Clifford Chance: 25 de noi parteneri la nivel global. Numarul partenerilor din Bucuresti creste la trei

Firma globala de avocatura Clifford Chance a anuntat, astazi, promovarea, incepand cu 1 mai 2015, a 25 de avocati la pozitia de Partener global, printre acestia numarandu-se si Madalina Rachieru (foto) din biroul de la Bucuresti.

Cu o experienta de peste 13 ani si un portofoliu solid in domeniu, Madalina coordoneaza activitatea de Piete de Capital a biroului Clifford Chance Badea. In urma acestei promovari, Madalina se alatura celor doi parteneri care coordoneaza activitatea de la Bucuresti – Daniel Badea, Managing Partner, si Nadia Badea. In plus, inca doi dintre cei sapte counseli din echipa Clifford Chance Badea, cu expertiza in practicile Corporate si M&A, respectiv Banking & Finance/ Project Finance sunt implicati in acest moment in procesul de promovare la parteneriatul global.

Noii parteneri ai Clifford Chance confirma determinarea firmei de avocatura de a consolida si mentine pozitia de lider global cu practici ce raspund celor mai complexe si importante provocari cu care se confrunta clientii pe piete in permanenta evolutie.

Este un moment foarte important pentru biroul nostru. Unul dintre avocatii alaturi de care ne-am inceput activitatea in 2002, avocat pe care l-am recrutat personal dupa absolvirea facultatii, a atins varful de performanta in cariera. Statutul de partener global intr-o firma de anvergura Clifford Chance este o mare onoare si recunoastere profesionala, dar si o mare responsabilitate. Nu am nicio indoiala ca Madalina se va ridica la nivelul asteptarilor, avand in vedere evolutia si performantele obtinute in toti acesti ani in care am lucrat impreuna”, a spus Daniel Badea.

Matthew Layton, Managing Partner Clifford Chance, a adaugat: „Multi dintre noii nostri parteneri sunt deja recunoscuti ca profesionisti cheie in domeniile lor de specialitate. Au un portofoliu impresionant, cu mandate extrem de importante si inovatoare, precum si rolul de lider al echipelor care asista si ajuta clientii sa faca fata unui mediu de afaceri si financiar din ce in ce mai complex la nivel global. Experienta lor juridica si de afaceri, angajamentul si entuziasmul lor sunt esentiale pentru firma, in contextul viziunii noastre de a fi prima optiune dintre firmele globale de avocatura pentru cele mai mari companii din lume„.

Madalina Rachieru a adaugat: „Pot spune ca ma aflu, in acest moment, fata in fata cu cea mai mare provocare din cariera mea. Statutul de partener global al uneia dintre cele mai importante firme de avocatura din lume implica un grad enorm de responsabilitate, atat fata de clientii nostri, cat si fata de colegii mei si de partnership-ul global care m-au creditat cu incredere si recunoastere”.

Madalina a absolvit Facultatea de Drept Bucuresti in 2002 si este membru in Baroul Bucuresti din 2003. Are o vasta experienta, in special in tranzactii de piata de capital, atat pe piata locala cat si pe pietele internationale, precum si in domeniul financiar-bancar. De-a lungul anilor, ea a consiliat institutii financiare, banci de investitii si companii locale si internationale. Expertiza sa include toate aspectele legate de oferte publice initiale de actiuni (IPO-uri), oferte secundare de actiuni (SPO-uri), oferte de obligatiuni domestice, oferte de euro-obligatiuni corporatiste si suverane, programe de emisiune continua de obligatiuni (programe EMTN), emisiuni de certificate de depozit global (GDR-uri), securitizari de creante, fiind implicata in aproape toate tranzactiile majore de piata de capital din Romania in ultimii 10 ani.

Face parte din echipa Clifford Chance Badea inca de la infiintarea firmei in anul 2002. In 2007, Madalina a fost detasata pentru sase luni in cadrul grupului de piete de capital al biroului Clifford Chance din Londra. A fost promovata la pozitia de Counsel in anul 2008. Conform ghidului juridic Chambers Global 2014, clientii cu care a lucrat o considera drept unul dintre cei mai buni avocati din tara, fiind apreciata pentru expertiza in domeniul pietei de capital. Este, de asemenea, recunoscuta pentru abilitatea privind aspectele de reglementare si documentatie aferente tranzactiilor. Editia din 2015 a aceluiasi ghid mentioneaza ca Madalina ramane activa in numeroase tranzactii ce implica institutii bancare si financiare din Romania, adesea avand si elemente multijurisdictionale.

Printre proiectele reprezentative pe care Madalina Rachieru le-a coordonat in ultimii ani se numara:

– Asistenta acordata Fondului Proprietatea in legatura cu listarea secundara la bursa de valori din Londra (2014 – 2015).

– Asistenta acordata consortiului bancar in legatura cu dubla listare de actiuni si certificate de depozit (GDR-uri) realizata de Romgaz SA, cel mai mare producator de gaze naturale din Romania, pe bursele de la Bucuresti si Londra (2012 – 2013).

– Asistenta acordata UniCredit in legatura cu emisiunea de obligatiuni denominate in lei, cu o valoare de 122 milioane de euro, care a fost finalizata cu succes si listata la Bursa de Valori Bucuresti (cea mai mare oferta de acest gen derulata pana in prezent in Romania) (2013).

– Asistenta acordata celui mai mare producator chimic din Europa Centrala si de Est (Ciech SA, actionarul Uzinelor Sodice Govora) in legatura cu lansarea cu succes a unor obligatiuni pe piata americana (2012).

– Asistenta acordata Erste Group Bank AG in calitate de aranjor al programului MTN (emisiuni de obligatiuni pe termen mediu – Medium Term Notes) in valoare de trei miliarde de euro, lansat de Banca Comerciala Romana, primul astfel de program lansat de o banca locala (2009).

In urma promovarilor anuntate, numarul total al partenerilor globali ai Clifford Chance ajunge la 581. Noii parteneri sunt dupa cum urmeaza:

Corporate

Mark Jan Arends – Amsterdam

Lee Askenazi – New York

Gareth Camp – Londra

Timothy Cornell – Washington, D.C.

Mathias Elspass – Düsseldorf

Dieter Paemen – Bruxelles

Graham Phillips – Londra

Jörg Rhiel – Frankfurt

Christian Vogel – Düsseldorf

 

Finantari

Benjamin de Blegiers – Paris

Paul Carrington – Londra

Matthew Dunn – Londra

Richard Tomlinson – Paris

Hein Tonnaer – Amsterdam

Rodrigo Uría – Madrid

 

Piete de capital

Clare Burgess – Londra

Angela Chan – Hong Kong

Per Chilstrom – New York

Madalina Rachieru – Bucuresti

Jurgen van der Meer – Amsterdam

 

Litigii

Thibaud d’Alès – Paris

Megan Gordon – Washington, D.C.

Edward Johnson – Hong Kong

 

Arbitraje internationale

Kabir Singh – Singapore

 

Real Estate

Angela Kearns – Londra