Autor: Av. Speranța Lascu, Associate GMCID Legal
În vederea evaluării calității de entitate raportoare a unei societăți ce desfășoară activități în domeniul comerțului, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum și raportat la Ordinul nr. 37/2021 privind aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 129/2019, este esențial a fi avut în vedere atât domeniul de activitate al societății, cât și o serie de criterii de risc, astfel cum vor fi prezentate în continuare.
O entitate raportoare va trebui să procedeze la elaborărarea procedurilor prevăzute prin actele normative anterior menționate, inclusiv prin aplicarea de măsuri de cunoaștere a clientelei (KYC).
Nu toate societățile ce desfășoară activități de comerț intră sub incidența Legii nr. 129/2019. Astfel, sunt calificate drept entități raportoare următoarele societăți:
- Societăți a căror activitate vizează comerțul cu bunuri de valoare, precum opere de artă sau imobiliare
În acest caz, pentru a fi vizate de Legea nr. 129/2019, valoarea tranzacțiilor rezultate din desfășurarea activității societății trebuie să atingă sau să depășească pragul minim de 10.000 Euro (sau echivalentul în lei), indiferent dacă suma este plătită printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni care au legătură între ele.
În ceea ce privește domeniul imobiliar, condiția este îndeplinită de agenţii şi dezvoltatorii imobiliari, inclusiv în situațiile în care aceștia acţionează în calitate de intermediari în închirierea de bunuri imobile, atunci când valoarea chiriei lunare depășește pragul valoric anterior menționat.
Ipoteza ce vizează persoanele care comercializează opere de artă sau care acţionează ca intermediari în comerţul cu opere de artă, pentru a se califica drept entitate raportoare, o societate ar trebui să desfășoare în mod efectiv aceste activități.
Deși lista codurilor CAEN relevante pentru această ipoteză este menționată expres în Normele de aplicare ale Legii nr. 129/2019, precizăm că aceste codificări servesc doar ca un instrument de identificare potențială, iar acestea nu extind sfera de aplicare a legii la orice entitate care are aceste coduri autorizate.
Este important de menționat faptul că la data elaborării și intrării în vigoare a Normelor de punere în aplicare a Legii 129/2019, au fost enumerate codurile CAEN în baza descrierii existente la acel moment conform CAEN Rev.2.
Mai mult decât atât, odată cu noua clasificare a activităților din economia națională (CAEN Rev. 3), aprobată prin Ordinul Președintelui Institutului Național de Statistică nr. 377/17.04.2024, ce a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2025, vechile coduri CAEN, astfel cum acestea au fost menționate în Normele de aplicare ale Legii nr. 129/2019, au fost modificate în mod substanțial, fiind ramificate într-o multitudine de coduri CAEN având caracter specific, iar unele dintre acestea nu au în prezent relevanță raportat la scopul Legii nr. 129/2019.
Prin urmare, este necesar ca în vederea evaluării, este necesar ca societatea să desfășoare efectiv activitatea de comercializare/intermediere de bunuri culturale, galerii de artă sau licitații, acest criteriu fiind prioritar.
2. În cazul comerțului cu alte bunuri decât cele menționate la punctul 1 de mai sus, pentru a fi calificată drept entitate raportoare, tranzacțiile peste pragul valoric de 10.000 euro rezultate din desfășurarea activității societății trebuie să fie efectuate în numerar, indiferent dacă respectiva tranzacție se execută printr-o singură operaţiune sau prin multiple operaţiuni interconectate.
Legea nr. 129/2019 se aplică, așadar, bazându-se pe o evaluare strictă a riscurilor. Măsurile impuse (precum solicitarea de acte de identitate de la clienți) trebuie să fie proporționale cu riscul real pe care îl generează produsul sau serviciul respectiv. Tranzacțiile mici, trasabile (efectuate prin bancă sau procesator de plăți), au un risc intrinsec scăzut.
În plus, o societate care colectează date personale la scară largă, fără o obligație legală clară, riscă să încalce Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, prin care se impune ca prelucrarea datelor să fie limitată la ceea ce este strict necesar. Dacă riscul primar este deja gestionat de bănci (care sunt în mod indubitabil calificate drept entități raportoare), dublarea obligațiilor devine redundantă și ineficientă.
