Avocații CMS, implicați în evaluarea opțiunilor de implementare a unui mecanism de sprijin de tipul „Contractelor pentru Diferență” pentru Ministerul Energiei

La solicitarea Ministerului Energiei, avocații CMS au contribuit, împreună cu consultanți ai NERA Economic Consulting și Marsh Europe, la întocmirea unui studiu privind oportunitatea implementării unui mecanism de sprijin de tipul „Contractelor pentru Diferență” („CfD”), menit să încurajeze investițiile în tehnologii cu emisii reduse de carbon.

Varinia Radu, Partener, Coordonator al practicii de energie, resurse naturale și mediu CMS România: „Scheme de sprijin de tipul Contractelor pentru Diferență sunt o modalitate foarte uzitată de statele din Europa occidentală cu scopul atingerii – cu costuri mai reduse – a țintelor de reducere a emisiilor, în condiții de eficiență economică. Această măsură asigură, în același timp, un climat investițional relativ stabil pentru investitori și facilitează accesul la surse de finanțare. Prin acest mecanism de piață, beneficiarii de CfD vor avea certitudinea obținerii unui anumit nivel de venituri, care garantează recuperarea investiției inițiale și în același timp evită supracompensarea”.

CMS a colaborat la acest studiu printr-o echipă internațională de specialiști, cu contribuția liderului practicii de energie curată din Londra, Munir Hassan.

Estimările consorțiului de consultanți arată că, pentru finalizarea proiectelor de energie nucleară cum ar fi reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă și pentru cele de energie regenerabilă, subvenția anuală necesară s-ar ridica la aproximativ 340 milioane euro.

Subvențiile vor fi finanțate prin prețul energiei electrice, facturate consumatorilor finali. Mecanismul poate prevedea, în anumite cazuri, posibilitatea corecțiilor „prețului de exercitare”, în situațiile în care costurile de exploatare și întreținere se modifică, în plus sau în minus.

Mecanismul nu garantează vânzarea energiei electrice produse, ci numai prețul de exercitare, cu corecțiile aferente, obligațiile vânzării electricității fiind preluate exclusiv de către producători.

Gabriel Sidere, Managing Partner, CMS Romania:Implementarea unui mecanism de sprijin de tip CfD în industria energetică ar trebui să poată susține finanțarea unor proiecte energetice esențiale, cu sume care ar putea ajunge la aproximativ 400 de milioane de euro anual. Mecanismul, care va avea nevoie de un mediu de reglementare stabil și mecanisme fiabile de soluționare a litigiilor, se va putea aplica tuturor proiectelor de producere a energiei electrice prin tehnologii cu emisii reduse de carbon, începând cu 1 ianuarie 2020. Creșterea investițiilor în domeniul energetic, în contextul actual, nu poate să fie decât benefică, asigurând României pașii necesari pe care trebuie să îi facă în direcția obținerii independenței energetice, prin intermediul unor energii sustenabile”.