Editorialul pe care îl citiţi a fost publicat la încheierea primei zile a Congresului Avocaţilor, din luna martie a acestui an. De ce am ales acest remake, cu doar câteva zile rămase din 2016? Pentru un update necesar, care demonstrează avocaturii de business că implicarea în structurile de conducere, dar mai ales de decizie ale profesiei (UNBR, Barouri), poate schimba lucrurile. Repede și mai ales, în bine
Prăpastia pe care unii o văd ca o falie tectonică între două blocuri de gândire, între două continente ca două paradigme de comunicare, e de multe ori doar în mintea noastră, a celor care contemplăm de pe unul din maluri. Oricare ar fi el. S-ar putea ca dacă nu construim acum punţile de comunicare și cablurile, infrastructura viitoarelor poduri, foarte curând să fie prea târziu. Atât de târziu încât nici vocile să nu se mai audă, în hăul creat între entităţi.
Să ne amintim că istoria e ciclică și, din păcate, repetabilă mai ales în greșeli. Iar durata noastră de viaţă, ca existenţă fizică, umană, e un fir de praf în ciclicitatea ei.
Nici măcar orgoliile nu transcend timpul
La un moment dat, Eurasia era un singur continent. Acum sunt două, despărţite de o mare din ce în ce mai învolburată – la figurat, geopolitic – dar cei care cartografiză planeta și interpretează datele sateliţilor aflaţi pe orbită spun că de câteva mii de ani, tendinţa e clară, cele două continente se apropie din nou.
Extrapolând, eu cred că avocatura de business trebuie să iasă din zona de confort și să facă pasul spre a accede în „laboratoarele“ unde se iau deciziile profesiei; la rândul ei, conducerile UNBR și a Barourilor ar putea să îi iasă în întâmpinare cu comunicare profesionistă, care să asigure accesul la justiţie și să protejeze firmele de imixtiunile unui politic uneori prea impetuos și avântat.
Este exact momentul pe care cred că îl traversează societatea: foarte mulţi dintre cei care până ieri preferau să fie spectatori la acest meci, se echipează și au curajul să intre în joc. Sigur că lupta e în primul rând cu ei înșiși, cu orgoliile și cu percepţia lor despre sine, dar odată lepădată haina self-esteem-ului s-ar putea ca lumea să îi aplaude.
Post Congresul Avocaţilor: Casa de Asigurări are un nou management, orientat către schimbare, iar la Congresul 2017 eu zic că momentul votului investiţional pe banii avocaţilor va decurge altfel.
Pariu cu cotă deschisă
Număram dimineaţă, în timp ce urcam scările către „Ronda“ de la Inter, că e cam al cincilea – șaselea Congres al Avocaţilor la care particip. Prima surpriză plăcută, un om pe care îl văd rar sau aproape niciodată la astfel de evenimente, o „rara avis“ cu atât mai preţios într-un astfel de loc, la 9 dimineaţa: Maestrul Gheorghe Mușat, managerul care dacă ar strânge la un loc toţi „dezertorii“ din firma sa care au pus bazele unor companii care acum se bat de la egal la egal cu a lui ar însemna că restul pieţei poate să cam plece acasă.
A doua revelaţie, Florentin Ţucă și Gabriel Zbârcea. E clar că va fi un congres „altfel“ și probabil asta a simţit și Președintele Florea când i-a evocat pe toţi avocaţii de business care au fost la Inter, cu eleganţa și cu smerenia unui om care apreciază valoarea oriunde s-ar găsi ea.
Nu prea existau premise pentru un Congres animat, nici electiv nefiind, nici desfășurat la Mamaia cum se ţinea acum câţiva ani. Conducerea UNBR își știe mai bine calculele și pare că și le face corect și chivernisit, dar poate nu ar strica să încerce măcar în anii fără miză electorală un Congres într-un alt peisaj decât mohorâtul București de martie-aprilie.
Îndrăznesc să cred că starea de spirit ar fi alta, profesia s-ar „suda“ mai bine seara la o discuţie pe o terasă la mare și pauză de ţigară – obligatoriu nu în spaţii închise, conform legii! – ar fi mai savurată cu vedere la faleza de la Rex decât printr-o laterală demnă de filmele lui Hitchcock a parcării de la Inter.
Și uite-așa ajung la subiectul care a „aprins“ Congresul: investiţia într-un teren la Techir-ghiol, aproape de actualul complex „Corpore Sano“. Nu l-am văzut pe viu și de aceea orice părere vă rog să o luaţi cu marja nepriceputului. Mă uitam însă pe site, în timpul dezbaterilor… și mă întreb câţi dintre cei care puneau în discuţie locaţia au făcut-o. Am văzut că există o Carte de Onoare, de peste 100 pagini, scanată filă cu filă – o idee originală! – unde au semnat 300 de avocaţi. -Mulţi-puţini, nu știu, nu sunt în măsură să apreciez, dar mi-e greu să cred că toate acele complimente, unele scrise cu stângăcie, sunt așternute pe hârtie sub ameninţarea cuţitului de bucătărie sau a suspendării din profesia de avocat.
Nu e rolul și nici menirea mea să apreciez dacă investită e rentabilă. Nu sunt inspector -ANEVAR, un profesionist care să facă această treabă, așa cum corect a subliniat Președintele de Onoare Călin Zamfirescu dacă nu mă înșel. Altul e baiul. Am văzut o sală sceptică – iarăși, perfect de înţeles – apoi neîncrezătoare în abilităţile de comunicator ale Domnului Florin Petroșel – care de orice poate fi bănuit, mai puţin de rea-credinţă – sfârșind în cvasi-revoltă după câteva discursuri -populiste, culminând cu cel al Domnului Săuleanu, explicabil întrucâtva, știut fiind faptul că Oltenia e mai „sangre caliente“ decât în restul ţării. Explicabil până la un punct însă.
