Ce să învățăm din Brexit: rămânem în Europa, dar nu ca simpli iepuri!

“Uniunea Europeană e întâi de toate o piață comună și, ca piață, e despre chestii foarte practice – e despre directive și regulamente, peste rezoluții și recomandări. Și da, oricât ar părea de ciudat, asta e o veste bună!”(Adrian Luca).

Mai jos puteți citi, într-un articlo semnat  de Adrian Luca, un punct de vedere pertinent asupra a ceea ce înseamnă Brexit și care sunt efectele produse de ieșirea Marii Britanii din blocului comunitar.

”Dați iepurilor mai mult spațiu”. Așa sună o recomandare pusă chiar în titlul unui comunicat venit zilele trecute de la Parlamentul European. E vorba de o rezoluție care cere Comisiei Europene să impună reglementări pentru creșterea standardelor de viață pentru iepuri, așa cum există deja pentru găini, porci și vaci. Fermele tip grădină vor avea între altele efecte în reducerea consumului de antibiotice pentru protecție sanitară, deci și friptura la tavă va fi mai sănătoasă.  Unde mai pui că un iepure nestresat  protejează și producția comunitară, asaltată de importurile ieftine din China. Cu imaginea simpaticelor urecheate zburdând liber pe iarbă și nu sufocându-se în cuști (98% din efective sunt crescute așa!), ne vine greu să înțelegem cum de acestă rezoluție cu raportor german nu a trecut în unanimitate (401 voturi pentru, dar 205 contra; 59 au fost absenți). Pun voturile ”contra” nu pe seama barbariei și le mai dau o șansă celor 205 – poate că sunt doar din categoria euroscepticilor, mai ales după ce or fi citit că, prin dărnicia Parlamentului, Comisia trebuie să găsească și fonduri pentru compensarea producătorilor (nu uitați – 98% din producție se face în cuști), dar și promovarea consumului de carne de iepure nestresat (care s-ar putea să fie mai scump, deși… nu știi ce iepure mai scot din pălărie chinezii).

Acesta e doar un episod recent din filmul ”mai multă Europă” care ne vine zilnic pe cablul de la Bruxelles. Speriați de finalul imprevizibil, britanicii au decis acum nouă luni să renunțe la abonament, iar premierul May a trimsi ieri în plic și cererea oficială de retragere.

Sigur, veți spune, puteam să aleg alt episod ca să marchez evenimentul de ieri, mai ales că sincer vorbind, britanicii chiar sunt nevinovați la faza cu iepurii – ei nu prea se dau în vânt după acestă carne și nici nu sunt mari producători. (Cu toate astea, se mândresc cu iepurele englez și, așa cum era de așteptat, au și un … Consiuliul britanic al iepurelui).

Dar nu am ales acest caz nici pentru a da apă la moară cârcotașilor care văd că, stau cu Brexitul pe masă și e furtună în jur, dar autoritățile de la Bruxelles, cu un calm englezesc, au vreme să se ocupe și de iepuri, așa cum s-a ocupat divorțuri (1), așa cum au măsurat dimensiunea oălelor, curbura bananelor, ori s-au întrebat dacă prunele sunt laxative iar apa chiar hidratează.

Am ales cazul însă pentru că e o veste bună. E un fel de bemol optimist în acest crescendo de pesimism care ar putea să ne încerce! Ce ar trebui să facem văzând fotografia istorică cu pemierului Theresa May semnând, într-un cadru atât de british style, cererea de Brexit? Să spunem ca Donald Tusk – ”deja ne e dor de voi”, un fel de cui ne lăsați? Unde mai pui că noi, cei 27 de instrumentiști rămași, nici măcar nu avem încă o partitură oficială, urmând să alegem din cinci (scenarii). Iar cea mai clară (și agreată) cheie  de interpretare pe care o avem până acum este ”Vom acționa împreună, cu ritmuri și intensități diferite acolo unde e cazul, mișcându-ne în aceeași direcție…” (din declarația finală agreată de cei 27 pentru concertul de 60 de ani, de sâmbăta trecută, de la Roma.

Dar să (ne) revenim: Uniunea Europeană e întâi de toate o piață comună și, ca piață, e despre chestii foarte practice – e despre directive și regulamente, peste rezoluții și recomandări. Și da, oricât ar părea de ciudat, asta e o veste bună!

Astfel de bucăți birocratice, adunate,  vor duce la un puzzle europen greu de anticipat cum se va sfârși. Dar în aceeași ceață  se găsesc odată cu noi și  francezii, și germanii, și italienii, ca să nu mai vorbesc de venerabilii englezi ori scoțieni ( îi separ, pentru că acum scoțienii sunt darnici în a împărți doza lor de incertitudine, prin propriul referendum). Așa că… ce-ar fi să privim acele bucăți birocratice ca frânturi de partitură care, bine asimilate, ne pot ajuta să avem aria noastră de succes, de o manieră interpretativă proprie, dar în același timp în acord cu restul orchestrei?

