Constituită în noiembrie 1995, prin asocierea a doi dintre cei mai valoroși avocați români, Valeriu Stoica și Cristiana I. Stoica, societatea de avocați STOICA & ASOCIAȚII a construit, în trei decenii, o instituție sinonimă cu performanța juridică, cu onestitatea față de profesie și cu încrederea clienților săi.
Partenerii fondatori și-au dedicat vasta experiență acumulată deopotrivă în practica avocațială, cât și în activitatea academică, punând bazele uneia dintre cele mai renumite societăți de avocați din România.
STOICA & ASOCIAȚII a dobândit recunoaștere națională și internațională – fiind menționată în cele mai importante ghiduri juridice: Chambers Europe, Legal 500, WTR 1000, IAM Patent 1000, IP Stars -, prin întreaga sa activitate de asistență juridică și de reprezentare a unui portofoliu vast de clienți – corporații multinaționale și internaționale, întreprinderi mici și mijlocii -, din România sau din străinătate.
Cu o echipă de peste 40 de avocați, STOICA & ASOCIAȚII a dovedit că este o echipă puternică, bazată pe respectarea principiilor sale: Fidelitas, Integritas, Fortitudo.
Aniversarea a 30 de ani de activitate reprezintă un moment de reflecție și de recunoștință pentru întreaga echipă STOICA & ASOCIAȚII. Este o ocazie pentru a onora tradiția, valorile și oamenii care au contribuit la consolidarea unei reputații construite prin rigoare, profesionalism și spirit de echipă.
Am profitat de acest moment aniversar pentru a împărtăși câteva gânduri și perspective din practica recentă a avocaților din cadrul STOICA & ASOCIAȚII, dar și pentru a privi înainte – spre provocările și oportunitățile care definesc evoluția avocaturii de business în România.
Succesul în arbitrajul internațional nu vine din întâmplare: cere experiență, rigoare și o înțelegere profundă a nevoilor clienților. Cristiana I. Stoica, partener co-fondator al societății de avocați STOICA & ASOCIAȚII, vorbește despre cum a transformat provocările juridice în oportunități timp de peste 30 de ani, despre evoluția pieței de avocatură românești și despre lecțiile care fac diferența dintre un avocat bun și unul de top.
Membră a Baroului București din 1995, Cristiana I. Stoica are o experiență vastă în domeniile construcțiilor, imobiliar, bancar, M&A și contracte internaționale, asistând de-a lungul carierei bănci internaționale, companii multinaționale, misiuni diplomatice, precum și clienți persoane fizice și juridice. De peste trei decenii, este activă în domeniul arbitrajului internațional, reprezentând clienți sau ca arbitru în cauze aflate pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR și al Curții Internaționale de Arbitraj a Camerei de Comerț Internaționale (Curtea ICC). Timp de peste 12 de ani, a fost profesor asociat la Facultatea de Drept a Universității din București, în cadrul Programului de master în Arbitraj Internațional, susținând cursurile la disciplina Dreptul Comparat al Arbitrajului Comercial Internațional. A fost membru al Curții ICC din partea României și este membru al Institutului de Drept al Afacerilor și al Comisiei de Arbitraj si de Soluționare Alternativă a Disputelor din cadrul Camerei de Comerț Internaționale de la Paris.
În cei peste 30 de ani de activitate ca partener fondator în cadrul STOICA & ASOCIAȚII, care a fost cel mai provocator caz pe care l-ați gestionat?
