Consiliul Concurentei a autorizat, recent, tranzactia de 86 de milioane de euro prin care fondul sud- african de investitii New Europe Property Investment (NEPI) a preluat, prin S.C. Nepi Sixteen Real Estate Investment S.R.L si S.C. Bucharest Two S.R.L., compania S.C. Degi Titan S.R.L., detinuta de catre Aberdeen Asset Management Deutschland AG.
“Consiliul Concurentei a evaluat operatiunea de concentrare economica din punct de vedere al compatibilitatii acesteia cu un mediu concurential normal, constatandu-se ca operatiunea de concentrare economica nu ridica obstacole semnificative in calea concurentei pietei serviciilor de inchiriere a proprietatilor imobiliare cu destinatie comerciala din cadrul marilor centre comerciale (centre comerciale tip „mall”, hypermarketuri, galerii comerciale cu o suprafata de peste 2.500 mp)”, mentioneaza autoritatea de concurenta intr-un comunicat de presa.
Prin aceasta tranzactie, grupul NEPI a preluat activele detinute de S.C. Degi Titan S.R.L., respectiv cladirile si terenul aferent unde, in prezent, functioneaza centrul comercial Iris Titan Shopping Center Bucuresti.
Fondul de investitii a fost asistat in aceasta achizitie de catre compania de consultanta financiara Rampart Capital si firma de avocatura Reff & Asociatii. De partea cealalta, compania Aberdeen Asset Management Deutschland AG a beneficiat de consultanta juridica oferita de catre firma de avocatura Biris Goran.
In Romania, Grupul Nepi desfasoara activitati de investitii imobiliare in scopul inchirierii catre terti de spatii de birouri, spatii comerciale si industriale.
S.C. Degi Titan S.R.L. desfasoara activitati de inchiriere si subinchiriere a bunurilor imobiliare proprii sau inchiriate, prin intermediul Iris Titan Shopping Center.