Consiliul Concurentei versus ENI: D&B David si Baias pierde procesul, dar obtine reducerea amenzii

Inalta Curte de Casatie si Justitie a redus cu peste 20% amenda aplicata de Consiliul Concurentei companiei ENI in urma investigatiei pe piata distributiei cu amanuntul a carburantilor auto din Romania. Astfel, amenda initiala aplicata de Consiliul Concurentei a fost redusa de la 11,1 milioane de lei, la 8,6 milioane lei. Decizii similare au fost date si in cazul companiilor Rompetrol Downstream si Mol Romania.

Eni Romania a obtinut aceasta reducere a amenzii cu ajutorul echipei D&B David si Baias, care a reprezentat societatea atat pe parcursul investigatiei, cat si in fata instantei de judecata. Echipa coordonata de partenerii Dan Dascalu si Manuela Guia a fost formata atat din specialisti de concurenta, cat si din specialisti de litigii – Bianca Naghi, Ioana Cercel si Otilia Vilcu.

La sfarsitul anului 2011, Consiliul Concurentei a sanctionat sase companii petroliere cu amenda de aproape 880 milioane de lei (205 milioane de euro) pentru incheierea unei intelegeri anticoncurentiale. In urma investigatiei, autoritatea de concurenta a constatat ca cele sase companii au incalcat atat Legea Concurentei, cat si Tratatul de Functionare al Uniunii Europene (TFUE), prin stabilirea retragerii simultane pe piata a sortimentului de benzina Eco Premium.

Cele sase companii si reprezentantii lor juridici sunt:

– SC OMV Petrom SA (la data incalcarii legii opera benzinariile Petrom si Petrom V) – 366,5 milioane de lei; reprezentanti juridici: Schoenherr si D&B David si Baias;

– SC OMV Petrom Marketing srl (la data incalcarii legii opera benzinariile OMV) – 137,2 milioane de lei – Schoenherr si D&B David si Baias;

– SC Rompetrol Downstream SRL – 159,5 milioane de lei – departamentul juridic al The Rompetrol Group Corporate Center, care a colaborat si cu avocati externi, cum ar fi cei din firmele Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) si Clifford Chance Badea;

– SC Lukoil  Romania SRL – 136,8 milioane de lei – White & Case, la momentul inceperii procesului; ulterior retragerii White & Case din Romania, compania nu a mai oferit informatii cu privire la reprezentarea juridica in acest proces;

– SC Mol Romania Petroleum Products SRL – 80,2 milioane de lei – RTPR Allen & Overy si Marko & Udrea;

– SC ENI Romania SRL – 11,1 milioane de lei – D&B David si Baias.

Potrivit Consiliului Concurentei, amenzile au fost executate de Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF).

Conform celor mai importante clasamente internationale (Chambers and Partners, Who’s Who Legal, PLC etc.), D&B David si Baias se mentine de cativa ani in pozitia de lider pe piata din Romania in domeniul dreptului concurentei. Totodata, Legal 500 (editia 2014) situeaza D&B in banda a 3-a a firmelor de avocatura recomandate in domeniul litigiilor.