Creantele Minimax Discount depasesc 335 milioane de lei

RVA Insolvency, administratorul judiciar al Minimax Discount, a publicat tabelul preliminar al creantelor companiei. Reteaua de retail are datorii de 335 milioane de lei catre peste 500 de societati comerciale.

Cel mai mare creditor al lantului de retail fondat de Dinu Patriciu este Banca Comerciala Romana, cu o creanta de 61 de milioane de lei. Pe langa aceasta, Minimax Discount mai are datorii de 44 milioane de lei catre Raiffeisen Bank si de 39 milioane de lei catre Unicredit Tiriac Bank.

Creantele salariale ale Minimax Discount se ridica la valoarea de 3,5 milioane de lei, catre peste 1.500 de angajati.

Administratorul judiciar al Mic.ro si Minimax, RVA Insolvency, a anuntat recent ca va propune falimentul celor doua societati aflate in insolventa, intrucat nu a gasit solutii viabile de reorganizare a companiilor. In cazul Mic.ro, datoriile depasesc 800 de milioane de lei.

In tabelul creditorilor Mic.ro apar si numele unor case de avocatura de top, care ii reprezinta pe unii dintre cei mai mari creditori ai lantului de retail. Astfel, Raiffeisen Bank este reprezentata in acest dosar de casa de avocatura Wolf Theiss, Unicredit Leasing de Bulboaca & Asociatii, Ran-Auto Handles este reprezentata de Popovici Nitu & Asociatii iar compania de consultanta imobiliara Colliers este reprezentata de Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP).