ARON GALANTON & ASOCIAȚII – „Consider că pandemia a eclipsat arta discursului oratoric.” dr. Mihaela Galanton, Managing Partner ARON GALANTON & ASOCIAȚII

ARON GALANTON & Asociații – Lider al disputelor litigioase, oferind servicii care acoperă întreg spectrul problemelor corporative, de drept comercial, civil, fiscal, achiziții publice și drept European, precum și alte domenii de expertiză care vizează dreptul muncii, real-estate și procedura insolvenței.

Aron Galanton & Asociații este una dintre cele mai dinamice firme de avocatură din zona de vest a României. Înființată în anul 2002 de către avocații parteneri dr. Aron Ivan Mircea și dr. Galanton Mihaela, compania s-a dezvoltat continuu, ajungând, în prezent, una dintre cele mai importante case de avocatură din Timișoara. Vasta experiență profesională și creativă, definește obiectul valorilor activității ce oferă clienților soluții juridice complete și inovatoare. Echipa are beneficiul competenței valoroase pe care o transmit cei doi doctori, astfel formându-se profesioniștii, avocații pasionați, implicați în elucidarea problemelor juridice complexe. Societatea colaborează și cu specialiști externi care oferă suport într-o gamă largă de domenii și proiecte specifice.

ARON GALANTON & Asociații asigură un nivel de expertiză care se ridică la cele mai înalte standarde. Societatea a oferit, pe durata celor 18 ani de experiență, servicii de consultanță, asistență și reprezentare juridică pentru societăți internaționale precum Coca Cola HBC România, Procter & Gamble, OMV – Petrom, Kromberg & Schubert, concernul Hawle Armaturen, Alcatel Lucent, Frigoglass România, cât și pentru companii autohtone publice și private.

La baza reputației echipei de litigii stă angajamentul permanent pentru excelență, identificarea argumentelor juridice-interpretative pentru strategii corecte în dispute de anvergură, precum și abilitățile oratorice ale doamnei avocat dr. Mihaela Galanton, pe care le-a transmis și tinerilor avocați.

“O carieră de excepție se construiește cu seriozitate și studiu aprofundat, ce nu implică limita temporală. Efortul profesional, asiduu și constant al echipei noastre, pentru a excela și pentru a menține un standard de calitate ridicat al serviciilor prestate, a fost răsplătit cu reușitele profesionale de care ne mândrim.” doamna avocat dr. Mihaela Galanton.

Într-un interviu acordat echipei Legal Marketing, doamna avocat dr. Mihaela Galanton, specializată în drept civil, drept societar, dreptul afacerilor, dreptul comerțului internațional, drept comparat, contencios administrativ și fiscal, dreptul muncii, arbitraj intern și internațional, ne vorbește despre dinamica organizațională ce a traversat perioade care a impactat societatea în ultimii doi ani.

Într-o perioadă cu provocări și disfuncționalități existențiale în care s-au manifestat acut simptomele pandemiei în spectrul vieții economico-sociale, pot spune, fără ezitare, că am traversat cu succes anul 2021. Nu neg însă că derivă de la o normalitate în care eram cantonați punându-și  amprenta asupra modului în care ne-am desfășurat activitatea. Ca un paradox, 2021 a fost un an în care nenumăratele ore alocate profesiei au prevalat față de cele dedicate vieții personale a fiecăruia dintre noi.     

Am avut bucuria consolitării echipei prin cooptarea a doi tineri avocați cu statut de parteneri, ambii deosebit de bine pregătiți profesional, entuziaști, dedicați și caracterizați, nu doar prin competență, dar și prin pasiune pentru profesie. Cu viziune și proiecție profesională în viitor, aceștia au adus o infuzie de elan și entuziasm benefice pentru societatea de avocatură.”  

Care au fost ariile de practică în cadrul cărora ați înregistrat un volum mare de proiecte?

