In contextul in care instantele de judecata se confrunta din ce in ce mai des cu litigii avand ca obiect executarea contractelor de credit incheiate cu consumatorii, iar solutiile acestora, interpretarile jurisprudentiale, precum si opiniile venite din partea Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor prezinta din ce in ce mai mult interes pentru opinia publica, este lansat un nou subiect de disputa, si anume aplicabilitatea clauzei cross-default in cadrul contractelor mai sus mentionate.
Autor: Av. Matei Dimoftache, Managing Associate, Head of Banking & Finance – Duncea, Stefanescu & Asociatii
Prin definitie, clauza de „cross-default” stabileste faptul ca, in cazul neindeplinirii unei/unor obligatii contractuale de catre debitor, creditorul va avea dreptul sa declare exigibil anticipat creditul, impreuna cu dobanda aferenta si toate celelalte cheltuieli datorate conform contractului de credit, fara a fi necesara indeplinirea unei alte formalitati. Totodata, va avea dreptul de a declara exigibile anticipat oricare alte contracte incheiate intre aceleasi parti.
In unele cazuri, aplicabilitatea clauzei „cross-default” priveste posibilitatea creditorului de a declara creditul exigibil si in situatia in care debitorul nu isi executa obligatii provenind din contracte incheiate cu alti creditori.
Ratiunea comerciala a acestei clauze este simpla. Atunci cand un creditor anticipeaza problemele potentiale sau iminente ale debitorului sau, se preocupa sa isi recupereze sumele imprumutate inainte ca aceste probleme sa se extinda si asupra creditelor „sanatoase”. Sau, in cazul in care debitorul isi executa constiincios toate contractele cu toti creditorii sai, fiecare dintre ei va aprecia solvabilitatea acestuia si lipsa pericolului aparitiei unui caz de neexecutare. In caz contrar, aparitia unui caz de neexecutare imputat debitorului intr-un contract poate constitui piesa determinata in prabusirea domino-ului de creditori.
In ceea ce priveste aplicabilitatea acestei clauze in cazul debitorilor persoane juridice, legea nu impune nicio interdictie. Controversele apar insa in cazul aplicabilitatii clauzei in cazul debitorilor persoane fizice.
Potrivit art. 40, pct. 4, lit. c) din Ordonanta nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, sunt interzise clauzele contractuale care ar permite creditorului sa declare anticipat creditul in situatia in care consumatorul nu si-ar indeplini obligatiile din contractele incheiate cu alti creditori. Per a contrario, am putea aprecia ca, in situatia in care debitorul nu si-ar indeplini obligatiile din oricare alte contracte incheiate cu acelasi creditor, acesta ar putea totusi declara exigibil anticipat creditul.
Insa lucrurile nu par a fi atat de simple, atunci cand discutam de aplicabilitatea si interpretarea prevederii de mai sus, raportata la Legea nr. 193/2000 privind contractele incheiate intre profesionisti si consumatori, care protejeaza consumatorul de orice tentative abuzive de constrangere si implicit executare silita din partea profesionistului creditor. In acest sens, Legea nr. 193/2000 prevede ca “este considerata clauza abuziva acea prevedere contractuala care obliga consumatorul la plata unor sume disproportionat de mari in cazul neindeplinirii obligatiilor contractuale de catre acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist”.
Conform Deciziei nr. 686/2013, Sectia a II-a Civila a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, aceste clauze, pentru a nu fi abuzive, “ar trebui sa vizeze exclusiv raporturile contractuale dintre parti, iar nu cele incheiate de client cu alte unitati de creditare sau chiar cu aceeasi banca, pentru ca scadenta anticipata a creditului trebuie sa fie in legatura cu acel credit, iar nu cu altele, intr-un astfel de caz creandu-se un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Astfel, consumatorul se vede in situatia in care ar trebui sa ramburseze imediat creditul obtinut, cu toate ca plata ratelor se face constant si la termen, in cazul in care nu ar achita ratele scadente ale unui alt credit, desi neplata s-ar putea datora contestarii datoriei sau altor cauze, neimputabile imprumutatului. Evident, o atare situatie nu poate fi acceptata, pentru ca expune consumatorul intr-o pozitie defavorabila fata de banca imprumutatoare, care are la discretie stabilirea momentului scadentei anticipate, inclusiv in situatii care excedeaza culpei creditorului sau in sens contractual.”
Concluzionand, ICCJ interpreteaza si aplica prevederile Legii nr. 193/2000 atat in situatia rambursarii anticipate a creditului ca urmare a neindeplinirii obligatiei debitorului fata de alti creditori (Decizia nr. 950/07.03.2013 din Dosarul nr. 32273/245/2010 aflat pe rolul Tribunalului Iasi), cat si in situatia rambursarii anticipate a creditului ca urmare a neindeplinirii obligatiei debitorului fata de acelasi creditor.
Jurisprudenta in materie tinde sa protejeze consumatorul, oferind prioritate Legii nr. 193/2000 in fata oricaror altor prevederi mai permisive pentru creditor, cum ar fi prevederile OUG nr. 50/2010.
In practica, insa, exista situatii in care creditorii se gasesc in imposibilitatea de a valorifica bunurile supuse garantiei in cadrul unei executari silite pornite ca urmare a rezilierii contractului de credit din culpa debitorului.
Dincolo de interpretarile instantelor cu privire la legalitatea clauzei vizavi de protejarea debitorului persoana fizica impotriva unei eventuale abordari abuzive din partea creditorului, in contextul in care instantele tind sa-i protejeze excesiv pe acestia, apeland sistematic la prevederile Legii nr. 193/2000 in justificarea deciziilor adoptate si rezultatele unei executarii silite nu sunt fructuoase, trebuie analizat, de la caz la caz, cat de propice este, pentru oricare dintre creditori, executarea unor contracte in baza acestei clauze.
In cazul in care toate sau o parte dintre contractele de credit ce urmeaza sa fie executate sunt garantate cu aceleasi garantii (in grade diferite), ar fi util de verificat daca o rescadentare sau renegociere a creditelor a caror executare este intarziata nu ar fi oportuna, in conditiile in care scopul principal al bancii este acela de a urmari rambursarea creditelor cu dobanzile negociate si nu o eventuala executare silita al carei rezultat este incert din punct de vedere al solvabilitatii.
Totodata, consideram util a fi verificat daca garantiile ce pot fi executate in aceasta procedura nu poarta asupra unor bunuri care nu sunt proprietatea imprumutatului ci a unui garant care, la randul sau, poate fi debitor al bancii in contracte de credit distincte, iar executarea acestor garantii ar putea sa dezechilibreze si capacitatea de rambursare a acestui eventual garant/debitor distinct.
In lumina celor mai sus expuse, este util a se reflecta asupra oportunitatii inserarii unei clauze cross-default in contractele de credit incheiate cu consumatorii si, in conditiile in care aceasta clauza nu va fi afectata de noile tendinte din jurisprudenta, asupra eficacitatii punerii in executare a acestei clauze.
