Într-o hotărâre recentă[1], CJUE a reținut că statele membre au obligația de a recunoaște căsătoria dintre doi cetățeni ai Uniunii Europene de același sex, căsătorie încheiată legal într-un alt stat membru în care aceștia și-au exercitat libertatea de circulație și ședere.
O asemenea obligație de recunoaștere nu încalcă identitatea națională, nu amenință ordinea publică a statului membru de origine și nu implică obligația acelui stat de a prevedea în dreptul său național căsătoria între două persoane de același sex.
Cu toate acestea, lipsa unei recunoașteri echivalente cu cea acordată cuplurilor de sex opus, cu ocazia exercitării libertății lor de circulație și de ședere într‑un alt stat membru, este contrară dreptului Uniunii.
Astfel, unui stat membru care nu autorizează căsătoria între persoane de același sex îi revine sarcina de a institui proceduri adecvate pentru ca o astfel de căsătorie să fie recunoscută atunci când aceasta a fost încheiată de doi cetățeni ai Uniunii cu ocazia exercitării libertății lor de circulație și de ședere, statele membre dispunând însă de o marjă de apreciere în alegerea modalităților de recunoaștere a unei astfel de căsătorii.
Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene este obligatorie și produce efecte de la data pronunțării, statele membre trebuind să se conformeze și să ia măsurile necesare. Decizia integrală este disponibilă pe site-ul InfoCuria.[2]
Scurtă prezentare a situației în fapt
Domnul C.T., având dublă cetățenie – poloneză și germană, și domnul T., resortisant polonez, s‑au căsătorit în Germania în anul 2018, dorind ulterior să se deplaseze în Polonia și să locuiască acolo în calitate de cuplu căsătorit.
Domnul C.T. a introdus la Oficiul de stare civilă din Varșovia o cerere de transcriere, în registrul de stare civilă polonez, a actului de căsătorie încheiat în Germania.
Această cerere a fost respinsă invocându-se faptul că dreptul polonez nu prevede căsătoria între persoane de același sex iar transcrierea unui astfel de act de căsătorie străin ar încălca principiile fundamentale consacrate de ordinea juridică a Republicii Polone.
Printre altele s-a menționat că din moment ce în Polonia căsătoria nu poate fi încheiată decât între un bărbat și o femeie, transcrierea actului de căsătorie încheiat în Germania ar fi ilegală deoarece vor fi înscriși doi bărbați în calitate de soți la starea civilă.
Soții în discuție au introdus o acțiune împotriva deciziei anterior menționate susținând printre altele că obligația de a proteja căsătoria ca uniune între un bărbat și o femeie nu produce per se un efect privind interzicerea recunoașterii unei căsătorii încheiată în străinătate între două persoane de același sex.
Instanța a respins acțiunea invocând printre altele că transcrierea unui act de căsătorie precum cel în discuție în litigiul principal ar încălca principiile fundamentale consacrate de ordinea juridică poloneză, conducând la coexistența în ordinea juridică națională a căsătoriilor încheiate între o femeie și un bărbat și a celor încheiate între persoane de același sex, ceea ce nu este prevăzut nici de Constituția Poloniei, nici de legile naționale.
Soții în discuție în litigiul principal au formulat recurs împotriva acestei hotărâri, considerând că nerecunoașterea căsătoriei lor constituie o restricție disproporționată privind libertatea lor de circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre, ca urmare a aprecierii diferite a stării lor civile în Polonia și în Germania. Acest lucru i‑ar descuraja sau chiar i‑ar împiedica să își exercite această libertate de circulație.
Analiza Curții de Justiție a Uniunii Europene
Instanța de trimitere a solicitat să se stabilească dacă reglementarea unui stat membru care nu permite recunoașterea căsătoriei între doi resortisanți de același sex ai statului membru, încheiată în mod legal în cadrul exercitării libertății lor de circulație și de ședere într‑un alt stat membru, și nici transcrierea în acest scop a actului de căsătorie în registrul de stare civilă bazat pe faptul că în cadrul acelui stat membru nu sunt autorizate căsătoriile între persoane de același sex este în concordanță cu dispozițiile articolului 20 și articolului 21 alineatul (1) TFUE[3], citite în lumina articolului 7 și a articolului 21 alineatul (1) din Cartă[4].
În stadiul actual al dreptului Uniunii, normele referitoare la căsătorie intră în competența statelor membre, iar dreptul Uniunii nu poate aduce atingere acestei competențe. Aceste state membre sunt astfel libere să prevadă sau nu, în dreptul lor național, căsătoria pentru persoane de același sex.
Cu toate acestea, în exercitarea acestei competențe, fiecare stat membru trebuie să respecte dreptul Uniunii, în special dispozițiile TFUE referitoare la libertatea recunoscută oricărui cetățean al Uniunii de circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre, recunoscând, în acest scop, starea persoanelor stabilite într-un alt stat membru în conformitate cu dreptul acestuia.
Refuzul autorităților unui stat membru de a recunoaște căsătoria a doi cetățeni ai Uniunii de același sex, încheiată în timpul șederii lor în alt stat membru, constituie un obstacol în calea exercitării dreptului acestor cetățeni, consacrat la articolul 21 alineatul (1) TFUE, de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre. Astfel, un asemenea refuz va avea drept consecință privarea respectivilor cetățeni ai Uniunii de posibilitatea de a se întoarce în statul membru ai cărui resortisanți sunt, continuând în acest stat viața de familie întemeiată sau consolidată în statul membru gazdă, încălcându-se nu numai libertatea de circulație și de ședere dar și dreptul fundamental la respectarea vieții private și de familie.
În esență, obligația statului membru de origine de a recunoaște o căsătorie între cetățeni ai Uniunii de același sex, încheiată în alt stat membru cu ocazia exercitării libertății lor de circulație și de ședere, nu aduce atingere instituției căsătoriei în statul membru de origine, care este definită de dreptul național și care ține de competența statelor membre.
Prin urmare, recunoașterea căsătoriei nu implică obligația acestui stat membru de a prevedea, în dreptul său național, instituția căsătoriei între persoane de același sex. Ea se limitează la obligația de a garanta recunoașterea unor asemenea căsătorii, încheiate în statul membru gazdă conform dreptului acestui stat, și aceasta în scopul exercitării drepturilor conferite acestor cetățeni de dreptul Uniunii.
[1] A se vedea Hotărârea din 25.11.2025, Cauza C – 713/23, a Curții Europene de Justiție https://curia.europa.eu/juris/documents.jsf?num=C-713/23
[2] A se vedea decizia integrală https://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf;jsessionid=3B407B1C9A22BA743290E36D692D0BE2?text=&docid=306543&pageIndex=0&doclang=RO&mode=req&dir=&occ=first&part=1&cid=12716041
[3] A se vedea Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene https://eur-lex.europa.eu/resource.html?uri=cellar:2bf140bf-a3f8-4ab2-b506-fd71826e6da6.0001.02/DOC_2&format=PDF
[4] A se vedea Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:12012P/TXT
Material redactat de către Luminița Sima, Associate GMCID Legal
