ADR Centru a făcut un pas important în implementarea primului Fond Regional de Venture Capital din Regiunea Centru, prin semnarea acordului de finanțare cu administratorul de fond selectat, Aster Capital, alături de Iceberg+ și Venture Booster. CEE Attorneys a asigurat asistența juridică pe parcursul întregului proces de selecție și atribuire.
Semnarea acordului de finanțare marchează trecerea proiectului din etapa de pregătire în cea de implementare și creează cadrul pentru lansarea unui nou instrument de finanțare destinat start-up-urilor inovatoare și companiilor aflate în creștere din Regiunea Centru.
Prin intermediul fondului, companiile eligibile vor putea accesa finanțare de tip equity și quasi-equity, cu obiectivul de a-și accelera dezvoltarea și de a susține investițiile în inovare și antreprenoriat la nivel regional.
Mandatul CEE Attorneys a acoperit componente juridice complexe, având în vedere intersecția dintre reglementările privind instrumentele financiare finanțate din fonduri europene, legislația ajutorului de stat, normele aplicabile administratorilor de fonduri de investiții alternative și cerințele în materia achizițiilor publice.
Echipa CEE Attorneys a acordat consultanță juridică în elaborarea și adaptarea documentației pentru selecția administratorului Fondului de Investiții Alternative (AFIA), precum și pe parcursul etapelor de clarificare, evaluare și atribuire. Mandatul a inclus, de asemenea, consultanță strategică și discuții de aliniere cu părțile interesate implicate în proces.
În etapa finală, avocații au asistat ADR Centru în analiza și definitivarea documentației contractuale care a stat la baza semnării acordului de finanțare cu administratorul de fond selectat.
„Închiderea procesului de selecție și semnarea acordului reprezintă un moment important pentru dezvoltarea ecosistemului regional de venture capital”, transmite CEE Attorneys, care subliniază rolul noului instrument în facilitarea accesului la capital pentru companiile inovatoare din Regiunea Centru.
Echipa CEE Attorneys implicată în proiect a fost formată din Nicolae Ursu, Partner, Radu Boanta, Partner, Adrian Natoi, Of Counsel – Regulatory & Governance, Ruxandra Boz și Andreea Apostol, Associates.
De cealaltă parte, Aster Capital, împreună cu Iceberg+ și Venture Booster, va avea rolul de administrator al fondului, contribuind la dezvoltarea ecosistemului regional de venture capital și la implementarea noului mecanism de finanțare.
Semnarea acordului deschide astfel etapa operațională a unui proiect cu miză importantă pentru piața regională de finanțare a inovării, prin crearea unui mecanism dedicat companiilor care au nevoie de capital pentru dezvoltare și scalare.




















