Biris Goran aniverseaza un deceniu de practica in avocatura de business

Biris Goran, una dintre cele mai reprezentative firme de avocatura din Romania, a oferit clientilor sai, de la infiintare, o combinatie unica de experienta locala si know-how international, asistand cu succes in ultimii zece ani sute de clienti, de multe ori in tranzactiile cele mai importante ale momentului.

 „Este emotionant sa tragem linie si sa vedem cat de mult a crescut Biris Goran in ultimii 10 ani. Echipa noastra s-a marit de patru ori in acest timp, de la 9 avocati, incluzand 4 parteneri fondatori, la 35 de avocati, dintre care 6 parteneri. Am trecut prin momentele de varf si de criza ale pietei, am fost  implicati in unele dintre cele mai mari tranzactii din tara si am obtinut decizii importante in multe dosare care au atras dupa sine modificari legislative. A fost o calatorie incredibila si suntem nerabdatori sa o continuam in viitor”, a spus Victor Constantinescu, co-fondator si coordonatorul practicii de real estate.

Oferind consultanta in toate domeniile avocaturii de business, Biris Goran asista clienti, de la multinationale importante la mari investitori locali in numeroase domenii de activitate, intr-o gama larga de probleme juridice si fiscale precum si tranzactii importante.

Cand am infiintat firma, ne-am dorit sa excelam in domeniile de drept in care activam, sa practicam un alt fel de avocatura, pragmatic si direct, sa recrutam si sa promovam avocati talentati si sa avem clienti statornici, adevarati parteneri. Cred eu, am reusit. Le multumesc clientilor pentru increderea acordata, echipei pentru energia si eforturile depuse pentru a cladi reputatia firmei si partenerilor pentru acesti 10 ani fantastici, a spus Gelu Goran (foto), partener fondator si coordonator al practicii de concurenta.

Chambers Europe si Legal 500 au clasat Biris Goran in ultimii noua ani ca avand practici de top in Romania in domeniile sale de specialitate: Taxe, Real Estate, Concurenta, Drept societar/Fuziuni si achizitii, Litigii, Dreptul muncii, Energie si PI, IT & Media. In plus, publicatii romane si straine au acordat deseori Biris Goran distinctii precum „firma de avocatura a anului”.

Campania „A Decade of Business Law” va marca aceasta aniversare pe tot parcursul anului 2016 si va include un eveniment pentru echipa si clienti.