Nu pot spune că a fost un singur caz provocator. Nu ar fi foarte potrivit, pentru că experiența de peste 30 de ani înseamnă multe asemenea cazuri. Firește, sunt anumite cazuri care te pot marca din punct de vedere profesional. Un astfel de caz a fost reprezentat de un litigiu arbitral derulat în România, în urmă cu aproape 25 de ani, care a avut la bază pretenții întemeiate pe considerente ținând de răspundere profesională, privind două companii foarte cunoscute pe piață. Litigiul a presupus analiza unui contract de consultanță. Miza era foarte mare, atât din perspectiva beneficiarului, cât și din perspectiva consultantului, despre care se pretindea că ar fi fost răspunzător pentru anumite prestații care ar fi generat daune în patrimoniul celui dintâi. Acest litigiu a durat peste doi ani și soluția a fost una favorabilă clientului nostru, care a fost consultantul. A fost un litigiu cu un foarte mare volum de muncă și o complexitate deosebită în privința documentației care a stat la baza materialului probator. Orice litigiu, inclusiv unul în arbitraj, trebuie armonizat cu probele care pot fi administrate și cu verificarea atentă a împrejurărilor care constituie temeiul de fapt al unor asemenea cauze. În această cauză a fost administrată și o expertiză de specialitate, cu participarea unei echipe foarte puternice din partea clientului, inclusiv a noastră, ca avocați și a unor consultanți de prestigiu.
Nu am ales întâmplător acest exemplu, pentru a face o comparație între tipologia muncii de avocat într-un litigiu arbitral derulat acum 25 de ani și litigiile actuale din acest domeniu. Acest exercițiu de complexitate nu era foarte des întâlnit la acel moment, în practica de avocat. Acum, însă, tot mai multe asemenea dosare complexe sunt întâlnite în orice fel de litigii, nu doar în cele arbitrale. Dar, la acel moment, a fost un caz, pot spune, cu valoare de reper, întrucât a trasat o anumită conduită în practică, atât din perspectiva beneficiarilor de contracte de consultanță, cât și din aceea a furnizorului de astfel de servicii. Din punct de vedere strict juridic, totodată, s-au ridicat foarte multe probleme de drept de mare complexitate în această cauză. Important este că soluția respectivă, definitivă, a fost pusă imediat în executare, prin voința debitorului hotărârii arbitrale.
Cum a evoluat piața juridică românească din 1995 – anul în care, alături de Prof. univ. emerit dr. Valeriu Stoica, ați fondat societatea de avocați STOICA & ASOCIAȚII, până astăzi?
Principalul element care a contribuit la evoluția acestei piețe juridice îl reprezintă legea profesiei de avocat, care a fost adoptată și a intrat în vigoare în 1995, anul în care a fost constituită, de altfel, și societatea de avocați STOICA & ASOCIAȚII. Adoptarea acestei legi (la redactarea proiectului acestei legi am avut onoarea să iau parte, alături de avocați de prestigiu din acea perioadă – Mihail Ghiga, Victor Anagnoste, Mihai Amzuță ș.a.) a fost un moment important care a marcat liberalizarea profesiei de avocat, până atunci aflată în subordinea Ministerului Justiției, și al cărui exercițiu era mult îngustat în raport cu ceea ce această profesie reprezintă astăzi.
A fost important și faptul că în piață au apărut o serie întreagă de actori investiționali, cu o experiență internațională proprie, neîntâlnită până atunci în România, care au abordat un mod de lucru interesant și uneori sofisticat, toate acestea având o influență și asupra practicii avocaților.
Această evoluție, totodată, a fost întemeiată și pe multitudinea de reglementări care au fost aduse prin intermediul legislației de-a lungul timpului: privatizare, restituirea terenurilor, liberalizarea pieței comerciale în general, investițiile străine, dezvoltarea imobiliară, energia, piața de capital ș.a. Toate acestea au contribuit la formarea unei adevărate piețe de afaceri, iar acest lucru a favorizat specializarea avocaților și formarea unor domenii nu doar de drept, ci și sectoriale, amplificând experiența profesiei de avocat. Astăzi, ne aflăm la un cu totul alt nivel și la alte standarde. A contat foarte mult și intersectarea experienței avocaților locali cu aceea a avocaților străini, fie prin cooperări care s-au realizat la nivelul proiectelor de fuziuni, achiziții, contracte internaționale, finanțări, creditări ș.a.m.d., fie din perspectiva faptului că, în virtutea legii profesiei de avocat, avocaților străini li s-a permis să își exercite profesia pe teritoriul României în anumite condiții și în anumite domenii. Acest lucru a însemnat foarte mult, pentru că a existat o concurență pozitivă, care a permis dezvoltarea naturală și continuă a serviciilor profesionale ale avocaților români. În procesul de dezvoltare a pieței de avocatură românești, am avut și avem întotdeauna nevoie de o concurență loială, strict pe considerente profesionale, care să reflecte în permanență o armonizare între realitatea practică, pe de o parte, și cunoștințele pe care avocații trebuie să le aibă și să le dobândească pentru a face față solicitărilor care vin din partea clienților.
