Aproape jumatate din creditele neperformante ale Volksbank sunt in Romania

Volksbank are in portofoliu credite neperformante in valoare de circa 2,9 miliarde de euro, respectiv 12% din total, din care 657 de  milioane de euro in Romania.

Potrivit Mediafax, provizioanele de risc ale grupului Volksbank au crescut de peste trei ori anul trecut si se vor mentine la un nivel foarte ridicat, ceea ce va provoca noi pierderi bancii partial nationalizate de statul austriac.

Banca a anuntat ca provizioanele de risc au urcat de la 103,6 milioane de euro in 2011 la 366,9 milioane de euro, provocand o pierdere compensata doar de masurile de bailout ale statului.

Volksbank a avertizat ca provizioanele se vor mentine si in acest an la un nivel foarte ridicat, mai ales in cazul portofoliilor de credite imobiliare si corporatiste din Europa de Est, si vor genera noi pierderi.

„Restrangerea operatiunilor nu poate fi facuta fara pierderi. Nu exista garantii ca nu vom cere din nou ajutorul guvernului austriac”, a declarat directorul general, Stephan Koren.

Din 2008, guvernul austriac a sustinut financiar Volksbank de trei ori. Statul detine capital fara drept de vot in valoare de 300 de milioane de euro la banca, precum si o participatie de 43%, cumparata cu 250 milioane de euro.

Volksbank a obtinut anul trecut un profit net de 312,6 milioane de euro, datorita masurilor de bailout care au fost inregistrate ca profit, potrivit standardelor internationale de raportare financiara. In 2011, banca a inregistrat pierderi de 959,3 milioane de euro. Excluzand sprijinul statului, Volksbank a consemnat anul trecut pierderi inainte de taxe de circa 150 milioane de euro, a spus Koren.

Volksbank trebuie sa vanda pana la sfarsitul anului 2017 subsidiara din Romania, conform planului de restructurare aprobat de CE, care prevede si renuntarea la alte active.