Avocatii din oficiu primesc banii pe luna iunie

Avocatii Baroului Bucuresti care presteaza servicii juridice din oficiu isi pot incasa, incepand de luni, 8 septembrie, onorariile aferente lunii iunie 2014, arata un anunt postat recent pe site-ul Baroului.

Decanul Baroului Bucuresti (Ion Ilie-Iordachescu – foto) va instiinteaza ca au fost alocate fondurile necesare platii onorariilor avocatilor care presteaza asistenta juridica din oficiu, aferente lunii iunie 2014, si onorariilor curatorilor speciali, pe iunie 2014 (pentru curatori la et. 4 – contabilitate)”, precizeaza sursa citata.

Conform anuntului, toti avocatii indreptatiti la plata onorariilor din oficiu sunt rugati sa se prezinte la casieria Baroului Bucuresti, incepand cu data de 08.09.2014, ora 11.00. Dispozitiile de plata se intocmesc la Serviciul de Asistenta Juridica – SAJ.