„Noua generație de magistrați ar trebui să-și schimbe o parte a mentalităților moderniste și globaliste și să preia din experiența și lucrurile pozitive ale generației de magistrați care urmează să se retragă.”
În afara clienților intens mediatizați pentru funcțiile ocupate (Adrian Năstase, Sebastian Vlădescu), pentru apartenența lor politică (Președinți de Consilii județene, Primari etc), pentru fapte grave reținute în sarcina acestora (Omar Hayssam, Beny Steinmetz, Tal Silberstein s.a.) Ion Cazacu a apărat și numeroși oameni obișnuiți, cetățeni români și străini implicați în cauze penale.
În pragul împlinirii frumoasei vârste de 70 de ani, Ion Cazacu poate spune că a scris nu mai puțin de 47 de pagini de carieră, 47 de ani petrecuți în acuzări și apărări. Despre cel mai important Proces din parcursul său profesional, Ion Cazacu vorbește într-un interviu acordat publicației Q Magazine.
47 de ani de carieră. Cum vă uitați la ei? Cu mândrie? Cu nostalgie? Cu detașasare? Cu dubiu?
Am fost numit procuror în cadrul Procuraturii Municipiului București la 1 august 1976. Am fost primul procuror stagiar în cadrul acestei instituții, din ultimii 20 de ani, desigur începând cu anul 1976. În acea perioadă politica de cadre stabilea că în capitala țării trebuie să ajungă procurori deja formați, cu o vechime de 3-5 ani, de la alte unități din teritoriu. Nu știu de ce s-au schimbat atunci criteriile dar, alături de mine, au mai fost repartizați încă doi colegi de an, Doru Viorel Ursu și Eugen Ostrovschi.
A contat probabil pregătirea noastră juridică.
Eu am terminat Facultatea de Drept din București cu Diploma de Merit, fiind următorul după cei trei șefi de promoție, Ion Nestor, Valeriu Stoica și Mihai Lucian, având media generală 9,98.
Mă înclin cu respect în fața dascălilor noștri, cei mai mulți dispăruți astăzi (Ion Oancea, Ioan Ceterchi, Ion Pop, Gheorghe Beleiu, Constatin Stătescu, Aurel Filipaș, Costică Bulai, Tudor Radu Popescu, Savely Silberstein și alții… să mă ierte cei cărora nu le-am amintit numele) care, de acolo, de sus, ne privesc cu mândrie.
Desigur, nu îi pot uita pe ceilalți colegi eminenți pe care i-am avut, toți cu cariere impresionante, promoția noastră -1976 – fiind apreciată de întreg corpul didactic ca fiind cea mai bună de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial până în prezent, așadar în ultimii 80 de ani.
Retrospectiv, sunt mândru de tot ce am făcut în toată această perioadă, nu am dubii că am pus în centrul activității mele profesionale, dar și umane, principii cum sunt dreptatea, corectitudinea, respectul față de ceilalți, pentru că așa m-am respectat și pe mine.
În aceste condiții, mă concentrez pe muncă și pe viață pentru a putea atinge jumătate de secol de activitate juridică, la 1 august 2026. Practic, am trecut prin toată istoria dreptului și a practicii judiciare moderne din România, în acești ultimi 35 ani, de libertate și democrație.
Care a fost procesul carierei? A fost în calitate de procuror – în care ați activat 17 ani – sau de avocat? Povestiți-l!
Pentru cariera mea, cel mai important, dar și incitant, moment a fost întâlnirea cu Adrian Năstase, pe care l-am apărat în toate cele trei dosare de notorietate – Mătușa Tamara, unde a fost achitat, Bani pentru campanie și Zambaccian, unde a fost condamnat și a ispășit pedepsele, în cele din urmă tot eu asistându-l și când a fost reabilitat.
Îl apreciez enorm, în primul rând ca om și apoi ca personalitate politică, singura și autentică a vremurilor noastre.
