Astra Asigurari a inceput sa vanda polite in Ecuador

Astra Asigurari, cea mai mare companie de asigurari din Romania, va incepe, pana la finele lunii iunie, sa vanda polite pentru clienti din Ecuador, iar in urmatorii doi ani se va extinde pe pietele din Peru, Columbia si Bolivia, a anuntat compania.

Spre deosebire de extinderea de pana acum in afara tarii, care a presupus deschiderea de birouri, intrarea pe piata din Ecuador se va face prin brokeri locali, relateaza Mediafax.

„Vom subscrie din Romania polite in Ecuador in prima parte a acestui an, iar liniile de asigurari vor fi pentru inceput bunuri si cladiri, riscuri catastrofale, aviatie si maritime. Intentionam, de asemenea, sa ne extindem si in alte tari din America Latina in urmatorii doi ani, respectiv in Peru, Columbia si Bolivia”, a declarat presedintele Directoratului Astra, Iulius Alin Bucsa.

Potrivit datelor Astra, valoare investitiilor de pana acum in sucursalele deschise in afara tarii depaseste 8 milioane de euro.

Prima sucursala externa, Astra Biztosito, a fost deschisa in Ungaria in octombrie 2010 si a avut in 2011 venituri de 65,87 milioane lei. In decembrie 2012, a doua sucursala externa Astra a devenit operationala la Bratislava (Slovacia), sub denumirea Astra Poistovna. Asiguratorul roman mai detine un birou de vanzari in Germania.

Astra Asigurari a fost infiintata in anul 1991 si are un capital social de 192,71 milioane de lei, controlat de The Nova Group Investments Romania SA – 72,68% si Epsilon Estate Provider SRL- 27,02%, alaturi de mai multe persoane fizice si juridice, cu o participatie reprezentand 0,3% din capitalul social. La nivelul anului 2011, Astra a fost liderul pietei asigurarilor dupa nivelul primelor.