Avocatul eroului român care va fi decorat de Regina Marii Britanii

Florin Morariu, tânărul brutar ieşean care a devenit celebru, în 2017, în presa internaţională pentru că ar fi lovit pe unul dintre teroriştii de pe London Bridge cu un coş de pâine, dar şi pentru că a adăpostit în brutărie mai multe persoane care fugeau din calea atacatorilor, va fi decorat de Regina Marii Britanii cu ordinul „The Queen’s Commendation for Bravery”, potrivit cotidianului Bună dimineața, Iași

“Am fost înștiințat pe mail de această distincție. Am înțeles că premierul Theresa May a făcut propunerea iar Regina Angliei a acceptat-o. Mă onorează această numire, dar afirm același lucru. Am făcut un lucru pur omenesc pe care l-aș repeta dacă ar fi cazul”, a declarat Florin Morariu pentru sursa citată.

Distincția îi va fi înmânată de reprezentanții misiunii diplomatice a Marii Britanii în România.

„E măgulitor pentru oricare avocat să știe că un client pe care îl reprezintă este decorat de Casa Regală a Marii Britanii. Florin Morariu este un adevărat erou, cu toate că modestia și simplitatea pe care nativ le are îl fac să fie mai reținut în cuvinte. Într-o situație disperată, Florin și-a pus propria viață în pericol pentru a-i salva pe alții, un gest altruist pe care nu știu câți dintre noi l-am face dacă ne-am afla întro ipostază similară. Meritul acestei distincții îi aparține în totalitate!”, a declarat Gianina Vera Poroșnicu, avocatul care împreună cu casa de avocatură Levenes îl reprezintă pe Florin Morariu.