Să ne întoarcem la episodul cu care am început. Într-o singură săptămână ( 13-16 martie) în plenul Parlamentului, s-a discutat de eliberarea iepurilor și a benzii de 700 MHz; s-a stabilit definitiv că ”acționarii vor avea mai multă putere în deciziile legate de salariile directorilor companiilor” ( e vorba de directiva de întărire a drepturilor acționarilor, inclusiv în ce privește verificarea tranzacțiilor intra-grup,  am vorbit tot pe contriburors.ro, acum doi ani); apoi s-a constat că ”doar voința politică mai lipsește” pentru unificarea achizițiilor de apărare; s-a mai discutat despre o rezolvare a scandalului cărnii de cal ”care a ținut prima pagină a ziarelor în 2013” ( un scandal european care chiar i-a înfuriat pe britanici și în care noi am picat ca iepurii), s-a mai tras încă o data semnalul de alarmă că până în 2030 (curat optimism!), ”trei sferturi din deșeuri trebuie să fie reciclate” și lista continuă. Ca să sumarizăm, vorba comunicatului – ”Amenințările moderne și prejudecățile vechi au dominat ordinea de zi a plenului Parlamentului săptămâna aceasta. Siguranța alimentară, provocările topirii gheții polare și inegalitatea dintre femei și bărbați la locul de muncă au fost în centrul deputaților europeni. Un eurodeputat care a susținut inferioritatea femeilor a fost pedepsit”.

Fiecare titlu de mai sus are gradul lui de importanță, având incidență până la urmă asupra tuturor europenilor (nu doar cei  care pun pe masă un iepure stresat, ajung la o AGA unde se votează remunerația unui CEO potrivit planurilor de dezvoltare pe termen mediu sau mai lucrează într-o industrie de apărare care trebuie să se zbată și mai mult pentru piață etc.).  E drept că n-ar strica mai multă rigoare în stabilirea unor priorități, mai les în vremuri turlburi.

Dar cum spuneam, putem lua toate acestea ca semnale a ceea ce urmează să se întâmple: un IMM mai rapid de la noi se poate gândi că n-ar strica să înceapă de pe acum să dea mai mult spațiu locativ iepurilor, ca să câștige mai repede noua piață. Sau o companie listată să se gândească că acum e momentul ca să iasă înaintea altora cu o ofertă de transparență sporită, în care să explice cum s-a stabilit remunerația directorului sau cum s-au stabilit termenii tranzacțiilor cu parte afiliată. Decât să tragem salve de tun în onoarea fostei noastre glorii, industria de apărare, haideți mai bine să ne punem un binoclu la ochi și poate găsim o nișă, cât de mică, pentru viitoarele achiziții comune. Pentru că se va ajunge la achiziții comune – cred că, după 10 ani de UE, avem suficientă experiență să știm ce înseamnă ”doar voința politică lipsește”.

Am și pentru politicienii noștri o veste bună – pot să facă mai mult în apărarea interesului național în concertul European doar … contribuind la nașterea legislației bruxelleze. Am să-i întreb direct – știați că Europa noastră are un principiu care se cheamă ”gândește la scară mică”? Știu, sună fatalist în românește, dar veți fi surpinși probabil să aflați că, pe limba bruxelleză, IMM-urile (că de ele e vorba) ar trebui să fie ”clienții privilegiați” ai autorităților în procesul legislativ, că, la modul ideal, politicile economice trebuie să pornească de la impactul asupra celor mici și mijlocii, să treacă printr-un ”test de IMM”. Acest principiu este statuat formal de aproape 10 ani în ”Carta afacerilor mici” (Small Business Act), plecând de la constatarea evidentă că, dacă tot ”nu există o măsură protrivită pentru toți”, atunci e mai rațional ca o reglementare, o procedură să nu-i împovăreze excesiv și disproporționat pe cei mici. Se va ține cont că acelora mici le lipsesc avantajele de scară de care beneficiază marile afaceri și deci, automat, au capacități diferite de implementare eficientă a unor obligații. De pe urma unei astfel de abordări raționale vor avea de câștigat, în final, inclusiv companiile mari – arată actul european.

