Oare exista un just echilibru intre ceea ce dau si ceea ce primesc? Si intrebarea mea nu are legatura cu aspectul cantitativ al relatiei si nici cu relatia avocat-client. Problema mea este cu profesia, privita la nivel general, ca organizare si functionare. Sa le luam pe rand. Mai intai ce dau si apoi ce primesc.
Nu e usor sa fi avocat zilele acestea. Ma refer atat la partea tehnica cat si la partea antreprenoriala. Iubesc aceasta profesie, imi place sa ajut clientii, cred in ceea ce fac si in ceea ce spun, ma trezesc zilnic la 6 dimineata pentru a citi si altceva decat drept, m-am dedicat acestei profesii prin optiunile mele formulate atat illo tempore cat si in trecutul apropiat, ma straduiesc sa construiesc o relatie onesta cu profesia si clientul, am inversat elementele relatiei profesionale in sensul ca am pus aspectele necuantificabile inaintea celor cuantificabile, sunt recunoscator si totodata mandru fata de profesie, si tot asa. Ideea este ca ma straduiesc sa fiu avocat, imi aloc timp si resurse pentru a fi avocat, facand ceea ce face majoritatea avocatilor in acest sens.
Pe plan individual, in cadrul relatiei avocat-client, eforturile de mai sus ne sunt rasplatite, dupa rezonabilitatea fiecaruia dintre noi. Nu aici este problema caci aceasta relatie este direct dependenta de fiecare dintre noi, putand sa fie controlata intr-o proportie suficient de mare in mod individual. Daca vrem sa ajutam clientul, sa adaugam valoare interesului protejat, sa capatam respectul judecatorilor si clientilor, este o optiune individuala si nu globala. Am inteles relativ repede ca piata juridica a evoluat si nimeni nu mai este judecat doar dupa apartenenta la o anumita categorie profesionala sau sociala.
In schimb, pe plan global, adica prin raportare la functionarea si organizarea profesiei in ansamblul sau exista, cred eu restante, raportul fiind dezechilibrat. Am din ce in ce mai acut sentimentul ca organele profesiei ne sunt datoare, dar repet, nu din punct de vedere cuantificabil ci profesional.
Apreciez ca sentimentul meu se bazeaza pe urmatoarele expectatii:
1. Cum reactioneaza profesia la marketingul (exacerbat?) care loveste profesia in ultima perioada de timp? Se tot aud vocii pe la diverse colturi ca nu este in regula ceea ce se intampla cu publicitatea si marketingul in avocatura. Multi barfesc, multi carcotesc dar nimeni nu-si asuma nimic. As vrea sa aud si eu parerea institutionala a profesiei despre ce face Bizlawyer.ro, legalmarketing.ro, avocatura.com, luju.ro, Ziarul Financiar cand se raporteaza la avocati, avocatnet.ro, (daca am omis pe cineva, rog sa ma ierte). Eu personal nu am o parere clara sub acest aspect, de aceea as avea nevoie de o indrumare.
2. Cum reactioneaza profesia la nevoia de informatie a avocatului? Ma refer la caracterul efectiv al acestei nevoi. Baroul Bucuresti are o pagina de internet care cuprinde multa informatie birocratica si electorala dar foarte putina informatie tehnica si profesionala. Revista Avocatul (daca nu gresesc) impresioneaza prin absenta. Care-i parerea profesiei despre relatia avocat-client, cum cultiva si educa profesia aceasta relatie, de unde poate un avocat tanar sa dobandeasca informatii efective despre aceasta relatie? Avocatura capata consistenta nu doar prin aspectele tehnice (juridice) ci si prin aspectele profesionale (know how in relatia cu clientul, cu judecatorul, cu procurorul, cu autoritatile, etc.), or tocmai in aceasta directie cred ca nu se prea face nimic organizational. Spunem una si alta despre firmele mari de avocatura, dar uitam faptul ca pana una alta acestea sunt singurele surse efective de informatii in sensul mentionat. Cand isi va asuma profesia sarcina de educare profesionala a avocatului prin informatie reala si constructiva, continuand ceea ce fac acum firmele serioase de avocatura. Au schimbat ele matricea profesiei, dar au si contribuit semnificativ la calitatea activitatii profesionale. As vrea sa stiu si eu cand va prelua profesia sarcina asumata pentru moment doar de aceste firme de avocatura.
3. Cum reactioneaza profesia la amoralitatea (a se citi convingerea tertului – judecator sau client- cu orice pret) care loveste avocatura? S-a grabit profesia prin organele sale sa ia pozitie fata de reactia CSM-ului relativ la avocatii din dosarul Adrian Nastase. Foarte bine, asa trebuie facut, profesia trebuie aparata, dar ma intreb eu care-i punctul de vedere al profesiei fata de judecata la televizor a dosarelor pendinte, fata de interviurile pe holurile instantelor judecatoresti. Nu stiu daca au ceva sanctionabil in ele si as vrea tare mult sa stiu. Parca-i prea multa politica in aceasta profesie, cred eu. Comunicarea atat in cadrul relatiei avocat-client cat si in afara acestei relatii este o lectie pe care tot firmele mari de avocatura ne-au predat-o. As vrea sa stiu ce crede profesia despre comunicare, fie ca aceasta este in scopuri de marketing sau pentru a convinge tintit si concret.
4. Cum reactioneaza profesia la nevoia de dialog a avocatului? Sigur ca la nivel institutional s-au incheiat acorduri intre profesii, ma refer la cel incheiat intre avocati si magistrati, dar problema este tot de efectivitate. Cum face profesia ca avocatul si judecatorul sau avocatul si consilierul juridic sa ajunga sa dialogheze concret si efectiv? Cum face profesia ca judecatorul, spre exemplu, sa-si spuna parerea despre avocati si invers? Ma intereseaza sa stiu ce cred judecatorii Curtii de Apel Bucuresti, spre exemplu, de avocatii din Baroul Bucuresti. Nu de putine ori am asistat la administrarea procesului pe principii belicoase intre avocat si judecator, or cred ca profesia ar trebui sa comunice parerea dar si sa fie interesata de parerea altora. Dialogul inseamna mai mult de o intalnire intre Directorul INPPA si Directorul INM, intrucat eu vreau sa stiu unde gresesc in relatia cu judecatorul dar si sa spun unde judecatorul greseste in relatia cu mine. Or lucrul acesta nu-mi este la indemana si de aceea am nevoie de ajutorul profesiei.
5. Cum se deschide respectiv echilibreaza profesia? Lucian Boia explica situatia politica, culturala si economica a Frantei raportandu-se la conceptul „celor doua Frante” adica la cea traditionala si inovatoare, la cea aristrocrata si cea burgheza. Polarizarea ideologica nu totdeauna determina o evolutie institutionala. La fel stau lucrurile si cu profesia de avocat, intrucat senzatia este ca cele doua tabere exista si aici, fie ca acestea sunt tabara traditionala respectiv cea tanara, adepta firmelor mari de avocatura in contradictie cu cea care apara avocatura cabinetelor individuale. Profesia trebuie sa uniformizeze tendintele, fara a tine partea altcuiva decat siesi, intelegand ca si firmele mari de avocatura pot si trebuie sa invete de la politica cabinetelor individuale, dupa cum acestea din urma au de invatat multe de la cele dintai. Ma intereseaza parerea profesiei despre acest dialog.
