O echipă multijurisdicțională Clifford Chance coordonată de biroul din București a oferit consultanță consorțiului de creditori format din Banca Europeană de Investiții (BEI), Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Banca Comercială Română (BCR) în încheierea cu succes a unei finanțări pentru proiectul de energie solară Dobrun-Sadova din România.
Proiectul este dezvoltat de un parteneriat dintre Scatec, un furnizor de top de soluții în domeniul energiei regenerabile cu sediul în Oslo, care realizează primele sale investiții în România, și DEFIC Globe Enerji (Istanbul), un lider regional în dezvoltarea de proiecte în domeniul energiei regenerabile.
Proiectul implică construirea, exploatarea și întreținerea a trei parcuri solare fotovoltaice în România, cu o capacitate instalată totală de 189,7 MWp, și beneficiază de venituri obținute în baza a două contracte CfD încheiate cu contrapartea CfD din România.
Investiția promovează tranziția României către energia curată, adăugând o capacitate nouă semnificativă de generare a energiei solare și contribuind la obiectivele naționale și ale UE privind decarbonizarea.
Finalizarea proiectului reprezintă o etapă importantă pentru sectorul energiei regenerabile din România și consolidează rolul Scatec și DEFIC Globe ca sponsori cheie în promovarea energiei solare în regiune.
Echipa transfrontalieră Clifford Chance care a oferit consultanță băncilor cu privire la aspectele legate de finanțare și due diligence a fost condusă de o echipă de bază formată din Partener Andreea Șișman și Partener Anna Thwaites, Gabriel Toma (Counsel), Adelina Seserman (Senior Associate), Carmen Buzenche (Senior Associate), Diana Borcean (Senior Associate), Georgiana Cupaș (avocat) și Jeffrey Arthur (Associate).
Partener Andreea Șișman spune: „Am fost încântați să lucrăm cu echipele BEI, BERD și BCR – trei instituții financiare de renume cu care colaborăm adesea în tranzacții importante din domeniul energiei regenerabile. A fost, de asemenea, o ocazie excelentă de a colabora cu Scatec la prima lor investiție pe piața dinamică din România, o investiție care beneficiază de experiența lor globală, profesionalismul și angajamentul față de tranziția energetică.”
Partener Anna Thwaites adaugă: „Suntem mândri că am oferit consultanță BEI, BERD și BCR în cadrul acestei tranzacții strategice de finanțare, care va contribui la dezvoltarea cu succes a primului proiect Scatec și, respectiv, a celui mai recent proiect DEFIC Globe în domeniul energiei regenerabile din România. Acest pas reflectă angajamentul profund al consorțiului de finanțare față de piața energiei regenerabile din România și se bazează pe activitatea noastră anterioară de consultanță oferită creditorilor și sponsorilor, pentru a furniza noi capacități de generare ecologică pentru regiune. Felicităm toate părțile implicate”.
Despre Clifford Chance Badea
Clifford Chance Badea este biroul local al firmei globale de avocatură Clifford Chance LLP, care este prezentă în piață din 2006. Biroul din Bucureşti se implică în mod constant în tranzacţii complexe de împrumuturi sindicalizate, finanţări, restructurări, emisiuni de eurobonduri şi de acţiuni pe pieţe internaţionale de capital, instrumente financiare derivate, achiziţii de companii de către investitori strategici sau fonduri de private equity, proiecte de infrastructură şi autostrăzi, investiţii imobiliare, precum şi litigii şi arbitraje interne şi internaţionale.
Despre Clifford Chance
Clifford Chance este o firmă globală de avocatură dedicată creării de avantaje pentru clienții săi. Firma combină cunoștințele juridice și comerciale pentru a dezvolta, transforma, proteja și apăra afacerile clienților săi. Funcționând ca un parteneriat global unic și complet integrat, Clifford Chance oferă perspective inovatoare și soluții bazate pe tehnologie în cele mai importante sectoare și piețe pentru clienții săi. Cultura de colaborare a firmei și angajamentul față de standarde riguroase și etice asigură servicii consistente și de înaltă calitate la nivel mondial.
Comunicat de presă transmis


















