Avocatii Facebook castiga 2,6 milioane de dolari din listarea companiei la bursa

Facebook estimeaza ca va plati aproximativ 2,6 milioane de dolari pentru onorarii juridice in legatura cu oferta publica initiala, potrivit reprezentantilor companiei, citati de Reuters. Compania de socializare media a apelat la Fenwick & West ca si firma principala care sa se ocupe de oferta sa publica. Firma californiana are o traditie indelungata de colaborari cu companii din Silicon Valley.

Facebook este programata sa inceapa tranzactionarea pe piata Nasdaq vineri, 18 mai. O serie de banci de pe Wall Street subscriu oferta, cu nume ca Morgan Stanley, JPMorgan si Goldman Sachs printre principalele interesate.

Creata in urma cu opt ani de catre Mark Zuckerberg intr-o camera de camin din Harvard, Facebook a anuntat saptamana acesta ca va adauga in jur de 84 milioane de actiuni ofertei sale publice initiale, listand astfel in jur de 421 milioane de actiuni.