Cele mai atractive piete pentru investitiile straine

Exista o diferenta dramatica – si din ce in ce mai accentuata – in perceptia publica a Nordului European prosper, cu Germania in centru, si a statelor membre din Sud, sufocate inca de datorii.

Germania actioneaza ca o forta motrice pentru economiile tarilor vecine prin intermediul relatiilor sale comerciale foarte stranse cu acestea. Datorita dezvoltarii slabe a sectoarelor industriale din tarile din sud, acestea nu pot profita nici de pe urma dezvoltarii economice robuste a Germaniei, nici de pe urma boom-ului economic inregistrat de pietele emergente. Momentan, nu exista nicio solutie concreta care sa raspunda acestei probleme structurale.

Puterea economica a Germaniei creeaza speranta ca aceasta va continua sa contribuie la rezolvarea crizei europene. Se ridica, insa, intrebarea in ce masura aceasta forta nu este, uneori, supraestimata.

Germania este pe primul loc ca cea mai atractiva destinatie din Europa pentru investitiile straine directe, se arata in studiul „A pillar of strenght in troubled times – Germany attractiveness survey” realizat de Ernst & Young. 

Ocupand pe mai departe cea mai buna pozitie ca destinatie europeana atractiva pentru investitii, Germania a castigat in 2012 un punct procentual, atingand 13%. A coborat, insa, la nivel global de pe locul cinci, pe locul sase, fiind depasita, in acest an, de Rusia.

Dupa ce a scapat cu bine de eroziunile crizei, Germania este singura tara occidentala care s-a pozitionat ca destinatie de afaceri de top la nivel mondial. In opinia investitorilor, Marea Britanie si Franta raman cu mult in urma Germaniei – nu doar prin pozitia ocupata in clasamentul global, ci si in privinta oportunitatilor de dezvoltare pe care le ofera.

Investitii planificate de companii straine

Ratingul foarte bun obtinut in mod constant de Germania ca destinatie de afaceri ar trebui sa se reflecte, cel putin partial, in planurile companiilor legate de investitii specifice. 24% dintre companiile respondente au declarat ca intentioneaza sa investeasca in Germania.
Avand in vedere atractivitatea solida si constanta care ar putea intentiona sa paraseasca tara este relativ scazut.
Ernst & Young a realizat un clasament procentual al celor mai atractive piete pentru investitorii straini, Romania aflandu-se pe acelasi loc cu Olanda si Norvegia. 

Astfel, Germania se afla in top, cu 56%, urmata de Franta cu 25%, Regatul Unit 24%, Polonia 22%, Rusia 12%, la acelasi nivel cu Cehia, Suedia 10%, Spania 8%, la acelasi nivel cu Italia, si Romania 7%, la acelasi nivel cu Olanda si Norvegia.

Inscriindu-se in linia ultimilor trei ani, exporturile romanesti catre Germania au crescut in mod sustinut si anul trecut. Astfel, conform datelor publicate de Institutul National de Statistica, Germania este cea mai importanta destinatie atragand 18,8% din totalul exporturilor romanesti in primele 10 luni ale lui 2012, fiind urmata de Italia (12,2%) si de Franta (6,9%). 

In absenta unor progrese care nu pot fi imediate in zone-cheie de competitivitate, precum infrastructura sau administratie publica, exporturile vor continua sa fie principalul motor economic pe termen scurt si mediu pentru Romania. Este, de aceea, esential sa ramanem cu atentia indreptata asupra evolutiei Germaniei – un factor major cu impact direct asupra economiei romanesti in urmatorii ani.