Autori: Adrian Cristea (senior associate), Andrei Anghel (Associate)
Dreptul comun în materie contravențională este reprezentat de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 (în continuare „OG 2/2001”), stabilind principiile generale aplicabile în materia răspunderii contravenționale. Astfel, OG 2/2001 reglementează aspectele esențiale, precum clasificarea contravențiilor, sancțiunile aplicabile, procedura de constatare și individualizare a acestora, precum și căile de atac împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor.
Totodată, dispozițiile OG 2/2001 se completează cu reglementările specifice instituite prin legi speciale, în cadrul cărora sunt definite expres contravențiile aplicabile anumitor domenii de activitate și sancțiunile corespunzătoare. Aceste acte normative particulare stabilesc reguli derogatorii sau suplimentare față de regimul juridic general, adaptând măsurile sancționatorii la particularitățile fiecărui sector reglementat.
Un element esențial al acestei ramuri de drept este reprezentat de sancțiunile complementare, care joacă un rol fundamental în prevenirea și combaterea actelor ilicite în sfera contravențională.
În acest sens, o problemă des întâlnită este reprezentată de aplicabilitatea sancțiunilor complementare în situațiile în care acestea nu sunt prevăzute în mod expres în legea specială ce reglementează o anumită contravenție.
I. Tipologia sancțiunilor complementare
OG 2/2001 prevede mai multe tipuri de sancțiuni complementare, printre care:
- Confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții;
- Suspendarea sau anularea avizelor, acordurilor sau autorizațiilor de exercitare a unei activități;
- Închiderea unității sau blocarea contului bancar;
- Suspendarea activității agentului economic;
- Retragerea licenței sau a avizului pentru anumite operațiuni;
- Desființarea lucrărilor și aducerea terenului în starea inițială.
Conform OG 2/2001, sancțiunile complementare trebuie să fie proporționale cu gravitatea faptei și se pot aplica în completarea unei sancțiuni principale.
Totuși, problema apare atunci când actul normativ special care reglementează o anumită contravenție și sancțiunile corespunzătoare nu prevede în mod expres aplicarea sancțiunilor complementare.
II. Se pot aplica sancțiuni contravenționale complementare, dacă nu sunt prevăzute expres de legea specială?
Un exemplu concret care relevă actualitatea acestei problematici este următorul : cazul unei legi speciale care instituie anumite contravenții și sancțiunile principale aplicabile, însă nu conține prevederi referitoare la sancțiunile complementare aplicabile.
În aceste condiții, se ridică problema dacă autoritățile pot aplica sancțiuni complementare pe baza OG 2/2001.
Deși sunt identificate în continuare păreri contradictorii apte de a genera o practică neunitară, doctrina și jurisprudența recentă arată, într-o proporție majoritară, faptul că aplicarea unei sancțiuni complementare în lipsa unei prevederi exprese în legea specială echivalează cu o nerespectare a principiului legalității sancțiunii.
Interpretând acest principiu, instanțele naționale arată faptul că, pentru validitate, sancțiunea dispusă în virtutea unui act normativ special trebuie să fie prevăzută de respectivul act normativ, atât în ceea ce privește sancțiunea principală, cât și cea complementară.
III. Argumente în sprijinul imposibilității aplicării sancțiunilor complementare
Practica judiciară analizată dă aplicabilitate acestei interpretări, remarcându-se în considerentele hotărârilor judecătorești argumente prin care este susținut faptul că: (i) OG 2/2001 nu instituie o aplicabilitate generală a sancțiunilor complementare prevăzute în cadrul acesteia, ci are rolul de a delimita strict cadrul acestora, excluzând posibilitatea impunerii unor atare sancțiuni în condițiile în care care nu sunt expres reglementate în legile speciale aplicabile și (ii) omiterea în legislația specială a unei prevederi exprese privind posibilitatea suspendării activității agentului economic pentru contravențiile reglementate în respectivul act normativ nu implică, prin ea însăși, concluzia că agentul constatator ar putea dispune o astfel de sancțiune exclusiv în temeiul normelor generale.
Totodată, literatura de specialitate confirmă aceste concluzii, reținându-se în cadrul mai multor lucrări recente și comentarii ale legislației speciale faptul că, aplicarea unei sancțiuni, chiar și complementare, neprevăzute de actul normativ special, echivalează cu nerespectarea principiului legalității, chiar dacă sancțiunea complementară este una dintre cele prevăzute în OG 2/2001.
Servind ca un ultim argument și, totodată, fundamentul legal avut în vedere în formularea concluziilor prezentate anterior, însăși OG 2/2001 prevede faptul că stabilirea și aplicarea unei sancțiuni se face prin raportare la actul normativ care stabilește contravenția, reconfirmându-se, astfel, faptul că o sancțiune complementară trebuie să fie expres prevăzută în actul normativ special ce reglementează contravenția.
IV. Concluzie
Astfel cum relevă analiza întreprinsă asupra doctrinei și practicii judiciare recente, aplicarea unei sancțiuni contravenționale complementare exclusiv în baza OG 2/2001, fără ca aceasta să fie prevăzută expres în actul normativ special, este nelegală. Autoritățile trebuie să respecte principiul legalității sancțiunilor, evitând aplicarea unor măsuri fără un temei normativ clar și bazându-se doar pe dispozițiile generale stabilite de OG 2/2001.
În caz contrar, aceste sancțiuni pot fi anulate prin demersuri judiciare de contestare a proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, după cum relevă jurisprudența recentă. Respectarea principiului legalității este esențială pentru asigurarea unei aplicări corecte și previzibile a legislației contravenționale.
