Constantin Cosmin Pintilie: Valorile comune reprezintă constanța pe care să clădește construcția instituțională a societății de avocați STOICA & ASOCIAȚII, un fundament solid care permite dezvoltarea

Constituită în noiembrie 1995, prin asocierea a doi dintre cei mai valoroși avocați români, Valeriu Stoica și Cristiana I. Stoica, societatea de avocați STOICA & ASOCIAȚII a construit, în trei decenii, o instituție sinonimă cu performanța juridică, cu onestitatea față de profesie și cu încrederea clienților săi.

Partenerii fondatori și-au dedicat vasta experiență acumulată deopotrivă în practica avocațială, cât și în activitatea academică, punând bazele uneia dintre cele mai renumite societăți de avocați din România.

STOICA & ASOCIAȚII a dobândit recunoaștere națională și internațională – fiind menționată în cele mai importante ghiduri juridice: Chambers Europe, Legal 500, WTR 1000, IAM Patent 1000, IP Stars -,  prin întreaga sa activitate de asistență juridică și de reprezentare a unui portofoliu vast de clienți – corporații multinaționale și internaționale, întreprinderi mici și mijlocii -, din România sau din străinătate.

Cu o echipă de peste 40 de avocați, STOICA & ASOCIAȚII a dovedit că este o echipă puternică, bazată pe respectarea principiilor sale: Fidelitas, Integritas, Fortitudo.

Aniversarea a 30 de ani de activitate reprezintă un moment de reflecție și de recunoștință pentru întreaga echipă STOICA & ASOCIAȚII. Este o ocazie pentru a onora tradiția, valorile și oamenii care au contribuit la consolidarea unei reputații construite prin rigoare, profesionalism și spirit de echipă.

Am profitat de acest moment aniversar pentru a împărtăși câteva gânduri și perspective din practica recentă a avocaților din cadrul STOICA & ASOCIAȚII, dar și pentru a privi înainte – spre provocările și oportunitățile care definesc evoluția avocaturii de business în România.

2025 semnifică și 10 ani de activitate a dumneavoastră în cadrul STOICA & ASOCIAȚII. O dublă aniversare, așadar. Cu ce gânduri treceți prin cele două aniversări?

Cei 10 ani pe care i-am petrecut în cadrul STOICA & ASOCIAȚII au fost ani importanți de formare. Dacă mă gândesc la mine, cred că am învățat, am reînvățat, am dezvățat prin intermediul tuturor experiențelor pe care le-am avut. La ceva asemănător mă aștept și în următorii 10 ani. Dacă mă gândesc la STOICA & ASOCIAȚII, cred că echipa de avocați este astăzi mai puternică și mai dinamică, pregătită să facă față oricăror provocări s-ar ivi în anii următori. Valorile comune reprezintă constanța pe care să clădește construcția instituțională a societății de avocați STOICA & ASOCIAȚII, un fundament solid care permite dezvoltarea. Cred că progresul, atât personal, cât și profesional, poată să apară numai într-un spațiu în care tradiția acceptă îmbunătățirile pe care le poate aduce schimbarea, iar inovarea se sprijină pe un set de elemente cărora timpul le-a confirmat viabilitatea. După 10 ani, cred că STOICA & ASOCIAȚII este un astfel de spațiu – un spațiu în care se îmbină armonios profesionalismul experienței cu energia și entuziasmul tinereții.

În contenciosul administrativ și fiscal, care sunt cele mai frecvente dificultăți cu care se confruntă companiile atunci când contestă deciziile autorităților?

Sunt diferite dificultăți care țin de specificul litigiilor de contencios administrativ. În competența instanței de contencios administrativ intră foarte multe domenii tehnice: de la urbanism la concurență, de la recunoașterea unor drepturi în raport cu autoritățile publice la prevenirea unor pagube ireparabile pentru companii care activează în ramuri diferite ale economiei. Este nerezonabil să i se solicite judecătorului de contencios administrativ să cunoască toate nuanțele specifice unei industrii, să aibă o înțelegere complexă a unui domeniu pe care avocații îl studiază uneori chiar și ani de zile, cu toate particularitățile sale. De aceea, se discută de ceva timp despre o anumită specializare a completurilor de judecată și despre o creștere a calității activității de expertiză judiciară.

Dincolo de acestea, cred că provocarea majoră pentru companii este aceea de a demonstra că ceea ce ni se poate părea la prima vedere ca fiind un anumit interes particular al unei companii reprezintă, în realitate, un interes general care depășește situația specifică. De prea mult timp s-a împământenit subtil, dar în mod eronat, cred eu, ideea că în contenciosul administrativ autoritățile apără interesul general al societății, iar companiile își apără propriile interese. Această abordare este greșită, creează o tensiune artificială, în condițiile în care premisa de la care trebuie să se pornească este aceea a culturii dialogului și a colaborării între autoritățile statale și companiile private, iar la litigii să se ajungă numai in extremis.

Care considerați că este cea mai mare provocare pentru un avocat care reprezintă clienți internaționali în procese derulate în România?

Cea mai mare provocare apare din lipsa de previzibilitate a legislației și jurisprudenței din România. Un avocat care reprezintă clienți internaționali trebuie nu doar să explice normele, ci și să arate cum acestea pot fi aplicate diferit de la o instanță la alta. Lipsa de unitate a jurisprudenței nu este specifică României, există peste tot și este sănătos că se întâmplă ca instanțe diferite să aibă abordări diferite.

Îmi amintesc că, atunci când eram stagiar, am participat la o ședință a conducerii unui client – o companie multinațională, alături de alte două echipe de avocați de la societăți diferite. După ce ne-a ascultat pe toți, unul dintre membrii conducerii, cu experiență în alte nouă țări europene și aflat  deja de câțiva ani în România, a remarcat că a întâlnit aici foarte rar o abordare fermă și că avocații simt nevoia să își ia rezerve importante. În realitate, aceste rezerve reflectă încercarea noastră de a oferi o evaluare cât mai responsabilă într-un context juridic complex și în continuă schimbare.

Din perspectiva unui tânăr cadru didactic, cum apreciați nivelul de cunoștințe și implicarea tinerilor studenți de la Facultatea de Drept ? Cum este „talent pool” de acum comparativ cu anii anteriori ?

Nivelul de cunoștințe al studenților a crescut vizibil în ultimii ani. Cei din generația actuală sunt mult mai conectați la realitățile internaționale și interesați de dreptul european sau de noile domenii de reglementare, precum tehnologia sau protecția datelor. În același timp, provocarea rămâne constanța implicării – există o diferență semnificativă între cei care se dedică serios și cei care preferă o abordare mai superficială.

Comparativ cu generațiile anterioare, aș spune că ‘talent pool’-ul actual este mai divers și mai bine informat, însă are nevoie de o structură mai clară în formarea abilităților practice și în dezvoltarea gândirii critice. Entuziasmul și energia, pe care o au studenții, poate uneori să devină un soi de lipsă de răbdare. Cred că o generație formată într-un mediu tehnologic care oferă informații rapide are mai puțină răbdare să aprofundeze un subiect, să observe nuanțele, să pună în balanță diversele interese care pot să apară într-o speță.

Sunt optimist, pentru că atât la facultate, cât și în cadrul stagiilor de practică de la STOICA & ASOCIAȚII, observ că, odată depășită nerăbdarea de început, studenții reușesc să obțină rezultate foarte bune.