Cum se diferențiază abordarea în arbitrajul intern față de cel internațional, în contextul legislativ românesc?
Arbitrajul a fost reglementat în România ca arbitraj ad-hoc prin Codul de procedură civilă de la 1865. Evident că această reglementare a cunoscut de-a lungul timpului o serie de schimbări, dar, pe fond, miezul acestei reglementări este același. În virtutea acestor reglementări cu o istorie atât de îndelungată, un principiu este afirmat prin codul de procedură civilă, și anume, accesul liber la arbitraj, care are și acesta anumite condiționări, precum nearbitrabilitatea sau o serie întreagă de restrângeri care vizează, în principal, executarea hotărârilor arbitrale.
În momentul de față, Codul de procedură civilă, în ultima sa versiune din 2013, a adus o serie de modificări importante care au pus arbitrajul, atât la nivel național, cât și la nivel internațional, pe o treaptă superioară.
În România, există un regim distinct între arbitrajul intern și cel internațional, dar e vorba doar de o reglementare distinctă, pentru că principiile sunt convergente și există complementaritate între cele două tipuri de reglementări. În plus, România este semnatară a mai multor tratate bilaterale sau multilaterale, în virtutea cărora se poate recurge la arbitraj internațional și în care România, ca stat sau prin entitățile constituite de stat, poate fi prezentă în litigii arbitrale internaționale. Aș menționa și accesul pe care companiile românești îl au la instituțiile arbitrale internaționale, precum Curtea Internațională de Arbitraj a Camerei de Comerț Internaționale de la Paris. Eu, personal, am fost membru al acestei Curți timp de 6 ani și am avut ocazia să înțeleg și să mă bucur de o experiență cu totul inedită în procesul de analiză a deciziilor arbitrale, care au fost pronunțate pe temeiul regulilor de procedură arbitrală ale acestei instituții arbitrale.
Sunt, de asemenea, instituții arbitrale de mare notorietate, în afara Curții ICC, la Londra, Stockholm, Viena sau Zurich, care pot să absoarbă litigii provenind din România, cu părți de naționalitate română, întemeiate pe dreptul românesc, ceea ce demonstrează avantajul oferit de astfel de instituții arbitrale în privința soluționării cauzelor arbitrale, mai ales din perspectiva predictibilității evoluției litigiilor, a celerității și a experienței specializate a arbitrilor.
În spiritul deschiderii către arbitrajul internațional, există posibilitatea unor colaborări cu cabinetele internaționale, deoarece procesele arbitrale internaționale sunt foarte complexe și necesită reunirea mai multor avocați din jurisdicții multiple, iar complementaritatea serviciilor acestora este benefică pentru succesul într-un asemenea litigiu, lucru pe care și cabinetul nostru îl practică. Și arbitrajul local, însă, face parte din practica noastră constantă, alături de aceea din litigiile la instanțe, aceasta din urmă în multiple arii de practică -concurență, proprietate intelectuală, media, construcții și urbanism, farmaceutice, drept societar, drept civil ș.a.
Cum a influențat experiența dumneavoastră din domeniul arbitrajului internațional modul în care societatea de avocați a atras clienți internaționali?
