Avocatul lui Carlos Ghoshn: „Cred că este posibil ca Ghosn să fie eliberat în viitorul apropiat”

Noua echipă de avocaţi a lui Carlos Ghosn s-a declarat, astăzi, optimistă că, în curând, ar putea fi eliberat pe cauţiune fostul preşedinte al Nissan şi că va urmări o strategie de apărare diferită de cea a fostei echipe în privinţa acuzaţiilor de încălcare a legislaţiei financiare şi abuz de încredere, transmit AFP, Reuters şi Kyodo.

La o conferinţă de presă, noul avocat al lui Carlos Ghosn, Junichiro Hironaka, a declarat: „Cred că este posibil ca Ghosn să fie eliberat în viitorul apropiat”.

El a explicat că echipa sa nu va se va limita la strategia adoptată de fostul avocat al lui Ghosn, Motonari Otsuru, care a fost înlocuit în februarie.

„Nu suntem în niciun fel limitaţi de activităţile lui Otsuru din perioada în care a condus apărarea lui Ghosn. Vom merge înainte cu o nouă strategie legală”, a declarat Hironaka.

Junichiro Hironaka a dezminţit, în 20 februarie, acuzaţiile împotriva clientului său, apreciind că acest caz ar fi o problemă internă a Nissan, iar menţinerea lui Ghosn în închisoare arată că Japonia este în dezacord cu normele juridice internaţionale.

Junichiro Hironaka, în vârstă de 73 de ani, este celebru pentru că a câştigat cazuri intens mediatizate, inclusiv achitarea politicianului Ichiro Ozawa, acuzat de nereguli financiare.

Recent, fostul preşedinte al Nissan s-a oferit să-şi folosească acţiunile drept garanţii, să-şi predea paşaportul şi să accepte non-stop o brăţară electronică, în încercarea de a convinge Tribunalul din Tokyo să-l elibereze pe cauţiune.

„Nu sunt vinovat de acuzaţiile care mi se aduc şi aştept cu nerăbdare să-mi apăr reputaţia în instanţă. Nimic nu este mai important pentru mine sau pentru familia mea”, se arată într-un comunicat publicat în ianuarie de Carlos Ghosn.

Avocaţii nu au precizat care este valoarea cauţiunii, dar Greg Kelly, ajutorul său apropiat şi membru al board-ului Nissan, arestat tot pe 19 noiembrie 2018, a fost eliberat în decembrie, după ce a plătit 70 de milioane de yeni (638.000 dolari). Kelly a negat de asemenea acuzaţiile care i se aduc.

Carlos Ghosn a beneficiat în mod incorect de o compensaţie de 7,8 milioane de euro (nouă milioane de dolari) de la societatea mixtă dintre Nissan şi Mitsubishi, în perioada aprilie – noiembrie 2018, au anunţat cei doi producători auto niponi.