Nu mai vorbesc aici de cum s-ar schimba climatul de afaceri din țară dacă am ține cont de acestă filozofie (2). Dar cum ar fi dacă ne-am întoarce apoi cu aceeași filozofie la Bruxelles și le-am spune – știm că, în piața unică europeană, țări ca Germania, Franța sunt companiile mari, iar România, Polonia – IMM-urile. Înțelegem că și IMM-urile au rolul lor (3), deci avem nevoie de reglementări și proceduri pe măsura noastră. Sutele, poate miile de directive care emană de la Comisariatul central din Bruxelles nu trec printr-un test care să măsoare impactul la cei mici (4). Reversul – cei mici trec gâfâind testul european, atunci când îl trec. Implacabilul ”va fi adoptat de statele membre în x ani” de la finalul unei directivei uită tocmai principiul de bun simț european că … nu există o măsură potrivită pentru toți. Afaceri din economiile mici care nu rezistă  testului european ajung să se închidă sporind astfel presiunea și asupra … membrilor mari, unde ne ducem să cerem locuri de muncă, fonduri, ajutoare etc. În mod paradoxal, dintr-o abordare care să țină cont de cei mici, au de câștigat și cei mari, câștigă, în final, ideea de unitatea și viabilitate a grupului european.

Cu Brexit, fără Brexit, Europa, lumea din jurul nostru se schimbă! Or schimbarea înseamnă oportunitate! Orice s-ar spune, britanicii ne dau un exemplu că trebuie să-ți învingi fricile iepurești și să nu aștepți să-ți deschidă altcineva cușca. Conștienți de diferențele de calibru, noi nu trebuie să mergem până acolo încât să ne gândim cum ar fi să ieșim din Europa. E suficient doar să vedem cum ar fi ca, în interiorul UE, să ieșim din cușca noastră tradițională de iepuraș coconaș, pardon codaș. Așa vom avea ce să le spunem copiilor noștri – și s-a dus, colo sus… dar nu s-a ascuns!

Note__________________________________

(1) Mi-a rămas întipărit acest exemplu de acum 9 luni – fix în vinerea de 24  iunie 2016, când de la Londra curgea verdictul popular de Brexit, pe pagina de știri a UE, la principalele titluri, Parlamentul UE anunța că a stabilit reguli noi pentru a decide ce curţi naţionale trebuie să rezolve disputele pe tema proprietăţii în caz de divorţ sau deces în cupluri sau parteneriate internaţionale. Materialul informativ era ilustrat cu două degete certărețe.

(2) Cu toată acestă lumină verde de la Bruxelles, vedem încă de multe ori roșu în fața ochilor când citim și aplicăm o legislație națională care nu ține cont (ca să spunem doar atât) de dimensiunea, de capabilitățile și, în final, de riscurile pe care presupune un beneficiar mare, comparativ cu unul mic. Parcă se merge pe principiul asta e viteza, cine poate se ține după cei mari, cine nu … faliment scrie pe el! În fiscalitatea grupurilor de companii, spre exemplu, de-abia din acest an se aplică efectiv la noi abordarea diferențiată în funcție de mărimea companiei, dar și de dimensiunea efectivă a tranzacțiilor intra-grup.

(3) IMM-urile sunt singurele pomenite în declarația de 60 de ani. (”o Uniunea care se dezvoltă dezvoltată ca o singură piață, de care să benefieze în primul rând întreprinderile mici și mijlocii…”).

(4) În ciuda tăcerii la nivelul oficialităților noastre, nu am să renunț să aduc în discuție subiectul de care am vorbit și răsvorbit aici privind unificarea și consolidarea bazei de impozitare a companiiilor la nivel european (CCCTB). Este platforma pe care se ridică noul concept de ministru de Finanțe al UE, platforma rigidă pe care trebuie să ne îmbarcăm toți, mari economii și mici economii.

Cine este Adrian Luca?

Adrian Luca are 38 de ani și este unul dintre primii specialiști din România în domeniul prețurilor de transfer, participant la introducerea în legislația națională a standardelor OCDE în materie.

După stagiile de pregătire într-o companie multinațională, la sediile din Bruxelles, Varșovia și București, devine antreprenor fiscal. Înființează în 2009 prima firmă de consultanță axată exclusiv pe fiscalitatea tranzacțiilor intra-grup, Transfer Pricing Services, iar în 2014 prima bază independentă de date, tpsoft.ro, destinată realizării studiilor de comparabilitate, prin care companiile își pot dimensiona tranzacțiile intra-grup la nivelul pieței locale.

Astăzi, Adrian Luca este membru non-guvernamental supleant în Forumul Comun al preţurilor de transfer de pe lângă Comisia Europeană (EUJTPF) și este unul dintre cele 5 persoane independente eligibile propuse de Autoritatea Competentă din România în cadrul Comisia Europeană de Arbitraj pentru eliminarea dublei impuneri în relația dintre părțile afiliate.

Prin articole de opinie publicate periodic în presă, caută să explice pe înțelesul fiecăruia, ce impact are asupra întregii economii noua revoluție politico-fiscală dusă pe plan global în jurul BEPS (planul OCDE de combatere a erodării artificiale a bazei de impozitare și mutării abuzive a profiturilor/ Base Erosion and Profit  Shifting).

Deviza sa este BEPS, aka Be Prepared to Switch!