Dragi avocaţi, eu înţeleg că aţi îmbrăţișat și practicaţi și reprezentaţi cu mândrie – căci bănuiesc că de aceea v-aţi înscris să fiţi delegaţi la Congres și e un sentiment pe care l-am citit în ochii multora dintre dumneavoastră – o profesie care nu e doar un mijloc de a plăti facturile la lumină și ratele la leasing, dar și o Profesiune de credinţă, un „modus vivendi“.
În prima zi a Congresului aţi avut șansa ca fiecare dintre dumneavoastră să deveniţi investitor. Vă spun un secret: prin natura întâmplării de a fi jucător în mass-media juridică, am fost la multe Congrese și Adunări Elective de profesii liberale și nu numai. Niciuna, repet: niciuna nu se laudă cu excedent financiar, cu bani în vistierie, ca avocatura. Păi, când aveţi acest atu, acest as în mânecă pe vremurile acestea, în care cash-ul este rege în orice negociere financiară, de ce vă codiţi să îl folosiţi, oameni buni?
Că e vorba de un teren pe malul lacului – francezii și englezii ar ucide pentru asta, credeţi-mă, de la La Rochelle până în Normandia! –, că a fost vorba de Hilton-ul din Sibiu (informaţie pe care a pus-o subtil pe tavă Domnul Ionel Hașotti în plenul Congresului și pe care recunosc că nu o știam), e o investiţie care nu are cum să fie pierzătoare. Asta în condiţiile în care băncile dau mai nou dobânzi negative. Ok, de acord ca -0,2 (sau „zero punct doi cu minus“ cum zic băncile ca să ascundă prostul management ca gunoiul sub preș de către o menajeră puturoasă) nu e un cap de ţară, dar tot pierdere este, sunt bani pe care profesia îi trece la deficit, nu îi încasează. Și atunci, de ce staţi cu mă scuzaţi… votul pe bani, când îi aveţi și ei pot să producă alţi (mulţi, cum ar fi fost dacă se aprobă tranzacţia Hilton – Sibiu) bani.
Plus că, haideţi să nu fim ipocriţi și să neglijăm componenta de imagine, de orgoliu. Îl aveţi din plin și foarte bine că îl aveţi. Conștientizaţi-l! Sunteţi o breaslă invidiată, care produce frustrare și scrâșnete din dinţi în afara ei. Nu asta aţi dorit, cu ardoare chiar când aţi intrat în ea? Foarte bine, asumaţi-vă rolul de elită. De ce credeţi că vă confruntaţi cu mici ghionturi și impoliteţuri – ca să fiu delicat – din partea societăţii civile și chiar a celorlalţi actori ai jocului juridic? Pentru că nu contaţi, pentru că nu sunteţi invidiaţi? Hmmm…
Să facem următorul exerciţiu de imaginaţie: cum ar arăta un Congres al Avocaţilor în propria locaţie? Că e pe malul lacului la Techirghiol,
că e în munţii de lângă Timișoara, că e pe dealurile pline de vin bun ale Olteniei? Irelevant. E Acasă! Sentimentul că din munca și contribuţia fiecăruia s-a realizat acea investiţie de care vă bucuraţi, laolaltă cu ceilalţi confraţi și poate cu familia, nu se compară cu greutatea de a găsi parcare la Inter, de a fi tratat ca „evenimentul cu avocaţi – etajul 1“.
Congresul 2016 a fost „viu“ și aceasta este o realizare. Mare! Nimeni nu își dorește liniște în profesie. Liniștea e primul semn al nepăsării.
Riscaţi însă să vedeţi dincolo de ziua de mâine, când se va fi încheiat încă un Congres. Aveţi șansa de a fi jucători, nu spectatori, la jocul investiţiei și al afacerilor, de care avocatura nu poate fi și nu trebuie să fie străină.
Un lucru pe care nu s-a insistat astăzi, din modestia și bunul-simţ al Decanului de București Ion Dragne sau poate mi-a scăpat mie: a scăzut enorm numărul restanţierilor. Credeţi că de frica bau-bau-lui Dragne la București sau căpcăunilor mai mici Săuleanu la Dolj sau Cristina Gheorghe – ca să eliminăm orice dubiu asupra fioroșeniei – la Brașov? Mă îndoiesc. Din conștiinţa și din înţelegerea faptului că Avocatura înseamnă respect pentru semeni și confraţi și pentru cei pe care tot dumneavoastră i-aţi ales.
Și peste toate acestea, ca acest Congres să nu rămână doar un zvon și o rumoare mâine seară la „Ronda“ de la Inter și niște zeci de lei în buzunarele valet parking-ului care a parcat câteva mașini luxoase, adică doar o afacere în familie – cu 298 de membri parcă a spus Președintele Florea – și să iasă în cetate, trebuie să comunicaţi. Profesionist, brici, bisturiu, tăios. Ca o pledoarie reușită ce smulge un zâmbet judecătorului și simţiţi că jumătate din victorie e acolo, sau ca un contract pe care partea adversă nu-l poate „mina“ fără să îi explodeze în faţă.
S-au ratat 4 investiţii. Nu asta e important acum, poate doar statistic. Investiţi oamenii pe care i-aţi ales cu încredere și a cincea sau a șasea pot schimba faţa profesiei.
În zâmbet. Și în unitate. În februarie 2016, doi oameni s-au întâlnit ca să schimbe ceva ce nu s-a mai rostit măcar de la Marea Schismă: Paștele catolic și cel ortodox în aceeași zi, după aproape 1.000 ani, jumătate din vârsta lumii! Poate e un semn…