Desigur, au fost foarte multe momente de-a lungul celor peste 10 ani de luptă, la DNA și în instanță, când am fost alături de el, dar și de o echipă de avocați eminenți – Viorel Roș, Liviu Popescu, Lucian Bolcaș, Adrian Miclescu, care nu au precupețit nici efort și nici implicare în toată această perioadă, trei au rămas, însă, memorabile, în accepțiunea mea: cei 971 de martori audiați în acuzare, față de numai 5 în apărare, în procesul Bani pentru campanie; descoperirea apărării în legătură cu data editării bancnotelor de 100 USD, posterioară datei presupusei comiteri a faptelor, aspect confirmat de trezoreria SUA, în dosarul Zambaccian; episodul din Penitenciarul Jilava, când, cu ocazia ajunului Crăciunului, am primit permisiunea de a-l vizita și de a-i aduce în dar o crăciuniță… domnul Năstase mi-a mulțumit și mi-a spus că va împărtăși în celulă, bucuria dată de această floare împreună cu prietenul lui… un șoricel gri, care-l vizitează în fiecare zi.
AȘ FI VRUT SĂ FIU JUDECĂTOR LA ÎNALTA CURTE
Ce diferențe notabile ați putea evoca în acest moment între justiția de acum 40 de ani și cea de astăzi?
Este o întrebare grea, ce presupune multă analiză și sinteză, care se raportează, în cele din urmă, la cum este văzută justiția de societate, de oameni, de ceilalți, într-un spațiu care este definit prin aspirația de globalizare. În aceste condiții, o să mă raportez la trei perioade din ultimii 45 de ani.
Prima, din anul 1990 până în anul 2004, apoi perioada cea mai dificilă, în timpul celor două mandate ale fostului președinte Traian Băsescu și ultima, din perioada 2014 – marcată de schimbări importante prin apariția celor două Coduri în materie penală –, până în prezent.
În prima perioadă, s-a remarcat o schimbare structurală, de adaptare a legislației la noua lume democratică în care intram, prin desprinderea de sistemul socialisto-comunist, în care, mai ales în domeniul penal, plătisem tribut celor 40 de ani, anterior anilor ’90, sistemului de inspirație sovietică. În domeniul dreptului penal au apărut instituții juridice noi, s-au adaptat cele clasice cerințelor legislației europene, au apărut forme noi, organizatorice, de conducere și coordonare a activității judiciare (CSM, ANI ș.a.) care trebuiau să asigure independența justiției în relațiile cu celelalte puteri ale statului.
Perioada care a început în anul 2004 poate fi calificată drept cea mai neagră din toată istoria justiției din România, alături de perioada comunistă, a anilor ’50, întrucât schimbările din perioada anterioară, în sensul întăririi independenței și prestigiului justiției, au fost deturnate de instituții ale statului, de grupuri de interese, de unii dintre magistrații acestei țări în direcția unor așa zise comandamente europene, în fapt împotriva intereselor naționale ale României.
Aș caracteriza aceasta perioadă prin trimitere la o lucrare excepțională a fostului judecător Ion Popa, Noaptea Justiţiei în România 2004 -2020 în care se analizează obiectiv acea perioadă, fără parti-pris-uri politice, doar prin raportare la documente și structuri legislative, concluzia regăsindu-se chiar la pagina 11 a lucrării în care se menționează că în România s-a înfăptuit democrația prin mijloace de drept penal.”
Aș mai remarca un alt fapt care a lăsat o umbră asupra prestigiului justiției românești și anume implicarea serviciilor secrete în actul de justiție, prin influențarea și chiar instrumentarea lui (vezi protocoalele secrete, echipele mixte procurori/ofițeri de informații, monopolul serviciilor în interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice și altor surse electronice de comunicare) care au condus la soluții juridice strâmbe, orientate în special împotriva capitalului românesc, ori împotriva unor oponenți politici sau altor grupuri, care nu satisfăceau dorințele celor aflați la butoanele puterii.
În sfârșit, influența politică în justiție a fost manifestă și asumată de la cel mai înalt nivel al puterii atunci când fostul Președinte al României, Traian Băsescu, a recunoscut cu amărăciune: „Am numit în funcțiile de forță ale statului șase oameni de încredere. Astăzi constat că trei dintre ei i-au arestat pe ceilalți trei.” Iată ce imagine a proiectat politicul asupra acelei perioade istorice.
