Av. Alexandru Mușătoiu: “Profesia de avocat e foarte efervescentă. Dacă aș da timpul înapoi, nu aș face altceva”

Alexandru Mușătoiu

Ghidat de pasiunea pentru excelență, cabinetul de avocatură Alexandru Mușătoiu și-a pornit parcursul pe o piață mai puțin matură, în urmă cu 18 ani, prezentul găsindu-l într-un punct în care paleta de proiecte s-a diversificat, volumul de muncă fiind direct proporțional cu creșterea portofoliului de clienți.

Alexandru Mușătoiu, coordonator al Cabinetului de Avocat Timișoara care îi poartă numele, consideră că vocația și pasiunea sunt definitorii în creionarea unei imagini detașate față de ceea ce ar reprezenta un parcurs fără implicare.

Aflat la masa discuțiilor cu echipa “Legile Afacerilor”, Alexandru Mușătoiu ne prezintă un rezumat al istoriei activității lui, cu nuanțe alocate fiecărei arii de practică pe care este specializat. 

Pornind de la particularitățile pieței de avocatură din Timișoara, sectoare care în urmă cu doar câțiva ani nu păreau a avea potențial de dezvoltare în orașul de pe malul Begăi, în prezent surprind plăcut. Printre aceste sectoare se numără cel imobiliar, unde cererea este tot mai mare, prin prisma problemelor fiscale sau de natură civilă.

Avocatura de Business este încă asociată cu numele capitalei și nu pare că vreun oraș din România ar putea detrona Bucureștiul la acest capitol.

“Deși facem avocatură de business, până la urmă tot cu omul lucrezi. Lucrăm mult și în reprezentarea oamenilor împotriva companiilor sau a autorităților publice. Ne selectăm clientela în funcție de unele repere morale – să fie de partea dreptății, să aibă o etică similară cu a noastră. Preferăm să reprezentăm abuzatul și nu abuzatorul – adică preferăm să reprezentăm pe cel căruia i s-a făcut o nedreptate, persoană fizică sau juridică, în detrimentul celui care a comis nedreptatea. În felul acesta ne asigurăm mereu ceea ce americanii numesc „moral high ground”, adică acționăm în consonanță cu propria noastră conștiință.” afirmă Alexandru Mușătoiu.

2023, un an reprezentat de litigii

Principala activitate a cabinetului de avocatură Alexandru Mușătoiu s-a axat în 2023 pe litigii, cu mențiunea că și anul viitor vor avea ca și subiecte principale litigiile.

“Sunt litigii din ce în ce mai multe. În sectorul imobiliar sunt probleme, de la nerespectarea termenelor de livrare, la vicii ascunse ce pun într-o lumină principală PUZ-urile. (…) Am gestionat litigii comerciale de calibru, în cel mai recent reprezentând cu succes singurul distribuitor autorizat de echipamente sportive Adidas pe România și Bulgaria împotriva unui mare jucător de pe piața imobiliară timișoreană.” continuă Alexandru Mușătoiu.

Proiecte ce implică probleme fiscale se vor regăsi, de asemenea, pe agenda cabinetului din Timișoara, cum era de așteptat, atât din cauza noilor modificări fiscale cât și din cauza unor metehne mai vechi ale organelor fiscale.

“Gestionăm cazuri cu privire la executările ANAF prin emiterea de titluri executorii pentru creanțe deja prescrise, precum și contestații fiscale pentru diverse decizii de impunere. Realitatea? Toate aceste controale pun oamenii pe drumuri și la cheltuieli cu speranța că nu toți vor apela la un avocat ca să anuleze titlul.” completează Alexandru Mușătoiu.

Cel mai recent proces al cabinetului de avocatură din vestul țării s-a axat pe dreptul muncii, răspundere patrimonială într-o fabrică de producție GPL, avocatul Alexandru Mușătoiu reprezentându-l pe directorul uzinei.