Colaborare inedita. Grayling Romania si TZA lanseaza prima platforma de informatii politice, economice si juridice din industria comunicarii

Grayling, una dintre cele mai mari agentii de consultanta in comunicare la nivel global, si Tuca Zbarcea si Asociatii, unul dintre liderii pietei de avocatura din Romania, au lansat platforma de informatii politice, economice si juridice Romania Public Affairs Digest, dedicata exclusiv clientilor, colaboratorilor si partenerilor celor doua companii.  

Dezvoltata in cadrul parteneriatului strategic dintre Grayling si Tuca Zbarcea & Asociatii, platforma include analize periodice ale evolutiilor din mediul politic si impactul prognozat al acestora pentru mediul de business, actualizari cu cele mai importante stiri ale zilei, studii juridice aplicate pe modificarile legislative care au impact asupra mediului de afaceri, precum si informatii actualizate despre structura Guvernului, a Parlamentului si a altor institutii publice.

Intr-un mediu politic in continua schimbare, managementul companiilor are nevoie sa inteleaga exact contextul in care ia deciziile de business. Incercam sa facem acest proces cat mai simplu pentru clientii si partenerii nostri”, a declarat Cristi Cretan, directorul general al Grayling Romania.

Realizat exclusiv in limba engleza, website-ul cuprinde 6 sectiuni: Top of the Day – stirea locala cu cea mai mare relevanta pentru mediul de afaceri, analizata de consultantii Grayling; Public Affairs Digest – un newsletter periodic care include analiza celor mai importante evenimente din domeniul politic, economic, fiscal si legislativ, precum si previziuni ale evolutiilor ulterioare; Legal Briefs – analize periodice ale celor mai importante modificari legislative, realizate de avocatii si consultantii Tuca Zbarcea & Asociatii; Institutions –componenta la zi a conducerii principalelor institutii (Presedintie, Guvern, Parlament, Banca Nationala a Romaniei); Political Structure – componenta grupurilor parlamentare si distributia putere/opozitie; detalii despre principalele partide politice; si Out of the box  – un forum de discutii libere pe teme politice, economice sau legislative.  

Acest portal contribuie la diversificarea ofertei actuale prin intermediul unui nou serviciu cu o valoare adaugata crescuta. Intr-o maniera accesibila si concisa, portalul reuneste informatii <inteligente> si analize multidisciplinare utile tuturor investitorilor interesati sa dezvolte o afacere in Romania ori sa fie in contact cu actualitatea romaneasca si subiectele aflate pe agenda publica”, a adaugat Alina Pintica, directorul de comunicare al Tuca Zbarcea & Asociatii.

Continutul platformei este realizat de specialisti in Afaceri Publice, Lobby si Comunicare din cadrul Grayling Romania si avocatii si consultantii fiscali ai Tuca Zbarcea & Asociatii.

Initiativa completeaza seriile de proiecte Grayling dezvoltate impreuna cu Tuca Zbarcea & Asociatii in Romania. In acest sens, anul trecut a fost lansata seria intalnirilor Espresso Business Breakfast, care au loc trimestrial si se adreseaza celor mai inalti reprezentanti ai mediului de afaceri si ai sectorului public.

Primele editii i-au avut ca invitati de onoare pe Cristian Popa, Vice Guvernator, BNR, si Bogdan Chiritoiu, Presedinte al Consiliului Concurentei.