să argumenteze că deciziile sale sunt statutare și permit o bună desfășurare a societății unic deținute, cu evitarea aplicării, astfel, a hotărârilor nestatutare ale adunării asociaților.
Prin urmare, în calitate de administrator unic al asociatului unic, se poate considera că acesta deține puterea și autoritatea necesare să adopte și să semneze deciziile asociatului unic,fără a fi necesară adoptarea unei hotărâri a adunării generale a asociatului unic. Cu toate acestea, exercițiul drepturilor sale va rămâne în continuare subordonat prevederilor legii, actului constitutiv etc., cu riscul atragerii răspunderii sale pentru gestiunea necorespunzătoare.
Prin raportare la informațiile menționate mai sus, se impune o aplicare coerentă a actelor constitutive ale societăților, care va implica o analiză particularizată de la caz la caz. Altfel, în lipsa unor prevederi contrare, se va putea avea în vedere ca, în cadrul SRL-ului unic deținut, deciziile să se adopte, conform actului său constitutiv, de către asociatul unic, reprezentat de administrator, fără un mandat suplimentar din partea adunării generale a asociaților acesteia din urmă.