În sfârșit, a treia perioadă începe cu anul 2015 și continuă și în prezent, perioadă care debutează cu desecretizarea protocoalelor semnate anterior de serviciile secrete cu toate instituțiile juridice din România, perioadă care a dat Curții Constituționale posibilitatea de a readuce în prim plan principiile constituționale, de a așeza întreaga legislație si practică judiciară în matca Legii supreme a României, Constituția.
Astăzi parcurgem încă o perioadă de tranziție când se manifestă, din ce în ce mai mult, independența justiției, rolul ei esențialmente social, însă, în aprecierea mea, mai trebuie trecută o perioadă de timp, în care noua generație de magistrați ar trebui să-și schimbe o parte a mentalităților moderniste și globaliste și să preia din experiența și lucrurile pozitive ale generației de magistrați care urmează să se retragă.
Dacă ar fi să vorbiți despre unii dintre celebri dumneavoastră clienți, care ar fi aceștia?
Grea alegere, având în vedere personalitățile distincte, puternic conturate, ale unor clienți ai mei, pe care i-am asistat dea lungul timpului. Am să-l aleg doar pe Sebastian Vlădescu, alegere generată și de prietenia de mai mulți ani, dar și de faptul că acum se află în penitenciar, în executarea unei pedepse severe, generată de o condamnare nedreaptă. Desigur, o să se facă afirmații că, reprezentându-l în instanță și înregistrând un eșec profesional pentru mine, încerc să-l transform în eroare judiciară.
Nu, niciodată nu am legat succesul ori insuccesul meu profesional de o interpretare subiectivă, iar probele din acest dosar îmi stau mărturie. A fost un proces în care, culmea, dubiul a profitat acuzării, dar asta se va devoala în timp și sper că atunci demersul meu de astăzi să-l ajute pe Sebastian să-și redobândească imaginea publică, întrucât DEMNITATEA nu a pierdut-o niciodată.
Merită! Rar mi-a fost dat să văd un om care acceptă o decizie nedreaptă cu calm, cu discernământ, cu dorința de a lupta până la capăt, folosind toate căile legale, dar și cu respect față de o hotărâre judiciară și față de cei care o pun în aplicare.
Cine face acest lucru ? Numai un om integru, un profesionist talentat, de excepție, în domeniul finanțelor publice, un om care a modernizat acest domeniu și l-a adus astăzi, practic, acolo unde îi este locul, în rândul statelor civilizate din Europa.
În calitate de procuror , Ion Cazacu a soluționat peste 10.500 dosare și a coordonat activitatea organelor de urmărire penală în mai mult de 15.000 cauze.
În anul 1980 promovează examenul de Procuror Șef adjunct, fiind numit, la numai 27 de ani, în această funcție, la fostul Sector Ilfov, pe atunci parte componentă a Procuraturii Municipiului București.
În anul 1984 este numit în aceeași funcție la Procuratura Sectorului 5 și doi ani mai târziu este transferat la Procuratura Sectorului 4, de unde intră în avocatură, în februarie 1992.
În calitate de Procuror Șef Adjunct a coordonat activitatea procurorilor în ședințele de judecată în peste 3500 de cauze.
În 1992 devine avocat, după ce anterior refuzase funcția de Procuror Șef al Direcției de urmărire penală și criminalistică din Procuratura Generală.
În perioada 1992 – 2003 activează ca avocat în cadrul Baroului București unde a reprezentat peste 3000 de clienți în fața organelor de urmărire penală și în instanță.
În 2003 înființează Societatea de avocați Cazacu & Asociații care activează și astăzi, după mai bine de 20 de ani, având un colectiv format dintr-un Managing Partner, 2 Senior Parteneri, 3 Asociați și 2 paralegal.
Interviu preluat. Sursa: Q Magazine
Editor: Floriana Jucan
Foto: Bogdan Dincă