Arbitrajul înseamnă experiență și specializare, iar acestea aduc în timp notorietate. Evident că și rezultatele obținute stau la temelia acestei notorietăți. În același timp, când dobândești o anumită experiență și ai o anumită specializare, nu doar în domeniul arbitral, acest lucru trebuie împărtășit cu cei cu care lucrezi, astfel că este important ca orice experiență să fie comunicată, transmisă, multiplicată în rândul membrilor unei echipe care participă la soluționarea unui litigiu, fie acesta arbitral, fie destinat să fie soluționat în fața instanțelor de drept comun, precum și în orice alt proiect care nu e neapărat un litigiu, ci reprezintă o activitate destinată să contribuie la prevenirea acestuia, sau pentru a ajunge la alte forme de soluționare pre-litigioase..
Astfel, fiecare asemenea caz împărtășit cu colegii mei de echipă a reprezentat un prilej de a învăța, de a afla și de a putea aplica mai departe în cazuri similare ce s-a învățat, contribuind la consolidarea profesională a societății, importantă pentru a atrage clienți din sfera comercială internațională .
Acest proces de continuă învățare în cadrul echipei trebuie să vină de la sine, fiind întemeiat și pe interesul clientului, întrucât este foarte important să înțelegi ce își dorește clientul și ce anume se poate obține pentru acesta, dovedind transparență față de acesta în privința evaluării rezultatelor urmărite.
Care sunt planurile pe termen lung pentru STOICA & ASOCIAȚII și cum vedeți evoluția acesteia în contextul folosirii inteligenței artificiale în domeniul serviciilor juridice?
Prognozele pe termen lung țin foarte mult nu doar de tine însuți, ci și de contextul în care îți desfășori activitatea.
Dacă privim înainte, dorința – și a mea, și a colegilor -, este de a asigura această continuitate pe care noi o cultivăm dintotdeauna: de a respecta principiile pe baza cărora e constituită și pe baza cărora funcționează societatea de avocați, în menținerea unui nivel de pregătire profesională la cel mai înalt standard și în dobândirea unei experiențe cât mai dedicate, aplicată la cazurile concrete cu care ne confruntăm.
Poate fi avută în vedere și o creștere numerică, dar nu este cel mai important obiectiv.
Cel mai important obiectiv este să fii mereu racordat la realitatea în mijlocul căreia îți desfășori activitatea și să ai prestații întemeiate pe cunoștințe teoretice și practice cât mai bune.
Un alt element al planurilor de viitor este pregătirea noilor generații. Întotdeauna viitorul trebuie privit și din perspectiva celor care urmează să ajungă la un moment dat pe o poziție importantă în cadrul cabinetului.
Acești oameni trebuie ajutați, sprijiniți, pentru că este foarte important să existe continuitate – prin oameni, nu numai prin cunoștințe. Ținem foarte mult la acest lucru și avem speranța că acest cabinet va continua să existe prin oamenii care s-au format în cadrul lui, care și-au însușit principiile noastre și care pot să ducă mai departe, pentru următorii zeci de ani, acest cabinet, astfel încât să ne bucurăm că, poate, într-o bună zi va aniversa 100 de ani de activitate.
Toate acestea țin foarte mult de conjunctura internă și internațională, iar dacă lucrurile merg bine într-un context economic și politic dintr-o țară, acest lucru se reflectă și în investițiile care pot să existe în acea țară. Prin urmare, în acest context, și avocații își pot îndeplini rolul pe care îl au: de a susține aceste investiții și de a ajuta, în acest fel, la creșterea economică a țării.
Datoria noastră este să găsim întotdeauna cele mai bune căi prevăzute de lege pentru a fi alături de cei care au nevoie de noi.
Cu privire la Inteligența Artificială, este evident că lumea nu mai poate exista în afara acesteia, dar sunt adepta utilizării ei cu măsură. IA trebuie să fie un instrument util, nu să înlocuiască gândirea, personalitatea unui avocat, să nu îngrădească creativitatea sau să nu încerce să o înlocuiască, ci să o stimuleze. IA trebuie să fie un instrument de lucru care să contribuie la eficientizare, la diminuarea volumului de muncă, la facilitarea accesului la anumite informații legate de practică, de teorie, sau la organizarea unei anumite tipologii de informații.
Deci, IA ar trebui să reprezinte nu altceva decât un instrument care să sprijine exercițiul profesiei de avocat, nu să țină locul acestuia.