Societatea noastră și-a menținut statutul în rândul liderilor disputelor litigioase pe piața de vest a avocaturii. Am purtat răspunderea profesională a unor litigii care au vizat valori materiale substanțiale și totodată probleme juridice complexe care au implicat instituții juridice din multiple paliere ale dreptului. S-au multiplicat mandatele ce ne-au fost acordate în litigii de contencios administrativ și fiscal. Am încercat satisfacția unor reușite în litigii fiscale de pionierat interpretative, într-un domeniu cu inflație legislative, precum și în litigii derivate din achiziții publice sau proiecte realizate din fonduri europene.

Un volum substanțial de proiecte în care am fost implicați a vizat domeniul real estate pentru că, în mod surprinzător, piața imobiliară a explodat în anul 2021, indiferent de palierul investițional la care mă raportez – parcuri industrial, mega centre comerciale, ansambluri rezidențiale, spații comerciale și birouri ori achiziții de terenuri agricole. Am acordat consultanță investitorilor imobiliari, inclusiv în labirintul legislației în materie de urbanism. Din perspectiva serviciilor juridice prestate în sfera corporate, dacă în anii anteriori am fost implicați în tranzacții care vizau fuziuni sau achiziții ce reconfigurau o dezvoltare substanțială de business, în anul precedent am fost implicați prevalent în restructurări de activitate.  

Care au fost proiectele fanion din anul 2021?

Anul trecut ne-a oferit satisfacția reușitei profesionale în fața CEDO, instanța de contencios a drepturilor omului, constatând încălcarea art. 6 din Convenție prin Hotărârea din 13.07.2021 în cauza Bio Farmland Betriebs vs România (cererea 43639/2017). Demersul nostru a generat de respingerea de către Curtea de Apel Timișoara – Secția de contencios administrativ a cererii de sesizare a CJUE în vederea pronunțării unei decizii de interpretare preliminară privind o multitudine de articole ale legislației europene, soluție care a fost adoptată în absența unei motivări cu referire expresă la criteriile conturate de jurisprudența Cilfit a CJUE. Proiectele complexe în domeniul fiscal, achiziții publice și fonduri europene în care am fost implicați ne-au impus în categoria firmelor specializate în acest segment de piață și ne-a conferit încrederea din partea unei autorități publice cu impact major în zona de vest. De asemenea, am coordonat și finalizat cu succes un proiect important de restructurare a businessului pentru trei companii multinaționale care activează în industria automotivă.

Sub impactul unei perioade nu foarte facil de traversat, în care noțiunea de adaptabilitate conduce spre noi abilități implicate, în opinia doamnei avocat dr. Mihaela Gologan, “șocul pandemic a demonstrate cât de vulnerabil, volatile și dependent de circumstanțe este ecosistemul antreprenorial din Timișoara. Motorul unei economii sănătoase este, după părerea mea, producția, iar din această perspectivă, cu câteva excepții notabile circumscrise industriei automotive, nu am un reper de exemplu al unor companii care să îmi fundamenteze concluzia că există o economie regional activă, dinamică și efervescentă susținută de către autoritățile locale printr-o infuzie de măsuri benefice să dezvolte sectorul industrial. Am remarcat că toți clienții noștri cu potențial, care activează în agricultură și cumulează suprafețe considerabile de teren agricol, au repurtat succes și au o abordare optimistă a businessului în viitor. Desigur, Timișoara a rămas un incubator de business în domeniul IT & C, potențat de amplificarea multiplelor activități care se desfășoară în mediul online.”

Ce planuri ne dezvăluiți în viitorul apropiat?

„Principala prioritate este să extindem colectivul prin cooptarea unor avocați cu o componentă profesională și respect față de valorile perene, de loialitate și integritate în profesie și care să se armonizeze cu principiile noastre. Doar o echipă puternică de profesioniști pasionați ne poate permite să abordăm proiecte multidisciplinare de anvergură și să dezvoltăm paleta serviciilor prestate, astfel încât să răspundem prompt, eficient și calificat cerințelor clienților într-o perioadă impactată de efectele economico-sociale post pandemie și de o societate aflată în derivă și marcată de incertitudini la nivel global.”